Limitarea incidenței căii de atac a recursului în contextul succesiunii de cereri extraordinare vizând o hotărâre definitivă. Inaplicabilitatea dispozițiilor privind revizuirea unei încheieri pronunțate în procedura de îndreptare a erorii materiale

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând recursul declarat de recuentul-revizuent A., în raport cu excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reţine că aceasta nu a fost învestită şi cu cererea de reexaminare îndreptată împotriva amenzii judiciare aplicate prin decizia civilă nr. 675R/2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, având în vedere că aceasta fost deja soluţionată prin încheierea din 14 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023.

Aşadar, în ceea ce piveşte recursul îndreptat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibile, a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 11.04.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, se constată că, în raport cu art. 483 din C. proc. civ., „(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (…)”.

Art. 634 alin. (1) pct. l din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând ca mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea înseşi a acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

În cauză, calea de atac are ca obiect decizia civilă nr. 675R din 20 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin care a fost respnsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 11 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de aceeaşi instanţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

Hotărârea atacată cu revizuire, respectiv încheierea din 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este o încheiere definitivă, potrivit art. 446 C. proc. civ., fiind dată în procedura de îndreptare a erorii materile formulate în legătură cu decizia nr. 142R din 14 februarie 2023 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a respins, ca netimbrată, contestaţia în anulare declarată împotriva unei alte contestaţii în anulare, care la rândul său a vizat o hotărâre dată în revizuire împotriva unei decizii pronunţate cu titlu definitiv în recurs.

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Prin urmare, cum hotărârea nr. 783 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, atacată succesiv cu revizuire, contestaţii în anulare, cerere îndreptare eroare materială şi apoi, din nou, revizuire a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, fiind deci o hotărâre definitivă, rezultă că nici hotărârile ulterioare, inclusiv decizia civilă nr. 675R/2023, recurată, pronunţată în revizuire, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii inadmisibilităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 675 R din 20 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Sursa informației: www.scj.ro.