Liberarea condiționată. Legalitate. Oportunitate. Reziliență

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Liberarea condiționată. Noțiune

Liberarea condiționată este cea mai frecventă formă de individualizare postcon­damnatorie a pedepsei închisorii, justificată de conduita bună a condamnatului în timpul executării pedepsei. Astfel, condamnatul, care stăruie în muncă, este disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei^[1]. Această măsură poate fi dispusă de instanța de judecată, ea presupunând punerea în libertate a persoanei condamnate, înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, dacă sunt îndeplinite condițiile strict și limitativ prevăzute de lege.

Liberarea condiționată are caracter facultativ, nereprezentând un drept, ci numai o vocație generală a condamnatului^[2]. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale^[3] nu garantează dreptul unui deținut de a beneficia de o lege de amnistie sau de a fi eliberat, condiționat sau definitiv, înainte de executarea pedepsei^[4]. În Expunerea de motive a Codului penal^[5] s-a precizat că „liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării, dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale și convinge astfel instanța că nu va mai comite infracțiuni iar liberarea sa anticipată nu prezintă nici un pericol pentru colectivitate”.

Liberarea condiționată este, așadar, o instituție complementară regimului de exe­cutare a pedepsei și un mijloc de individualizare postjudiciară a acesteia, beneficiul liberării condiționate putând fi acordat oricărui condamnat, indiferent de natura infracțiunii să­vâr­șite și indiferent dacă a mai beneficiat anterior de liberarea condiționată pentru o altă pedeapsă^[6]. Așa cum s-a menționat în Expunerea de motive a noului Cod penal, „instituția liberării condiționate nu mai este reglementată în capitolul privitor la pedepsele prin­cipale, ci în capitolul privind individualizarea pedepsei, rațiunea noii sistematizări fiind aceea că liberarea condiționată reprezintă o formă de individualizare a executării pedepsei”.

Fiind o modalitate de executare a unei părți din pedeapsă, pedeapsa se consideră executată numai dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune.

2. Procedura și condițiile necesare acordării liberării condiționate

Liberarea condiționată presupune, din punct de vedere procesual, parcurgerea a două faze – una administrativă și una judiciară.

Într-o primă fază administrativă, conduita condamnatului devenit propozabil pentru liberarea condiționată este analizată de către o comisie din cadrul penitenciarului formată din judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în calitate de președinte, din director, director adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, consilierul de probațiune, medicul penitenciarului, un lucrător din cadrul serviciului producție, care propune liberarea condiționată ținând seama de fracțiunea din pedeapsă efectiv exe­cutată și de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, de conduita persoanei și de eforturile acesteia de a se reintegra social, în special în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică, al instruirii școlare și al formării profesionale, de responsabilitățile încredințate, de recompensele acordate, de sancțiunile acordate și de antecedentele sale penale.

Propunerea comisiei de admitere a liberării condiționate, cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în procesul-verbal, se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de detenție și se comunică persoanei condamnate.

În cazul în care comisia constată că persoana condamnată nu întrunește condițiile pentru a fi eliberată condiționat, în procesul-verbal întocmit se fixează un termen pentru reexaminarea situației acestuia, termen ce nu poate depăși un an. Totodată, comisia comunică procesul-verbal persoanei condamnate și îi aduce la cunoștință acesteia, sub semnătură, că se poate adresa direct instanței cu cererea de liberare condiționată. Când persoana condamnată se adresează direct instanței, cerând liberarea condiționată, odată cu cererea se trimite și procesul-verbal întocmit de comisia pentru individua­lizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în aceasta. În vederea soluționării cererii de liberare condiționată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanța poate consulta dosarul individual al persoanei condamnate^[7].

Codul penal din 2009^[8] a adus modificări semnificative regimului liberării condiționate, atât sub aspectul condițiilor de acordare, cât și al modului de urmărire a procesului de reinte­grare socială a condamnatului prin implicarea activă și calificată a consilierilor de probațiune^[9].

În faza judiciară a liberării condiționate, cererea persoanei condamnate sau pro­punerea comisiei competente din penitenciar este supusă cenzurii de legalitate și de oportunitate a instanței judecătorești, care va analiza condițiile impuse de dispozițiile art. 99 și art. 100 C. pen.

În privința condițiilor de acordare, nu s-au menținut dispozițiile care creau regimuri diferențiate de acordare a liberării între condamnații femei sau bărbați ori între condam­nații pentru infracțiuni comise cu intenție și infracțiuni comise din culpă, orientarea europeană în această materie transpusă și în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal^[10] fiind aceea de a reglementa acordarea liberării condiționate ținând cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei. Numai în acest fel poate fi influențată și modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândește astfel motive în plus știind că buna sa purtare îl va aduce mai aproape de punerea în libertate.

Acordarea liberării ținând seama de stări de fapt anterioare începerii executării, cum sunt natura sau gravitatea infracțiunii comise, forma de vinovăție, conduita pe par­cursul procesului, constituie o cauză de descurajare a condamnatului în procesul de reintegrare deoarece acesta realizează că liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executării, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influența în niciun fel. Mai mult decât atât, toate aceste elemente au fost deja avute în vedere de instanțele de judecată la momentul stabilirii condamnării, astfel că a le lua din nou în considerare la momentul discutării liberării condiționate ar conduce la concluzia aplicării de două ori a acelorași criterii de individualizare.

Condițiile de acordare a liberării condiționate sunt reglementate în mod diferențiat în Codul penal, în funcție de situația condamnatului la pedeapsa detențiunii pe viață și a celui condamnat la pedeapsa închisorii, în art. 99, respectiv, în art. 100 C. pen.

Astfel, pentru a se putea dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei detențiunii pe viață, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) persoana condamnată să fi executat cel puțin 20 de ani din detențiune. Codul penal nu mai distinge în funcție de vârsta sau sexul persoanei condamnate, perioada de timp pe care persoana condamnată trebuie să o execute în regim de detenție pentru a deveni propozabilă pentru liberarea condiționată fiind aceeași;

b) persoana condamnată să fi avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei. Legea penală nu prevede natura regimului de executare al pedepsei (închis, semideschis sau deschis) în care trebuie să se afle condamnatul, spre deosebire de cazul condamnatului la pedeapsa închisorii;

c) persoana condamnată să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotă­rârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Pentru a fi propozabilă pentru liberarea condiționată, este necesar ca persoana condamnată să fi executat integral obligațiile civile;

d)instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate^[11].

În cazul condamnatului la pedeapsa închisorii, pentru a se putea dispune liberarea condiționată, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) să fie executată fracția din pedeapsă prevăzută de lege. Astfel, în cazul în care persoana condamnată nu a împlinit vârsta de 60 de ani, aceasta trebuie să fi executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani, sau cel puțin ¾ din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

În cazul în care persoana condamnată a împlinit vârsta de 60 de ani, conform dispozițiilor art. 100 alin. (2) C. pen., aceasta trebuie să fi executat efectiv cel puțin 1/2 din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani, sau cel puțin 2/3 din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani. Calculul fracției de pedeapsă ce trebuie executată se face prin raportare la pedeapsa pe care condamnatul o execută efectiv, nu la cea la care a fost condamnat de către instanță.

b) persoana condamnată să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis. Nu se poate dispune liberarea condiționată în cazul în care persoana con­dam­nată se află în executarea pedepsei închisorii în regim închis, chiar dacă fracția minimă este demult îndeplinită.

c) persoana condamnată să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotă­rârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească^[12].

d) instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Așa cum se poate observa din lectura dispozițiilor art. 99 și 100 C. pen., natura și gravitatea faptei pentru care a fost condamnat solicitantul liberării condiționate nu sunt prevăzute printre criteriile prevăzute de lege pentru dispunerea liberării, deoarece au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei^[13].

Beneficiul liberării condiționate se poate acorda la propunerea comisiei constituite în penitenciar sau la cererea condamnatului^[14].

Competența de a decide cu privire la liberarea condiționată a condamnatului aparține judecătoriei (sau, după caz, tribunalului militar) în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere la momentul formulării cererii de liberare condiționată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisia de liberare condiționată. Nu prezintă, așadar, importanță ce instanță a pronunțat hotărârea de condamnare, competența materială aparținând judecătoriei chiar și în cazurile în care soluția de condamnare a fost pronunțată în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție^[15].

3. Oportunitatea acordării liberării condiționate

Într-o soluție de speță, instanța de judecată^[16], în soluționarea unei cereri de liberare condiționată a respins propunerea de liberarea condiționată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Peni­tenciarului Timișoara exclusiv pe considerente de oportunitate, statuând: „Raportând condițiile legale la situația condamnatului și analizând totodată procesul verbal al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara nr. (…) instanța reține că, deși persoanei condamnate nu i se poate reproșa conduita de ansamblu adoptată în timpul executării prezentei pedepse (stare de fapt care în principiu ar trebui să reflecte normalitatea) și a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, aceste împrejurări nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la aprecierea instanței de judecată, în urma analizei îndeplinirii și a celorlalte condiții prevăzute de art. 100 alin. (1) C. pen.

În acest sens, instanța consideră că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru a se dispune liberarea condiționată, întrucât nu are convingerea fermă că scopul pedepsei a fost atins prin executarea parțială a acesteia, raportat la perioada rămasă până la data expirării pedepsei, respectiv 21.12.2020, motiv pentru care se consideră că perioada executată nu este suficientă pentru a contura convingerea instanței că pedeapsa aplicată și-a atins scopul vizat de legiuitor”.

Așa cum a apreciat și doctrina^[17], în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. d) C. pen., „suntem în prezența unei condiții de oportunitate, instanța trebuind să stabilească, în funcție de cazul concret, faptul că persoana poate fi pusă în libertate, funcțiile pedepsei fiind deja atinse prin executarea de până la acest moment”.