Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României – modificări (Legea nr. 148/2019)

7 aug. 2019
Vizualizari: 3095
Art. 44 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României (modificat prin Legea  nr. 148/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 44 prevedea:

„Art. 44

(1) Votarea începe la ora 7,00 și se încheie la ora 21,00. La sediile secțiilor de votare se afișează la loc vizibil ora la care începe, respectiv se încheie votarea.

(2) Alegătorii votează la secția de votare unde sunt arondați potrivit domiciliului, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.

(3) Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și persoanele însărcinate cu menținerea ordinii votează la secția de votare unde își desfășoară activitatea.

(4) Alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, oraș sau municipiu decât cel de domiciliu își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat și nu vor mai vota la acel tur de scrutin, fiind înscriși de către președintele biroului electoral al secției de votare în tabelul prevăzut la art. 9 alin. (1). Modelul declarației pe propria răspundere se stabilește prin hotărâre a Guvernului în termenul prevăzut la art. 65 alin. (1).

(5) Alegătorii care în ziua votării se află în străinătate votează la secțiile de votare constituite în condițiile art. 12, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat și nu vor mai vota la acel tur de scrutin. Modelul declarației pe propria răspundere se stabilește prin hotărâre a Guvernului în termenul prevăzut la art. 65 alin. (1).

(6) Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Alegătorul prezintă actul de identitate biroului electoral al secției de votare. Președintele biroului electoral al secției de votare sau membrul desemnat de acesta verifică dacă alegătorul este înscris în copia de pe lista electorală permanentă, după care alegătorul semnează în listă la poziția destinată acestuia. Alegătorul care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (3)-(5) este înscris de președintele biroului electoral al secției de votare sau de către membrul desemnat de acesta în tabelul prevăzut la art. 9 alin. (1), după care semnează în dreptul datelor sale personale la poziția dedicată semnăturii din tabel. În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă sau în tabel, după caz, președintele sau membrul biroului electoral al secției de votare desemnat de acesta îi încredințează alegătorului buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT”, pe care acesta o va aplica pe buletinul de vot. În situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală, președintele face o mențiune în listă, confirmată prin semnătura sa și a încă unui membru al biroului electoral.

(7) Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde prenumele și numele candidatului pe care îl votează.

(8) Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

(9) După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel încât pagina netipărită care poartă ștampila de control să rămână în afară, și le vor introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greșită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia.

(10) La cererea alegătorului, în cazul în care acesta a aplicat greșit ștampila cu mențiunea „VOTAT”, dar nu a introdus buletinul în urnă, președintele biroului electoral al secției de votare îi poate elibera, numai o singură dată, un nou buletin, reținând și anulând buletinul de vot inițial și făcând mențiunea corespunzătoare la pct. f) din procesul-verbal prevăzut la art. 49 alin. (1).

(11) Ștampila încredințată pentru votare se restituie președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de votare desemnați de acesta, care aplică pe actul de identitate a alegătorului ștampila cu mențiunea „VOTAT” sau un timbru autocolant, după caz, și înscriu data scrutinului.

(12) Președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

(13) Candidații și oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot. În acest caz, identitatea se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin orice mijloace legale.

(14) În cazul în care contestația este întemeiată, președintele biroului electoral al secției de votare îl va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal și va sesiza această situație autorităților competente.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

(15) Președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Durata totală a suspendărilor nu poate depăși o oră. Suspendarea este anunțată prin afișare la ușa sediului secției de votare imediat ce s-a produs evenimentul care a declanșat suspendarea.

(16) În timpul suspendării, urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și celelalte documente și materiale ale biroului electoral al secției de votare vor rămâne sub pază permanentă. În timpul suspendării nu poate părăsi sala de votare mai mult de jumătate din numărul membrilor biroului electoral al secției de votare, în același timp. Candidații și persoanele acreditate care asistă la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare în acest timp”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 44 se modificăși va avea următorul conținut:

„Art. 44

(1) În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7,00 și se încheie la ora locală 21,00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe în ziua de vineri, ora locală 12,00 și se încheie la ora locală 21,00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7,00 și se încheie la ora locală 21,00.

(3) La sediile secțiilor de votare se afișează la loc vizibil ora la care începe, respectiv se încheie votarea.

(4) Alegătorul votează la una dintre următoarele secții de votare:

a) în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde își are domiciliul sau reședința, poate vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul ori reședința, conform legii;

b) în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din cadrul acesteia;

c) în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate;

d) în cazul în care îndeplinește funcția de membru al biroului electoral al secției de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secției de votare ori asigură menținerea ordinii, votează la secția de votare unde își desfășoară activitatea;

e) în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot.

(5) Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Alegătorii își prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau și introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, conform hotărârii Autorității Electorale Permanente.

(6) Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă:

a) persoana care s-a prezentat la vot nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;

b) persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot;

c) alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la secția de votare respectivă;

d) alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la altă secție de votare;

e) alegătorul care s-a prezentat la vot este omis din lista electorală permanentă;

f) alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin;

g) alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că a votat prin corespondență, votul prin corespondență transmis de acesta fiind recepționat de biroul electoral competent.

(7) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare:

a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării;

b) oprește de la votare persoana care figurează că i s-a interzis exercitarea dreptului de vot; în cazul în care persoana care figurează că i s-a interzis exercitarea dreptului de vot prezintă o hotărâre judecătorească din care rezultă că nu are sau nu mai are astfel de interdicții permite alegătorului să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

c) permite exercitarea dreptului de vot de către alegătorul care s-a prezentat la vot și care figurează în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal că și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin, numai după ce asigură verificarea cazului semnalat de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și sesizarea organelor competente, potrivit procedurii stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, și după ce alegătorul dă o declarație potrivit căreia nu și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin; după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

d) permite exercitarea dreptului de vot de către alegătorul care s-a prezentat la vot și care figurează în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal că a votat prin corespondență, numai după ce asigură verificarea cazului semnalat de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și sesizarea organelor competente, potrivit procedurii stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, și după ce alegătorul dă o declarație potrivit căreia nu și-a exercitat dreptul de vot prin corespondență; după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

e) îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat, în cazul în care acesta este arondat la altă secție de votare din aceeași unitate administrativ-teritorială; permite alegătorilor cu mobilitate redusă arondați la altă secție de votare din aceeași unitate administrativ-teritorială să voteze; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

f) permite alegătorului înscris în lista electorală permanentă să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

g) permite alegătorilor prevăzuți la alin. (4) lit. b) – e) să își exercite dreptul de vot; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»; alegătorul care votează în străinătate semnează pe un dispozitiv electronic.

(8) În situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală, președintele face o mențiune în listă, confirmată prin semnătura sa și a încă unui membru al biroului electoral.

(9) Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea «VOTAT» înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează.

(10) Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

(11) După ce a votat, alegătorul are obligația de a introduce buletinul de vot în urnă.

(12) La cererea alegătorului, în cazul în care acesta a aplicat greșit ștampila cu mențiunea «VOTAT», dar nu a introdus buletinul în urnă, președintele biroului electoral al secției de votare îi poate elibera, numai o singură dată, un nou buletin, reținând și anulând buletinul de vot inițial și făcând mențiunea corespunzătoare la pct. j) din procesul-verbal prevăzut la art. 49 alin. (1).

(13) Ștampila încredințată pentru votare se restituie președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de votare desemnați de acesta.

(14) Președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

(15) Candidații și oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot. în acest caz, identitatea se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin orice mijloace legale. În cazul în care contestația este întemeiată, președintele biroului electoral al secției de votare îl va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal și va sesiza această situație autorităților competente.

(16) Președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Durata totală a suspendărilor nu poate depăși o oră. Suspendarea este anunțată prin afișare la ușa sediului secției de votare imediat ce s-a produs evenimentul care a declanșat suspendarea.

(17) În timpul suspendării, urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și celelalte documente și materiale ale biroului electoral al secției de votare vor rămâne sub pază permanentă. În timpul suspendării nu poate părăsi sala de votare mai mult de jumătate din numărul membrilor biroului electoral al secției de votare, în același timp. Candidații și persoanele acreditate care asistă la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare în acest timp”.

 

Art. 44^1 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României (introdus prin Legea  nr. 148/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 44 se introduceun nou articol, art. 44^1, cu următorul conținut:

Art. 44^1

(1) În zilele de vineri și sâmbătă, la încheierea programului de votare prevăzut la art. 44 alin. (2), președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, în prezența celorlalți membri, iau următoarele măsuri:

a) sigilează urnele de vot;

b) încheie un proces-verbal, în care consemnează numărul buletinelor de vot nefolosite și numărul alegătorilor prezenți la vot;

c) se asigură că toate materialele electorale se află în localul de vot;

d) sigilează căile de acces în localul de vot.

(2) În fiecare zi, la începerea programului de votare prevăzut la art. 44 alin. (2), ridicarea sigiliilor se va face de către președintele biroului electoral al secției de votare din străinătate, în prezența celorlalți membri ai biroului electoral al secției de votare.

(3) Localurile secțiilor de votare din străinătate sunt monitorizate video”.

 

Art. 45 alin. (1^1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României (introdus prin Legea  nr. 148/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 45, după alin. (1) se introduceun nou alineat, alin. (1^1), cu următorul conținut:

(1^1) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător persoanelor care în ziua votării se află în țară și care din cauza specificului activității pe care o desfășoară nu se pot prezenta la secția de votare”.

 

Art. 45 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României (modificat prin Legea  nr. 148/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 45, alin. (2) prevedea:

„(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) votarea se face pe baza tabelului prevăzut la art. 9 alin. (2)”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 45, alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

„(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) votarea se face pe baza unui extras din listele electorale”.

 

Art. 46-47 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României (modificat prin Legea  nr. 148/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 46-47 prevedeau:

„Art. 46

(1) La ora 21,00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea sălii unde se votează.

(2) Alegătorii care la ora 21,00 se află în sala unde se votează pot să își exercite dreptul de vot.

Art. 47

(1) La toate operațiunile electorale efectuate de birourile electorale ale secțiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, persoanele acreditate în condițiile prezentei legi.

(2) În sensul prezentei legi, prin persoane acreditate se înțelege următoarele:

a) observatorii interni și externi;

b) reprezentanții interni și externi ai mass-mediei.

(3) Pot fi acreditați ca observatori interni reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care au în obiectul de activitate apărarea democrației și a drepturilor omului sau observarea alegerilor, care sunt legal constituite cu cel puțin 6 luni înainte de data alegerilor. Persoanele desemnate de aceste organizații ca observatori interni nu pot avea apartenență politică.

(4) Pot fi acreditate ca reprezentanți interni ai mass-mediei persoanele desemnate în scris în acest sens de către conducerea instituțiilor mass-media. Persoanele desemnate de aceste instituții ca reprezentanți interni nu pot avea apartenență politică.

(5) Acreditarea observatorilor interni și a reprezentanților interni ai mass-mediei se face de către birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, pentru toate secțiile de votare din raza de competență a acestora, la cererea scrisă a conducerii organizațiilor neguvernamentale sau a instituțiilor mass-media din România, făcută cu cel puțin 5 zile înaintea datei alegerilor.

(6) Acreditarea observatorilor externi și a reprezentanților externi ai mass-mediei se face de Autoritatea Electorală Permanentă, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, pentru toate birourile electorale.

(7) Pot fi acreditate ca observatori interni doar persoanele propuse de acele organizații neguvernamentale care prezintă o adeverință privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), eliberată de Autoritatea Electorală Permanentă. Adeverința poate fi solicitată până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor.

(8) Pot fi acreditate ca reprezentanți interni ai mass-mediei din România persoanele propuse de acele instituții mass-media care prezintă o adeverință eliberată de Autoritatea Electorală Permanentă privind faptul că desfășoară activități în domeniul mass-media. Adeverința poate fi solicitată până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor în baza unor documente din care rezultă obiectul de activitate al instituției respective.

(9) Persoanele acreditate pot asista la operațiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 6,00 și terminând cu momentul încheierii și semnării de către membrii biroului electoral al secției de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secția respectivă, numai dacă prezintă actul de acreditare, care este valabil și în copie. Acestea nu pot interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris președintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularități. Orice act de propagandă electorală, precum și încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancțiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare.

(10) La biroul electoral al secției de votare, persoanele acreditate pot staționa numai în spațiul stabilit în acest sens în sala de votare de către președintele biroului electoral al secției de votare. Acreditarea permite accesul titularului acesteia și în spațiul special amenajat în acest sens la biroul electoral județean, al sectorului municipiului București sau la biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate care a emis acreditarea.

(11) Contestațiile privind acreditarea sau respingerea solicitării de acreditare de către biroul electoral județean, biroul electoral al sectorului municipiului București sau de către biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate se depun, în cel mult două zile de la afișarea deciziei, la tribunalul în a cărui rază teritorială funcționează biroul electoral și se soluționează de acesta în cel mult două zile de la înregistrare. Hotărârea este definitivă.

(12) Contestațiile privind respingerea de către Autoritatea Electorală Permanentă a solicitării de eliberare a adeverințelor prevăzute la alin. (7) și (8) se depun în cel mult două zile de la comunicarea răspunsului la Curtea de Apel București și se soluționează de aceasta în termen de două zile de la înregistrare. Hotărârea este definitivă”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 46-47 se modificăși vor avea următorul conținut:

„Art. 46

(1) La ora 21,00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot.

(2) Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot.

(3) Doi membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și constată și monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot.

(4) Alegătorii aflați în situațiile prevăzute de alin. (2) și (3) pot vota până cel mult la ora 23,59.

Art. 47

(1) La toate operațiunile efectuate de birourile electorale ale secțiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, a operatorilor de calculator și a persoanelor însărcinate cu menținerea ordinii, candidații, persoanele acreditate, reprezentanții Autorității Electorale Permanente și membrii birourilor electorale ierarhic superioare.

(2) Dispozițiile art. 89 din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător”.

 

Art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României (modificat prin Legea  nr. 148/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 48 alin. (1), lit. c) prevedea:

„(1) După închiderea sălii unde se votează, președintele, în prezența membrilor biroului electoral, efectuează operațiunile de numărare a buletinelor de vot și de consemnare a rezultatului votării, după cum urmează:

(…)

c) stabilește numărul alegătorilor înscriși în copia listei electorale permanente; este interzis, cu excepția prevăzută la art. 44 alin. (6), sub sancțiunea legii, ca pe aceste documente să existe ștersături, modificări sau completări; rezultatul numărării se va înscrie la pct. a) din procesul-verbal prevăzut la art. 49 alin. (1);”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 48 alin. (1), lit. c) se modifică și va avea următorul conținut:

„(1) După închiderea sălii unde se votează, președintele, în prezența membrilor biroului electoral, efectuează operațiunile de numărare a buletinelor de vot și de consemnare a rezultatului votării, după cum urmează:

(…)

c) stabilește numărul alegătorilor înscriși în lista electorală permanentă; este interzis, sub sancțiunea legii, ca pe aceste documente să existe ștersături, modificări sau completări; rezultatul numărării se va înscrie la pct. a) din procesul-verbal prevăzut la art. 49 alin. (1);”.

Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României – modificări (Legea nr. 148/2019) was last modified: august 7th, 2019 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.