Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară – modificări (Legea nr. 207/2018)

24 iul. 2018
9.555 views
Art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 62, alin. (3) prevedea:

„(3) Procurorii își exercita funcțiile în conformitate cu legea, respecta și protejează demnitatea umană și apără drepturile persoanei”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 62, alin. (3) se modifică și va avea următorul conținut:

(3) Procurorii trebuie să respecte drepturile și libertățile fundamentale, prezumția de nevinovăție, dreptul la un proces echitabil, principiul egalității de arme, independența instanțelor și forța executorie a hotărârilor judecătorești definitive. În comunicarea publică, parchetele trebuie să respecte prezumția de nevinovăție, caracterul nepublic al urmăririi penale și dreptul nediscriminatoriu la informare”.

 

Art. 63 lit. k) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 63, lit. k) prevedea:

„Ministerul Public exercita, prin procurori, următoarele atribuții:

(…)

k) exercita orice alte atribuții prevăzute de lege”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 63, lit. k) se modifică și va avea următorul conținut:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Ministerul Public exercita, prin procurori, următoarele atribuții:

(…)

k) exercită atribuțiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;”.

 

Art. 63 lit. l) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (introdus prin Legea nr. 207/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 63, după lit. k), se introduce o nouă literă, lit. l), cu următorul conținut:

Ministerul Public exercita, prin procurori, următoarele atribuții:

(…)

l) exercită orice alte atribuții prevăzute de lege”.

 

Art. 64 alin. (2)-(3) și alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 64, alin. (2)-(3) și alin. (5) prevedeau:

„(2) În soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice forma, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției.

(3) Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale.

(…)

(5) Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de procurorul ierarhic superior”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 64, alin. (2)-(3) și alin. (5) se modifică și vor avea următorul conținut:

(2) În soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției.

(3) Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice.

(….)

(5) Procurorul poate contesta la Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de procurorul ierarhic superior”.

 

Art. 66^1 alin. (3^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (introdus prin Legea nr. 207/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 66^1, după alin. (3), se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul conținut:

(3^1) Nu pot ocupa funcția de ofițer sau agent de poliție judiciară, lucrători, informatori sau colaboratori, chiar acoperiți, ai serviciilor de informații. Anterior numirii în funcție, aceștia vor da o declarație olografă pe propria răspundere că nu fac și nu au făcut parte din serviciile de informații, că nu sunt și nu au fost colaboratori sau informatori ai acestora”.

 

Art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 67, alin. (2) prevedea:

„(2) Procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le considera întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauza. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii intervenția procurorului ierarhic superior, pentru influențarea în orice forma a concluziilor”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 67, alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

(2) Procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză. Procurorul poate contesta la Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii intervenția procurorului ierarhic superior, pentru influențarea în orice formă a concluziilor”.

 

Art. 69 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 69, alin. (1) și alin. (3) prevedeau:

„(1) Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul- șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori de ministrul justiției.

(…)

(3) Ministrul justiției poate să ceara procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficienta a criminalității”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 69, alin. (1) și alin (3) se modifică și vor avea următorul conținut:

(1) Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori de ministrul justiției.

(…)

(3) Ministrul justiției poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității”.

 

Art. 79 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 79 prevedea:

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție elaborează anual un raport privind activitatea desfășurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 79 se modifică și va avea următorul conținut:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție elaborează anual un raport privind activitatea desfășurată, pe care îl prezintă Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

 

Art. 79^1 alin. (2)-(3) și alin. (9)-(11) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 79^1, alin. (1)-(3) și alin. (9)-(11) prevedeau:

„(2) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.

(3) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.

(…)

(9) Procurorii numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

(10) La data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.

(11) De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul acestei direcții”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 79^1, alin. (1)-(3) și alin. (9)-(11) se modifică și vor avea următorul conținut:

(2) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.

(3) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 8 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.

(….)

(9) Procurorii numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

(10) La data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorul revine la parchetul de unde provine.

(11) De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul acestei direcții”.

 

Art. 79^4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (introdus prin Legea nr. 207/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 79^3, se introduce un nou articol, art. 79^4, cu următorul conținut:

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism elaborează anual un raport privind activitatea desfășurată, pe care îl prezintă secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism”.

 

Art. 86 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 86, alin. (1) prevedea:

„(1) În cadrul Direcției Naționale Anticorupție se pot înființa servicii teritoriale, servicii, birouri și alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului-șef al acestui parchet”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 86, alin. (1) se modifică și va avea următorul conținut:

(1) În cadrul Direcției Naționale Anticorupție se pot înființa servicii teritoriale, servicii, birouri și alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul conform al Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii”.

 

Art. 87 alin. (1)-(3), alin. (6) și alin. (8)-(9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (modificat prin Legea nr. 207/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 87, alin. (1)-(3), alin. (6) și alin. (8)-(9^1) prevedeau:

„(1) Direcția Națională Anticorupție se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.

(2) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduita morala ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.

(3) La interviu poate participa orice procuror care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (2).

(…)

(6) Comisia prevăzută la alin. (2) este numita prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție și este formată din 3 procurori de la Direcția Națională Anticorupție. Din comisie pot face parte și specialiști în psihologie, resurse umane și alte domenii.

(…)

(8) Procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

(9) La data încetării activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.

(9^1) De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției Naționale Anticorupție își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul direcției”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 87, alin. (1)-(3), alin. (6) și alin. (8)-(9^1)se modifică și vor avea următorul conținut:

(1) Direcția Națională Anticorupție se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, la propunerea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma concursului organizat în acest sens, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.

(2) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 8 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs susținut în fața Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Concursul prevăzut la alin. (2) constă în:

a) un interviu transmis în direct, susținut în fața Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) o probă având ca obiect evaluarea a minimum 5 rechizitorii alese aleatoriu, precum și a altor acte întocmite de candidați și considerate relevante de aceștia, din ultimii 5 ani de activitate.

(….)

(6) Evaluarea prevăzută la alin. (3) lit. b) se efectuează de o comisie desemnată de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, formată din 2 procurori de la Direcția Națională Anticorupție propuși de procurorul-șef al direcției, 2 procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție propuși de procurorul general și un formator propus de Institutul Național al Magistraturii.

(….)

(8) Procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul conform al secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

(9) La data încetării activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine.

(9^1) De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Direcției Naționale Anticorupție își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul direcției”.

 

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară – modificări (Legea nr. 207/2018) was last modified: iulie 24th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.