Legea nr. 288/2024 privind traseele pedestre de interes naţional în scop recreativ
Actul publicat în Monitorul Oficial | Sumar |
Legea nr. 288/2024 privind traseele pedestre de interes național în scop recreativ
(M. Of. nr. 1163 din 21 noiembrie 2024) |
Prezenta lege reglementează atestarea, amenajarea, administrarea și conservarea traseelor pedestre de interes național în scop recreativ, având ca obiectiv promovarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural-istoric al României pe plan național și internațional, cu accent pe zonele rurale, pentru dezvoltarea unui turism durabil și în vederea stimulării dezvoltării economice locale și regionale. |
În M. Of. nr. 1163 din data de 21 noiembrie 2024 s-a publicat Legea nr. 288/2024 privind traseele pedestre de interes național în scop recreativ.
Vă prezentăm, în continuare, principalele prevederi ale Legii.
Structură:
CAPITOLUL I: Dispoziții generale
CAPITOLUL II: Atestarea, amenajarea și conservarea traseelor de interes național
CAPITOLUL III: Sancțiuni
CAPITOLUL IV: Dispoziții finale
Art. 2
În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) traseu pedestru de interes național în scop recreativ, denumit în continuare traseu de interes național – calea de circulație pedestră a turiștilor, care traversează regiuni cu valoare culturală, istorică, naturală sau peisagistică și care poate fi parcursă pe durata mai multor zile;
b) inițiatorul traseului de interes național – persoana fizică sau persoana juridică de drept public ori privat care propune, singură sau împreună cu una sau mai multe entități de drept public și/sau privat, un traseu de interes național;
c) administratorul traseului de interes național – unitatea administrativ-teritorială, respectiv asociația de dezvoltare intercomunitară pe raza căreia se află traseul de interes național sau segmente din acesta, după caz.
Art. 3
Amenajarea și conservarea traseelor de interes național ce străbat arii naturale protejate, fondul forestier național sau zone declarate prin lege ca fiind zone montane se fac cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți.
Art. 4
(1) Accesul persoanelor care doresc să parcurgă pedestru orice sector al unui traseu de interes național, aflat pe terenuri sau drumuri de exploatare agricolă sau forestieră aflate în proprietatea publică a statului, este garantat.
(2) În cazul în care anumite sectoare ale unui traseu de interes național au un regim juridic special, accesul persoanelor pe aceste sectoare se face numai cu respectarea prevederilor legale speciale.
Art. 5
(1) Atestarea traseului de interes național se face de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, la solicitarea inițiatorului, pe baza propunerii comisiei prevăzute la alin. (3). Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Atestarea se face cu îndeplinirea următoarelor condiții cumulative:
a) traseul de interes național străbate cel puțin 8 județe și are o lungime de cel puțin 500 km, cu excepția celor care traversează sau se învecinează cu situri naturale ale patrimoniului natural universal de sub egida UNESCO, care trebuie să aibă cel puțin 200 km;
b) traseul de interes național străbate mediul rural și natural al României în proporție de cel puțin 70% din lungimea traseului;
c) traseul de interes național include monumente istorice, situri arheologice, situri naturale ale patrimoniului natural universal de sub egida UNESCO, arii naturale protejate;
d) inițiatorul face dovada existenței acordurilor prevăzute la art. 6 alin. (1), precum și a unui ghid care să cuprindă harta și alte elemente de identitate vizuală ale traseului de interes național, informații privind infrastructura traseului, profilul cu diferențe de nivel, spații de cazare și alte informații turistice.
(3) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) se realizează, în termen de 90 de zile de la solicitare, de către o comisie constituită prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ai Ministerului Culturii.
(…)
Art. 14
Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, materială, contravențională sau penală, după caz.
Art. 15
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă săvârșirea următoarelor fapte:
a) distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a elementelor de traseu prevăzute la art. 8 alin. (4), dacă face impracticabil un segment din traseul de interes național;
b) îndepărtarea sau mutarea, fără drept, a elementelor de traseu prevăzute la art. 8 alin. (4).
Art. 16
(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoane fizice și de la 5.000 lei la 7.500 lei pentru persoane juridice următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale ori prezentei legi, să fie considerate infracțiuni:
a) nerespectarea de către administratorul sau inițiatorul traseului de interes național a prevederilor art. 10 alin. (2) sau ale art. 11;
b) împiedicarea sau tulburarea, fără drept, a accesului sau circulației persoanelor pe traseul de interes național;
c) împiedicarea sau tulburarea, fără drept, a activităților de marcare sau semnalizare a traseelor sau segmentelor de traseu de interes național, de întreținere și monitorizare a stării marcajelor și a altor amenajări de pe traseele sau porțiunile de traseu de interes național.
(2) Dispozițiile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.