Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a intrat în vigoare la data de 22 octombrie

24 oct. 2018
Vizualizari: 3738

Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a intrat în vigoare la data de 22 octombrie 2018.

Menționăm că Legea nr. 192/2018 (M. Of. nr. 642 din 24 iulie 2018) stabilește la art. IV ca termen de intrare în vigoare, termenul de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Legea nr. 192/2018 aduce mai multe modificări Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, printre care și faptul că refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.

Se prevede însă că familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social.

În schimb, refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activitățile sezoniere conduce la încetarea dreptului.

De asemenea, în respectiva lege, se menționează și faptul că pentru sumele acordate ca ajutor social, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii”.

Modificările aduse Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, prin Legea nr. 192/2018, au făcut obiectul unei alte știri.

 

👍Vezi aici: Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat – modificări (Legea nr. 192/2018)

Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a intrat în vigoare la data de 22 octombrie was last modified: octombrie 24th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.