Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – modificări (Legea nr. 108/2020)

7 iul. 2020
Vizualizari: 2993

Actul modificat

Actul modificator

Sumar

Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

(M. Of. nr. 589 din 18 iulie 2019; cu modif. ult.)

 

 

Legea nr. 108/2020 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

(M. Of. nr. 588 din 6 iulie 2020)

modifică: art. 56 alin. (1) și alin. (4), art. 62 alin. (1);

introduce: art. 56 alin. (1^1)-(1^2).

 

În M. Of. nr. 588 din 6 iulie 2020 s-a publicat Legea nr. 108/2020 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Astfel, respectivul act normativ aduc unele modificări, dar și completări Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Vă prezentăm, în continuare, modificările și completările aduse Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

 

Art. 56 alin. (1) și alin. (4) din Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (modificat prin Legea nr. 108/2020)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 56, alin. (1) și alin. (4) prevedeau:

„(1) Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat, depun la înmatriculare, anual sau ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(…)

(4) Declarația anuală se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculă persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale, iar dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 56, alin. (1) și alin. (4) se modifică și vor avea următorul conținut:

„(1) Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali ai societăților.

(…)

(4) Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit”.

 

Art. 56 alin. (1^1)-(1^2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (introdus prin Legea nr. 106/2020)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 56, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1)-(1^2), cu următorul conținut:

„(1^1) Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (1):

a) regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat;

b) persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când aceștia sunt singurii beneficiari reali.

(1^2) În cazul persoanelor exceptate conform alin. (11) lit. b), în lipsa depunerii declarației privind beneficiarul real, Oficiul Național al Registrului Comerțului este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali ai societăților pe baza documentelor care însoțesc cererea de înmatriculare sau pe baza evidențelor deținute în cazul societăților deja înmatriculate”.

 

Art. 62 alin. (1) din Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (modificat prin Legea nr. 108/2020)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 62, alin. (1) prevedea:

„(1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, societățile înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în registrul comerțului, cu excepția companiilor și societăților naționale, precum și a societăților deținute integral sau majoritar de stat, depun, prin grija reprezentantului legal, spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali ai societăților, ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, o declarație privind datele de identificare ale beneficiarilor reali”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 62, alin. (1) se modifică și va avea următorul conținut:

„(1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, societățile înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în registrul comerțului, cu excepția celor prevăzute la art. 56 alin. (11), depun, prin grija reprezentantului legal, spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali ai societăților, ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, o declarație privind datele de identificare ale beneficiarilor reali”.

Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative – modificări (Legea nr. 108/2020) was last modified: iulie 7th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.