Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – modificări (Legea nr. 129/2018)

21 iun. 2018
Vizualizari: 1663
Cap. III^1-III^2 din Legea nr. 102/2005 (introdus prin Legea nr. 129/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 14, se introduc două noi capitole, Cap. III^1-III^2 (art. 14^1-14^11), cu următorul conținut:

„Cap. III^1 – Exercitarea atribuțiilor de control și de soluționare a plângerilor

 Secț. 1 – Activitatea de control

 Art. 14^1

(1) Autoritatea națională de supraveghere efectuează investigații, în cazurile și condițiile prevăzute în competența sa, prin personalul împuternicit în acest scop, potrivit legii, de către președintele Autorității naționale de supraveghere, denumit în continuare personal de control.

 (2) Personalul de control are dreptul să efectueze investigații, inclusiv inopinate, să ceară și să obțină de la operator și persoana împuternicită de operator, precum și, după caz, de la reprezentantul acestora, la fața locului și/sau în termenul stabilit, orice informații și documente, indiferent de suportul de stocare, să ridice copii de pe acestea, să aibă acces la oricare dintre incintele operatorului și persoanei împuternicite de operator, precum și să aibă acces și să verifice orice echipament, mijloc sau suport de stocare a datelor, necesare desfășurării investigației, în condițiile legii.

(3) În situația în care personalul de control este împiedicat în orice mod în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2), Autoritatea națională de supraveghere poate solicita autorizarea judiciară dată prin încheiere de către președintele Curții de Apel București sau de către un judecător delegat de acesta. O copie a autorizației judiciare se comunică obligatoriu entității controlate înainte de începerea investigației.

(4) Cererea de autorizare se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților. Judecătorul se pronunță asupra cererii de autorizare în termen de cel mult 48 de ore de la data înregistrării cererii. Încheierea se motivează și se comunică Autorității naționale de supraveghere și entității controlate în termen de cel mult 48 de ore de la pronunțare.

 (5) În cazul în care investigația trebuie desfășurată, inclusiv simultan, în mai multe spații deținute de către entitatea controlată, Autoritatea națională de supraveghere va introduce o singură cerere, instanța pronunțându-se printr-o încheiere în care se vor indica spațiile în care urmează să se desfășoare investigația.

(6) Cererea de autorizare trebuie să cuprindă toate informațiile de natură să justifice investigația, iar judecătorul sesizat este ținut să verifice dacă cererea este întemeiată.

(7) Încheierea prevăzută la alin. (3) poate fi atacată cu contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 72 de ore de la comunicarea acesteia potrivit alin. (4). Contestația nu este suspensivă de executare.

 (8) În toate situațiile, investigația nu poate începe înainte de ora 8,00 și nu poate continua după ora 18,00 și trebuie efectuată în prezența persoanei la care se efectuează investigația sau a reprezentantului său. Investigația poate continua și după ora 18,00 numai cu acordul scris al persoanei la care se efectuează aceasta sau a reprezentantului său.

 (9) Identificarea și păstrarea obiectelor, precum și punerile de sigilii se fac conform dispozițiilor din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

(10) Autoritatea națională de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize și audierea persoanelor ale căror declarații sunt considerate relevante și necesare desfășurării investigației.

(11) În activitatea de control, Autoritatea națională de supraveghere poate dispune aplicarea de măsuri corective prevăzute la art. 58 alin. (2) din Regulamentul general privind protecția datelor, inclusiv de sancțiuni contravenționale, poate formula recomandări și poate sesiza alte autorități competente, după caz.

 (12) În cazul operațiunilor comune desfășurate pe teritoriul României la care participă și personalul desemnat de o altă autoritate de supraveghere dintr-un stat membru al Uniunii Europene, acesta își îndeplinește atribuțiile în limitele împuternicirii emise de președintele Autorității naționale de supraveghere.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Art. 14^2

 (1) Sancțiunile contravenționale principale pe care le aplică Autoritatea națională de supraveghere, potrivit art. 58 alin. (2) lit. b) și i) din Regulamentul general privind protecția datelor, sunt mustrarea și amenda. Aplicarea amenzii se face în condițiile art. 83 din Regulamentul general privind protecția datelor.

(2) În cazul în care există posibilitatea ca, prin operațiunile de prelucrare pe care un operator sau o persoană împuternicită de operator intenționează să le efectueze, să se încalce legislația aplicabilă, Autoritatea națională de supraveghere emite o avertizare, potrivit art. 58 alin. (2) lit. a) din Regulamentul general privind protecția datelor.

(3) În funcție de circumstanțele fiecărui caz, măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) pot fi aplicate în mod distinct sau alături de alte măsuri corective prevăzute la art. 58 alin. (2) din Regulamentul general privind protecția datelor și la art. 14^3 alin. (5) și (6) din prezenta lege.

(4) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) pot fi aplicate în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei. În cazul încălcărilor care durează în timp sau al celor constând în săvârșirea, în baza aceleiași rezoluții, la intervale diferite de timp, a mai multor acțiuni sau inacțiuni, care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași contravenții, prescripția începe să curgă de la data constatării sau de la data încetării ultimului act ori fapt săvârșit, dacă acest moment intervine anterior constatării.

 (5) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (4) se întrerupe prin efectuarea oricărui act de procedură în cazul investigat, fără să poată depăși 4 ani de la data săvârșirii faptei. Întreruperea produce efecte față de toți participanții la săvârșirea respectivei încălcări.

(6) Amenzile prevăzute la alin. (1), stabilite în euro la art. 83 alin. (4) – (6) din Regulamentul general privind protecția datelor, se aplică și se achită în lei, la cursul oficial al Băncii Naționale a României de la data aplicării.

Art. 14^3

(1) În cazul prelucrărilor care intră în competența de control a Autorității naționale de supraveghere, cu excepția celor transfrontaliere, constatarea faptelor și aplicarea măsurilor prevăzute la art. 14^2 alin. (1) și (2) se fac prin proces-verbal de constatare/sancționare încheiat de personalul de control.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în situația în care cuantumul amenzii depășește echivalentul în lei al sumei de 300.000 euro, aplicarea amenzii se face prin decizie a președintelui Autorității naționale de supraveghere, care are la bază procesul-verbal de constatare și raportul personalului de control.

(3) În cazul prelucrărilor transfrontaliere care atrag competența Autorității naționale de supraveghere în calitate de autoritate de supraveghere principală, constatarea faptelor se face prin proces-verbal încheiat de personalul de control, iar aplicarea măsurilor prevăzute la art. 14^2 alin. (1) și (2), prin decizie a președintelui Autorității naționale de supraveghere, care are la bază procesul-verbal de constatare și raportul personalului de control.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător în cazul în care autoritatea de supraveghere dintr-un stat membru al Uniunii Europene a refuzat propunerea de a acționa în calitate de autoritate de supraveghere principală, înaintată de Autoritatea națională de supraveghere.

(5) Aplicarea măsurilor corective care constau în obligarea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator să respecte cererile persoanei vizate de exercitare a drepturilor, să asigure conformitatea operațiunilor de prelucrare cu dispozițiile legale aplicabile, obligarea operatorului să informeze persoana vizată cu privire la o încălcare a protecției datelor cu caracter personal se poate face prin proces-verbal de constatare/sancționare încheiat de personalul de control sau prin decizie a președintelui Autorității naționale de supraveghere.

(6) Aplicarea măsurilor corective care constau, după caz, în limitarea temporară sau definitivă, interdicția asupra prelucrării, rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal, restricționarea prelucrării, notificarea acestor acțiuni destinatarilor cărora le-au fost divulgate datele cu caracter personal, retragerea unei certificări sau obligarea organismului de certificare să retragă o certificare eliberată sau să nu elibereze o certificare în cazul în care cerințele de certificare nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite, suspendarea fluxurilor de date către un destinatar dintr-o țară terță sau către o organizație internațională se dispune numai prin decizie a președintelui Autorității naționale de supraveghere.

(7) Decizia trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente: datele de identificare ale Autorității naționale de supraveghere și numele reprezentantului legal al acesteia, datele de identificare ale operatorului/persoanei împuternicite de operator, codul numeric personal, după caz, descrierea faptelor și a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea măsurii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabilește și se sancționează fapta, măsurile corective aplicate, termenul și modalitatea de plată a amenzii, după caz, termenul de exercitare a căii de atac și instanța de judecată competentă.

Art. 14^4

(1) Împotriva procesului-verbal de constatare/sancționare și/sau a deciziei de aplicare a măsurilor corective, după caz, operatorul sau persoana împuternicită de operator poate introduce contestație la secția de contencios administrativ a tribunalului competent, în termen de 15 zile de la înmânare, respectiv de la comunicare. Hotărârea prin care s-a soluționat contestația poate fi atacată numai cu apel. Apelul se judecă de curtea de apel competentă. În toate cazurile, instanțele competente sunt cele din România.

(2) Procesul-verbal de constatare/sancționare sau decizia președintelui Autorității naționale de supraveghere necontestată în termen de 15 zile de la data înmânării, respectiv comunicării, constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate. Introducerea contestației prevăzute la alin. (1) suspendă numai plata amenzii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

 (3) Termenul de plată a amenzii este de 15 zile de la data înmânării, respectiv de la data comunicării procesului-verbal de constatare/sancționare sau a deciziei președintelui Autorității naționale de supraveghere.

Art. 14^5

 (1) Autoritatea națională de supraveghere poate dispune publicarea de către operator sau persoana împuternicită de operator a oricărei măsuri corective aplicate, cu suportarea de către aceștia a costurilor aferente.

(2) În cazul nerespectării măsurilor dispuse sau în cazul refuzului tacit sau expres de furnizare a tuturor informațiilor și documentelor solicitate în cadrul procedurii de investigație ori în cazul refuzului de supunere la investigație, Autoritatea națională de supraveghere poate dispune, prin decizie, aplicarea unei amenzi cominatorii de până la 3.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie.

(3) Decizia prevăzută la alin. (2) constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate. Împotriva acestei decizii se poate introduce contestație în condițiile art. 14^4 alin. (1).

Art. 14^6

(1) Procedura de efectuare a investigațiilor de către personalul de control al Autorității naționale de supraveghere, în exercitarea atribuțiilor legale, se reglementează prin decizia președintelui Autorității naționale de supraveghere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale se realizează cu respectarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

 

Secț. a 2-a – Activitatea de soluționare a plângerilor

Art. 14^7

(1) Orice persoană vizată care consideră că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare are dreptul de a depune plângere la Autoritatea națională de supraveghere, în special în cazul în care reședința sa obișnuită, locul său de muncă sau presupusa încălcare se află sau, după caz, are loc pe teritoriul României. Plângerea poate fi depusă inclusiv prin mijloacele electronice de comunicare.

(2) Plângerea se înaintează personal sau prin reprezentant, cu anexarea împuternicirii emise în condițiile legii de un avocat sau a procurii notariale, după caz. Plângerea poate fi depusă și de către mandatarul persoanei vizate care este soț sau rudă până la gradul al doilea inclusiv.

 (3) În cazul în care plângerea este depusă prin intermediul unui organism, al unei organizații, al unei asociații sau fundații fără scop patrimonial, acestea trebuie să dovedească faptul că au fost constituite legal, cu un statut ce prevede obiective de interes public, și că sunt active în domeniul protecției drepturilor și libertăților persoanelor vizate în ceea ce privește protecția datelor lor cu caracter personal. În acest caz, la plângere se anexează inclusiv împuternicirea sau procura notarială, după caz, conform alin. (2), din care să rezulte limitele mandatului acordat de persoana vizată.

Art. 14^8

(1) Procedura de soluționare a plângerilor se reglementează prin decizie a președintelui Autorității naționale de supraveghere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Autoritatea națională de supraveghere informează persoana vizată cu privire la admisibilitatea plângerii, în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare. În cazul în care se constată că informațiile din plângere sau documentele transmise sunt incomplete sau insuficiente, Autoritatea națională de supraveghere solicită persoanei vizate să completeze plângerea pentru a putea fi considerată admisibilă în vederea efectuării unei investigații. Un nou termen de cel mult 45 de zile curge de la data completării plângerii.

 (3) Autoritatea națională de supraveghere informează persoana vizată în legătură cu evoluția sau cu rezultatul investigației întreprinse în termen de 3 luni de la data la care s-a comunicat acesteia că plângerea este admisibilă potrivit alin. (2). Informarea va cuprinde și calea de atac împotriva Autorității naționale de supraveghere.

(4) Dacă este necesară efectuarea unei investigații mai amănunțite sau coordonarea cu alte autorități de supraveghere în conformitate cu art. 57 alin. (1) lit. f) din Regulamentul general privind protecția datelor, Autoritatea națională de supraveghere informează persoana vizată în legătură cu evoluția investigației, din 3 în 3 luni, până la finalizarea acesteia. Rezultatul investigației se aduce la cunoștința persoanei vizate în termen de cel mult 45 de zile de la finalizarea acesteia.

(5) În cadrul procedurii de soluționare a plângerilor, investigațiile se efectuează în conformitate cu dispozițiile art. 14^1 – 14^6.

(6) În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (2) – (4), persoana vizată se poate adresa secției de contencios administrativ a tribunalului competent, după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Recursul se judecă de curtea de apel competentă. În toate cazurile, instanțele competente sunt cele din România.

 

Cap. III^2 – Căi de atac judiciare

Art. 14^9

 (1) Dacă în urma exercitării atribuțiilor sale legale, Autoritatea națională de supraveghere apreciază că au fost încălcate oricare dintre drepturile persoanelor vizate garantate de reglementările legale din domeniul protecției datelor personale, poate sesiza instanța competentă, potrivit legii. Persoana vizată dobândește de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citată în această calitate. Dacă persoana vizată își însușește acțiunea, încetează calitatea procesuală activă a Autorității naționale de supraveghere. Dacă persoana vizată nu își însușește acțiunea formulată de Autoritatea națională de supraveghere, instanța anulează cererea potrivit Codului de procedură civilă.

(2) Acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac ordinare sau extraordinare, formulate de Autoritatea națională de supraveghere, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică și persoanei vizate care își însușește acțiunea formulată de Autoritatea națională de supraveghere în condițiile alin. (1).

Art. 14^10

 (1) Contestarea actelor emise de Autoritatea națională de supraveghere în activitatea de control și de soluționare a plângerilor se efectuează potrivit art. 14^4 și 14^8.

 (2) Actele administrative emise de Autoritatea națională de supraveghere în exercitarea atribuțiilor legale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot fi contestate la secția de contencios administrativ a tribunalului competent.

(3) Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.

Art. 14^11

(1) Fără a se aduce atingere posibilității de a se adresa cu plângere Autorității naționale de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa instanței competente pentru apărarea drepturilor garantate de legislația aplicabilă, care le-au fost încălcate.

(2) În cazul în care a fost introdusă o cerere în justiție cu același obiect și având aceleași părți, Autoritatea națională de supraveghere poate dispune suspendarea sau/și clasarea plângerii, după caz.

(3) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia.

(4) Instanța competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reședința obișnuită a persoanei vizate. Cererea este scutită de taxă de timbru”.

 

Art. 15 alin. (1)-(2) din Legea nr. 102/2005 (modificat prin Legea nr. 129/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 15 alin. (1)-(2) prevedeau:

„(1) Structura organizatorica a Autorității naționale de supraveghere se aproba de președintele acesteia, cu avizul Biroului permanent al Senatului.

(2) Numărul maxim de posturi, exclusiv demnitarii, este de 50. Până la rectificarea bugetară din cursul anului 2005, Autoritatea naționala de supraveghere va avea un numar de 37 de posturi, exclusiv demnitarii”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 15 alin. (1)-(2) se modifică și vor avea următorul conținut:

„(1) Regulamentul de organizare și funcționare, împreună cu structura organizatorică a Autorității, se întocmesc de Autoritatea națională de supraveghere și se aprobă de Biroul permanent al Senatului.

(2) Numărul maxim de posturi, exclusiv demnitarii, este de 85. Statul de funcții și structura posturilor pe compartimente se aprobă de președintele Autorității naționale de supraveghere”.

 

Art. 15 alin. (3)-(4) din Legea nr. 102/2005 (abrogat prin Legea nr. 129/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 15 alin. (3)-(4) se abrogă.

 

Art. 16 alin. (3) din Legea nr. 102/2005 (modificat prin Legea nr. 129/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 16 alin. (3) prevedea:

„(3) Angajarea, avansarea, precum și modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, de muncă ale personalului contractual din aparatul Autorității naționale de supraveghere se fac prin decizie a presedintelui acesteia, în condițiile legii”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 16 alin. (3) se modifică și va avea următorul conținut:

„(3) Numirea, angajarea, promovarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu și, după caz, de muncă ale personalului Autorității naționale de supraveghere se fac prin decizie a președintelui acesteia, în condițiile legii”.

 

Cap. 16 alin. (3^1)-(3^2) din Legea nr. 102/2005 (introdus prin Legea nr. 129/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 16, după alin. (3), se introduc două noi alineate, alin. (3^1)-(3^2), cu următorul conținut:

„(3^1) Activitatea desfășurată de personalul de specialitate cu studii juridice în cadrul Autorității naționale de supraveghere constituie vechime în specialitatea studiilor absolvite.

 (3^2) Personalul de conducere și execuție de altă specialitate decât cea juridică din cadrul Autorității naționale de supraveghere beneficiază de vechime în specialitatea studiilor absolvite”.

 

În continuare, vă vom prezenta celelalte dispoziții ale Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

 

Alte dispoziții

 

Potrivit art. II, sediul necesar exercitării efective și corespunzătoare a atribuțiilor Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, va fi pus la dispoziția acesteia de către Guvernul României, în condițiile legii. De asemenea, Autoritatea are dreptul ca, în cazul în cate acest sediu nu îi fi pus la dispoziție, să închirieze sau să achiziționeze un sediu de pe piața liberă imobiliară, în limita fondurilor aprobate în acest scop.

Art. III reglementează numărul total de autoturisme ce îi sunt acordate Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în vederea ducerii la îndeplinire a atribuțiilor legale, precum și consumul lunar de carburant repartizat fiecărui autoturism în parte.

Conform art. IV, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal urmează a fi pus în acord cu dispozițiile Legii nr. 129/2018, după intrarea sa în vigoare.

Începând cu data de 25 mai 2018, Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se abrogă, potrivit art. V alin. (1), urmând ca toate trimiterile la aceasta să fie interpretate ca trimiteri la Regulamentul general privind protecția datelor și la legislația de punere în aplicare a acestuia.

Art. VI alin. (1) stabilește întinderea în timp a aplicării Regulamentului general privind protecția datelor, asupra plângerilor și sesizărilor depuse și înregistrate la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, iar alin. (2) prevede modul în care trebuie făcută constatarea faptelor și aplicarea măsurilor corective, inclusiv a sancțiunilor contravenționale, după data de 25 mai 2018. Alin. (3) dispune cu privire la natura sancțiunilor ce pot fi aplicate în situațiile concrete.

Potrivit art. VII, tuturor litigiilor aflate în curs de judecată la data de 25 mai 2018, li se aplică legea în vigoare la momentul începerii lor.

Art. VIII explică faptul că respectiva lege a fost elaborată în vederea stabilirii cadrului instituțional necesar pentru aplicarea în România a unor dispoziții incluse în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE. De asemenea, potrivit articolului menționat, legea urmează a intra în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, exceptate fiind prevederile art. I pct. 1 și 6 – 11, art. VI și VII, care intră în vigoare la data de 25 mai 2018.

Conform art. IX, textele care alcătuiesc Legea nr. 102/2005, vor fi numerotate, aceasta urmând a se republica în Monitorul Oficial.

Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – modificări (Legea nr. 129/2018) was last modified: iunie 21st, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.