Aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România – modificări (Legea nr. 60/2018)
Actul modificat | Actul modificator | Sumar |
O.G. nr. 15/2002 (M. Of. nr. 82 din 1 februarie 2002; cu modif. ult.) | Legea nr. 60/2018 (M. Of. nr. 227 din 14 martie 2018) | – modifică: art. 9 alin. (4) și (8) – introduce: art. 9 alin. (4^1), alin. (10) și alin. (11) |
În M. Of. nr. 227 din 14 martie 2018, a fost publicată Legea nr. 60/2018 pentru modificarea și completarea art. 9 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În continuare, vom prezenta modificările aduse O.G. nr. 15/2002 prin Legea nr. 60/2018.
Art. I din Legea nr. 60/2018 prevede că O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
Art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 15/2002 (modificată prin Legea nr. 60/2018)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 9 alin. (4) prevedea:
„(4) În cazul utilizatorilor români, dacă se constată prin intermediul sistemelor de camere video lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, personalul care efectuează controlul conform alin. (2) lit. c) pct. (ii) aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 9 alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) În cazul utilizatorilor români, dacă se constată prin intermediul sistemelor de camere video lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, personalul care efectuează controlul conform alin. (2) lit. c) pct. (ii) constată săvârșirea contravenției, încheie procesul-verbal de constatare a contravenției și aplică sancțiunea contravențională”.
Art. 9 alin. (4^1) din O.G. nr. 15/2002 (modificată prin Legea nr. 60/2018)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 9, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:
„(4^1) În cazul vehiculelor înmatriculate în alte state, pentru procesele-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor prezentei legi, sunt aplicabile prevederile art. 61^1 alin. (8) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Art. 9 alin. (8) din O.G. nr. 15/2002 (modificată prin Legea nr. 60/2018)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 9 alin. (8) prevedea:
„(8) Pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data constatării contravenției, interval pentru care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 9, alin. (8) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(8) Pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal de constatare a contravenției se comunică contravenientului în termen de cel mult 2 luni de la data aplicării sancțiunii contravenției. În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”.
Art. 9 alin. (10) și (11) din O.G. nr. 15/2002 (modificată prin Legea nr. 60/2018)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 9, după alin. (9) se introduc două noi alineate, alin. (10) și (11), cu următorul cuprins:
„(10) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârșirii faptei.
(11) Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. asigură accesul utilizatorilor la baza de date pentru verificarea existenței și valabilității rovinietei și peajului”.
Alte prevederi din Legea nr. 60/2018
Art. II din Legea nr. 60/2018 dispune că respectiva lege intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României.