Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice – modificări (I) (O.U.G. nr. 51/2016)

23 sept. 2016
Vizualizari: 5701

Despre

  • M. Of. nr. 726 din 20 septembrie 2016
  • O.U.G. nr. 51/2016
  • Legea nr. 171/2010

Actul modificatActul modificatorSumar
Legea nr. 171/2010
(M. Of. nr. 513 din 23 iulie 2010)
O.U.G. nr. 51/2016
(M. Of. nr. 726 din 20 septembrie 2016)

modifică: art. 1 alin. (1); art. 1 alin. (2), lit. b); art. 2, lit. c); Titlul capitolului II; art. 3; art. 4, lit. b); art. 5; partea introductivă a art. 6 și lit. a);  art. 7 alin. (1), lit. f); art. 8; art. 12 lit. e); art. 13; art. 14; art. 15 lit. c)

– introduce: art. 5^1; art. 6, lit. e) și f); art. 7 alin. (3);  art. 9 lit. f); art. 12 lit. f)-h); art. 15 lit. d)-f); art. 15 alin. (2) și (3)

În M. Of. nr. 726 din 20 septembrie 2016, a fost publicată O.U.G. nr. 51/2016 pentru modificarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

În continuare, vom prezenta prima parte a modificărilor aduse Legii nr. 171/2010 prin O.U.G. nr. 51/2016.

 

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 1 alin. (1) prevedea faptul că:

(1) Constituie contravenție silvică fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin prezenta lege.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 1 alin. (1) dispune următoarele:

Art. 1

(1) Constituie contravenție silvică fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin prezenta lege, pentru încălcarea obligațiilor stabilite prin actele normative din domeniul silvic”.

 

Art. 1 alin. (2), lit. b) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 1 alin. (2), lit. b) prevedea faptul că sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea contravențiilor silvice sunt:

(…)

b) sancțiunea contravențională complementară – reținerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției silvice și/sau retragerea autorizației/atestatului, după caz.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 1 alin. (2), lit. b) dispune următoarele:

b) sancțiunea contravențională complementară – reținerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției silvice și/sau retragerea autorizației/atestatului/acordului, după caz”.

 

Art. 2, lit. c) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 2, lit. c) prevedea faptul că în înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

(…)
c)ocol silvic nominalizat – ocolul silvic care deține suprafața forestieră majoritară în cadrul unei localități și care are obligația de a asigura, pe bază de contract, serviciile silvice/administrarea la cererea proprietarilor din localitatea respectivă, conform arondării teritoriale aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;
(…)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 2, lit. c) dispune următoarele:

c) ocolul silvic nominalizat – ocolul silvic care administrează și/sau asigură serviciile silvice în proximitatea unei suprafețe de fond forestier proprietate publică sau proprietate privată a unei unități administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și care are obligația să asigure, pe bază de contract, administrarea/serviciile silvice, la solicitarea scrisă a proprietarului, cu condiția existenței documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe și a limitelor de proprietate marcate fizic sau existente în format Stereo 70. În cazurile în care solicitantul încheierii unui astfel de contract este moștenitor al proprietarului, acesta va dovedi calitatea de moștenitor printr-un certificat de moștenitor sau va face dovada deținerii proprietății prin act emis de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află proprietatea”.

 

Titlul capitolului II din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, Titlul capitolului II era „Administrarea pădurilor”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, Titlul capitolului II  este:

„Asigurarea administrării fondului forestier sau a serviciilor silvice”.

 

Art. 3 din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 3 prevedea faptul că sunt constituite contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 500 lei până la 1.000 lei următoarele fapte:
a) neasigurarea cu continuitate a administrării sau serviciilor silvice de către proprietarii de pădure prin ocoale silvice autorizate;
b) nedelimitarea de către proprietari a terenurilor forestiere pe care le dețin în conformitate cu actele de proprietate și/sau neîntreținerea în stare corespunzătoare a semnelor de hotar ale proprietății;
c) nedepunerea pentru înregistrare, de către ocolul silvic contractant, în termen de 30 de zile de la data autentificării, la structura teritorială competentă a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură a contractului de administrare/servicii silvice încheiat cu proprietarii de păduri sau a actelor modificatoare;
d) neînștiințarea în scris, în termen de 5 zile de la data încetării contractului de administrare/servicii silvice, de către ocolul silvic care a asigurat administrarea/serviciile silvice a structurii teritoriale competente a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură cu privire la încetarea derulării contractului; în cazul repetării faptei, se suspendă pe o perioadă de 3 luni autorizația de practică a personalului silvic care îndeplinește funcția de șef al ocolului silvic respectiv.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 3 dispune următoarele:

Art. 3

(1) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei încheierea contractelor de administrare/servicii silvice cu alte persoane decât cele care au calitatea de proprietari/moștenitori legali ai suprafețelor de fond forestier sau cu împuterniciții legali ai acestora sau cu moștenitorii care își dovedesc dreptul de proprietate prin actul prevăzut la art. 2 lit. c). Sancțiunea se aplică persoanelor care au semnat contractul.

(2) Contractele de administrare/servicii silvice încheiate cu alte persoane decât cele care au calitatea de proprietari/moștenitori legali ai terenurilor forestiere sau împuterniciții legali ai acestora sunt nule de drept.

(3) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:

a) neasigurarea administrării sau serviciilor silvice de către proprietarii de fond forestier, moștenitorii legali sau testamentari, ori împuterniciții legali ai acestora, prin ocoale silvice autorizate, pe bază de contract;
b) nematerializarea și nedelimitarea în teren de către proprietari a limitelor terenurilor forestiere pe care le dețin, în conformitate cu actele de proprietate, cu țăruși, borne, vopsea, și/sau neîntreținerea/nemenținerea în stare corespunzătoare/vizibile a semnelor de hotar ale proprietății, respectiv mutarea semnelor amenajistice și/sau de hotar;
c) nedepunerea pentru înregistrare, de către ocolul silvic contractant, în termen de 30 de zile de la data semnării și înregistrării, la structura teritorială competentă a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură a contractului de administrare/servicii silvice încheiat cu proprietarii de păduri sau a actelor modificatoare. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic;
d) neînștiințarea cu cel puțin 15 zile înainte de data încetării contractului de administrare/servicii silvice, de către ocolul silvic care a asigurat administrarea/serviciile silvice, a structurii teritoriale competente a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv a proprietarilor de fond forestier, moștenitorii legali sau testamentari, ori împuterniciții legali ai acestora, cu privire la încetarea valabilității contractului. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic;
e) netransmiterea înștiințării de către proprietar în scris, în termen de 30 de zile de la data înstrăinării proprietății forestiere către structura de specialitate competentă teritorial a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură”.

 

Art. 4, lit. b) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 4, lit. b) prevedea faptul că neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat, la cererea proprietarului, a obligațiilor ce îi revin cu privire la asigurarea serviciului public cu specific silvic pentru pădurile situate în localitățile aflate în raza administrativă a acestuia. Sancțiunea se aplică șefului ocolului silvic. Fapta nu constituie contravenție în situația în care limitele proprietății forestiere nu sunt materializate în teren din vina proprietarului solicitant.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 4, lit. b) dispune următoarele:

b) neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat a obligației de a asigura, pe bază de contract, la solicitarea scrisă a proprietarului/moștenitorului legal, administrarea/serviciile silvice, pentru fondul forestier pentru care se face solicitarea. Încheierea contractului este condiționată în mod expres de existența documentelor de proprietate, precum și de existența limitelor de proprietate materializate în teren sau în coordonate Stereo 70. Fapta nu constituie contravenție în situația în care limitele proprietății forestiere nu sunt materializate în teren din vina proprietarului solicitant”.

 

Art. 5 din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 5 prevedea faptul că sunt constituite contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:
a) nerespectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor la culegerea datelor din teren, care determină modificarea măsurilor de gospodărire a pădurilor;
b) depășirea posibilității stabilite de amenajamentele silvice în alte condiții decât cele prevăzute de lege; sancțiunea se aplică șefului ocolului silvic.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 5 dispune următoarele:

Art. 5

(1) Constituie contravenție silvică depășirea posibilității de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I sau depășirea volumului decenal din lucrări de conservare, stabilit de amenajamentul silvic, după efectuarea precomptărilor și fără existența unei aprobări legale în acest sens, și se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 5.000 lei până la 8.000 lei depășirea volumului cu un procent situat între 1% – 5% din posibilitate;
b) cu amendă de la 8.000 lei până la 12.000 lei depășirea volumului cu un procent situat între 5,1% și 10% din posibilitate;
c) cu amendă de la 12.000 lei până la 20.000 lei depășirea volumului cu un procent situat între 10,1% și 25% din posibilitate;
d) cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei depășirea volumului cu un procent de peste 25% din posibilitatea legală.

(2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens, conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic.

(3) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei neprecomptarea de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice, din posibilitatea de produse principale, a volumului produselor accidentale I, a căror recoltare este avizată/aprobată în condițiile legii, precum și a volumului rezultat în urma tăierilor ilegale în anul precedent; sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic.

(4) Personalul silvic care a autorizat spre exploatare masă lemnoasă în condițiile alin. (1), după efectuarea precomptărilor, pe lângă plata amenzii, are obligația achitării unei sume egale cu suma rezultată ca produs dintre volumul cu care s-a depășit posibilitatea decenală de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I, și/sau volumul decenal din lucrări de conservare și prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în vigoare la data producerii faptei. Suma se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică.

(5) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 8.000 lei aprobarea actului de punere în valoare sau autorizarea spre exploatare a produselor accidentale I, în situațiile în care reglementările specifice stabilesc obligativitatea aprobării modificării prevederilor amenajamentului silvic și pentru care nu există această aprobare. Sancțiunea se aplică persoanelor care au aprobat sau au autorizat spre exploatare produse accidentale I.

(6) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 7.000 lei următoarele fapte:

a) nerespectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor la culegerea datelor din teren, care determină modificarea măsurilor de gospodărire a pădurilor. Sancțiunea se aplică persoanei juridice atestate pentru lucrări de amenajare a pădurilor;
b) depășirea posibilității anuale de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I și/sau a volumului anual din lucrări de conservare, multiplicată cu numărul de ani de aplicare a amenajamentului silvic, în alte condiții decât cele prevăzute de art. 59 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic;
c) elaborarea unui amenajament silvic înainte de expirarea perioadei de valabilitate a celui existent cu încălcarea normelor tehnice elaborate conform prevederilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare. Sancțiunea se aplică șefului ocolului silvic și fiecărei persoane semnatare a procesului-verbal al ședinței de preavizare a temei de proiectare – conferința I de amenajare și al ședinței de preavizare a soluțiilor tehnice – conferința a II-a de amenajare.

(7) Nu se sancționează ca depășire de posibilitate anuală volumul de masă lemnoasă recoltat în condiții legale, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) volumul rezultă prin aplicarea tratamentelor la nivel de arboret și se încadrează în cel mult 10% din posibilitatea anuală;
b) ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice emite autorizația de exploatare numai după verificarea actului de punere în valoare de către garda forestieră competentă teritorial.

(8) Personalul silvic care a autorizat spre exploatare masă lemnoasă în condițiile alin. 6 lit. b), după efectuarea precomptărilor, pe lângă plata amenzii, are obligația achitării unei sume egale cu suma rezultată ca produs dintre volumul cu care s-a depășit posibilitatea anuală de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I, și/sau volumul anual din lucrări de conservare și prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în vigoare la data producerii faptei. Suma se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică”.

 

Art. 5^1 din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Noua reglementare

După art. 5, se introduce un nou articol, art. 5^1.

Potrivit noii reglementări, art. 5^1 dispune următoarele:

Art. 5^1

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei următoarele fapte:

a) aprobarea sau autorizarea spre exploatare de către șeful ocolului silvic a actelor de punere în valoare de produse accidentale în care o parte din arbori sau toți arborii care fac obiectul actului de punere în valoare nu îndeplinesc condiția de a fi încadrați în categoria de produse accidentale, conform legii;
b) aprobarea sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare de produse accidentale, altele decât cele rezultate din defrișările legal aprobate sau cele aferente instalațiilor de scos-apropiat, fără notificarea structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și fără avizul acesteia. Avizul se emite în maximum 15 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării, numai pentru acele acte de punere în valoare care au fost verificate pe teren, în baza notei de constatare realizate în urma verificărilor, cel puțin în ceea ce privește amplasamentul și natura produsului, comparativ cu informațiile înscrise în actul de punere în valoare prin care se propune avizarea;
c) punerea în valoare, ca produse de igienă sau produse accidentale, a arborilor care nu sunt afectați de factori abiotici sau biotici. Sancțiunea se aplică persoanelor care au pus în valoare astfel de produse lemnoase”.

 

Partea introductivă a art. 6 și lit. a) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, partea introductivă a art. 6 și lit. a) prevedeau faptul că:

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 500 lei până la 1.000 lei următoarele fapte:
a) necompletarea, anual, până la data de 31 ianuarie a anului următor anului pentru care se face raportarea, a tuturor evidențelor prevăzute în amenajamentul silvic; sancțiunea se aplică șefului ocolului silvic;
(…)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, partea introductivă a art. 6 și lit. a) dispune următoarele:

Art. 6

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei următoarele fapte:

a) necompletarea, anual, până la data de 31 martie a anului următor anului pentru care se face raportarea, a tuturor evidențelor prevăzute în amenajamentul silvic. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa acesteia, se aplică șefului ocolului silvic”.

 

Art. 6, lit. e) și f) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Noua reglementare

La art. 6, după lit. d), se introduc două noi litere, lit. e) și f).

Potrivit noii reglementări, art. 6, lit. e) și f) dispun următoarele:

e) neprecomptarea de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice, din posibilitatea de produse principale, a volumului produselor accidentale I, a căror recoltare este avizată/aprobată în condițiile legii, precum și a volumului rezultat în urma tăierilor ilegale în anul precedent. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic;
f) neelaborarea de către proprietar/deținător, în condițiile legii, a unui amenajament silvic pentru fondul forestier aflat în proprietate/deținere”.

 

Art. 7 alin. (1), lit. f) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 7 alin. (1), lit. f) prevedea faptul că sunt constituite contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte:
(…)
f) neîmpădurirea în termenul prevăzut de lege a suprafețelor de pădure afectate de incendii.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 7 alin. (1), lit. f) dispune următoarele:

f) neîmpădurirea de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în termenul prevăzut de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, a suprafețelor de pădure afectate de incendii, în limita fondului de conservare și regenerare a pădurilor, constituit conform legii”.

 

Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Noua reglementare

La art. 7, după alin. (2), se introduce un nou alineat, alin. (3).

Potrivit noii reglementări, art. 7 alin. (3) dispune următoarele:

(3) În cazul neredării terenurilor forestiere la termenul prevăzut în actul de aprobare, pe lângă achitarea amenzii, beneficiarul ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național are obligația achitării, cu titlul de despăgubiri pentru lipsa de folosință, a unei sume egale cu dublul chiriei calculate conform metodologiei specifice, până la data reprimirii terenurilor în fondul forestier național ori a obținerii unei noi aprobări, în situația în care legea prevede o astfel de posibilitate; despăgubirea are următoarele destinații:

a) 50% din sumă se achită în Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică;
b) 50% din sumă se achită administratorului în cazul terenurilor proprietate publică a statului și se repartizează similar chiriei achitate pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național sau se achită proprietarului pentru fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului”.

 

Art. 8 din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 8 prevedea faptul că:
(1) Constituie contravenții silvice următoarele fapte:
a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori, puieți sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare. Se exceptează semințișul utilizabil vătămat în limitele admise prin normele tehnice în vigoare în parchetele autorizate la exploatare;
b) sustragerea ori însușirea fără drept a materialului lemnos, a puieților ori lăstarilor din fondul forestier național, dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei;
b) cu amendă de la 800 lei la 2.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de la 1 până la de 3 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei;
c) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de la 3 până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 8 dispune următoarele:

Art. 8

(1) Constituie contravenții silvice următoarele fapte:

a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori, puieți, pomi de Crăciun ori lăstari din fondul forestier național sau tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori de pe terenurile cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Se exceptează semințișul utilizabil vătămat în parchetele autorizate la exploatare în limitele de suprafață admise, prevăzute în instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos;
b) furtul ori însușirea arborilor tăiați cu drept sau fără drept, a puieților, pomilor de Crăciun ori a lăstarilor din fondul forestier național sau a pomilor de Crăciun din culturi specializate sau furtul ori însușirea arborilor tăiați cu drept sau fără drept de pe terenurile cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, dacă valoarea prejudiciului, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este cel mult egală cu prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
b) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de la 1 până la de 3 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de la 3 până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei în cazul constatării săvârșirii de către operatorii economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră a faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a).

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) se produc în păduri încadrate în tipul I funcțional – TI sancțiunile prevăzute la alin. (2) se triplează.

(4) Autorizarea spre exploatare a partizilor amplasate în arborete încadrate în tipul I funcțional – TI fără aprobări legale sau în arborete care îndeplinesc condițiile de a fi încadrate ca păduri virgine sau cvasivirgine conform prevederilor în vigoare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei”.

 

Art. 9 lit. f) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Noua reglementare

La art. 9, după lit. e), se introduce o nouă literă, lit. f).

Potrivit noii reglementări, art. 9 lit. f) dispune următoarele:

f) accesul persoanelor în fondul forestier național cu autovehicule nedestinate transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului”.

 

Art. 12 lit. e) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 12 lit. e) prevedea faptul că:

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 500 lei până la 800 lei următoarele fapte:

(…)
e) trecerea animalelor domestice neînsoțite prin păduri.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 12 lit. e)dispune următoarele:

e) trecerea animalelor domestice neînsoțite prin fondul forestier, fără aprobare legală”.

 

Art. 12 lit. f)-h) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Noua reglementare

La art. 12, după lit. e), se introduc trei noi litere, lit. f) – h).

Potrivit noii reglementări, art. 12 lit. f)-h) dispune următoarele:

f) aruncarea sau depozitarea în fondul forestier național a reziduurilor menajere, industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a substanțelor chimice, a apei sărate și a altor substanțe;
g) neluarea de către proprietarii sau deținătorii de obiective legal amplasate în fondul forestier sau limitrof acestuia a măsurilor privind salubrizarea și igienizarea pădurilor limitrofe obiectivelor;
h) înființarea sau funcționarea de centre sau puncte de colectare permanente sau volante de achiziție a ciupercilor și fructelor de pădure, precum și a celorlalte produse nelemnoase specifice fondului forestier, fără avizul ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice”.

 

Art. 13 din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 13 prevedea faptul că:

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:
a) neexecutarea de către proprietar sau de către ocolul silvic care administrează fondul forestier respectiv a lucrărilor de împădurire în terenurile goale destinate împăduririi și/sau în cele intrate cu acte legale în fondul forestier în perioada de aplicare a amenajamentului;
b) neconstituirea și/sau nealimentarea de către administratorul fondului forestier sau de către proprietarii de păduri a fondului de conservare și regenerare a pădurilor în condițiile legii;
c) nerespectarea compozițiilor de regenerare prevăzute în amenajamente sau în studiile de specialitate aprobate.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 13 dispune următoarele:

Art. 13

(1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:

a) neexecutarea de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice pentru fondul forestier respectiv, după caz, a lucrărilor de regenerare artificială și de completare a regenerărilor naturale, în termen de cel mult două sezoane de la tăierea unică, definitivă, după tăierile ilegale pe suprafețe compacte, inclusiv a tăierilor accidentale pe suprafețe compacte de minimum 0,5 hectare fără derogări de la prevederile amenajamentului silvic, sau a terenurilor oferite în compensarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier național, în limita fondului de conservare și regenerare a pădurilor, constituit conform legii. În situația existenței unui contract de servicii silvice pentru fondul forestier al unui proprietar, fondul de conservare și regenerare a pădurilor se constituie la nivelul ocolului silvic;
b) neexecutarea de către ocolul silvic care administrează fondul forestier respectiv, după caz, a lucrărilor de împădurire în terenurile destinate împăduririi și/sau în cele intrate cu acte legale în fondul forestier în perioada de aplicare a amenajamentului, în limita fondului de conservare și regenerare a pădurilor, constituit conform legii;
c) nerespectarea compozițiilor de regenerare prevăzute în amenajamentele silvice sau în studiile de specialitate aprobate;
d) neachitarea anticipată predării-primirii terenului pentru care a fost aprobată scoaterea definitivă/ocuparea temporară din fondul forestier național a obligațiilor bănești prevăzute de Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare. În cazul predării de către ocolul silvic către beneficiarul scoaterii definitive sau în cazul ocupării temporare din fondul forestier a suprafeței aprobate, fără ca beneficiarul să achite anticipat toate obligațiile bănești prevăzute de legislația în vigoare, șeful ocolului silvic are obligația să achite aceste obligații bănești. Achitarea obligațiilor bănești este direct executorie, fără alte formalități prealabile, depunerea sumelor făcându-se în conturile prevăzute de legislația în vigoare;
e) nepredarea de către beneficiar și/sau nepreluarea de către proprietar și/sau ocolul silvic, după caz, a terenurilor oferite în compensarea terenurilor pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier național și, respectiv, a terenurilor care fac obiectul compensării. Sancțiunea se aplică șefului ocolului silvic sau beneficiarului scoaterii definitive, după caz;
f) neconstituirea și/sau nealimentarea de către administratorul fondului forestier sau de către proprietarii de fond forestier a fondului de conservare și regenerare a pădurilor în condițiile legii. Sancțiunea se aplică șefului ocolului silvic care asigură administrarea sau proprietarului, în situația în care acesta are încheiat contract de servicii silvice.

(2) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei nerespectarea obligațiilor privind înscrierea în amenajamentele silvice sau neconducerea unei evidențe la nivel de ocol silvic a suprafețelor preluate în compensare în situația în care au fost aprobate scoateri definitive fără a exista amenajament silvic în vigoare și asigurarea administrării sau serviciilor silvice în cazul terenurilor oferite în compensarea terenurilor care au făcut obiectul aprobării de scoatere definitivă, în termen de 30 de zile de la data predării-primirii terenului pentru care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic”.

 

Art. 14 din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 14 prevedea faptul că:

Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei următoarele fapte:
a) verificarea, aprobarea, modificarea sau casarea unui act de punere în valoare cu încălcarea normelor tehnice specifice și/sau a prevederilor legale, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni;
b) efectuarea serviciului public de punere în valoare a masei lemnoase la proprietarii de păduri care nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare în condițiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau au încetat fără asigurarea continuității;
c) punerea în valoare a masei lemnoase cu încălcarea normelor tehnice specifice în vigoare;
d) punerea în valoare și extragerea exemplarelor de cireș cu încălcarea reglementărilor specifice în vigoare, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 108 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 14 dispune următoarele:

Art. 14

(1) Constituie contravenții silvice, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei până la 8.000 lei și cu suspendarea pentru o perioadă de maximum 15 zile a activității în parchetul respectiv a operatorului economic atestat pentru lucrări de exploatare forestieră următoarele fapte:

a) verificarea, aprobarea, modificarea sau casarea unui act de punere în valoare cu încălcarea normelor tehnice silvice și/sau a prevederilor legale;
b) efectuarea serviciului public de punere în valoare a masei lemnoase de către ocoale silvice la proprietarii de fond forestier și/sau vegetație forestieră din afara fondului forestier care nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare/prestație silvică în condițiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau au încetat fără asigurarea continuității;
c) punerea în valoare a masei lemnoase cu încălcarea normelor tehnice specifice în vigoare;
d) aplicarea indescifrabilă, ilizibilă sau necorespunzătoare a dispozitivelor speciale de marcat;
e) aprobarea și/sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare a masei lemnoase fără amenajament silvic în vigoare, pentru suprafețele de fond forestier pentru care legea obligă la existența unui amenajament silvic. Amenajamentul silvic în vigoare este amenajamentul silvic aprobat sau aflat în procedură de elaborare care îndeplinește condițiile prevăzute la pct. 2 din anexa la Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) În termen de 72 de ore de la data întocmirii procesului-verbal de contravenție pentru faptele prevăzute la alin. (1), agentul constatator are obligația să înștiințeze structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, competentă teritorial, pentru realizarea unui control finalizat printr-un raport, prin care se stabilesc măsuri ce urmează a fi luate”.

 

Art. 15 lit. c) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 15 lit. c) prevedea faptul că refuzul/tergiversarea de către deținător, astfel cum este definit la pct. 11 din anexa la Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, de a permite personalului silvic împuternicit pentru control accesul și/sau exercitarea controlului în condițiile legii. În cazul în care făptuitorul este personal silvic, acestuia i se suspendă pe 3 luni autorizația de practică, iar dacă fapta se săvârșește în mod repetat, autorizația de practică se anulează de către emitent, la sesizarea agentului constatator.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 15 lit. c) dispune următoarele:

c) refuzul/tergiversarea de către deținător, așa cum acesta este definit la pct. 14 din anexa la Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, de a permite personalului silvic împuternicit pentru control accesul și/sau exercitarea controlului în condițiile legii”.

 

Art. 15 lit. d)-f) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Noua reglementare

La art. 15, după lit. c), se introduc trei noi litere, lit. d) – f).

Potrivit noii reglementări, art. 15 lit. d)-f) dispune următoarele:

d) vânzarea prin licitație sau negociere a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică fără asigurarea volumului de masă lemnoasă pentru consumul propriu al unităților de interes local finanțate, integral sau parțial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, al persoanelor fizice, precum și a necesarului pentru consumul propriu al administratorului fondului forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale respective;
e) neasigurarea transparenței comercializării masei lemnoase în condițiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică;
f) exploatarea masei lemnoase de către operatori economici care nu dețin certificat de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră valabil”.

 

Art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 171/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 51/2016)

Noua reglementare

La art. 15, după alin. (1), se introduc două noi alineate, alin. (2) și (3).

Potrivit noii reglementări, art. 15 alin. (2) și (3) dispune următoarele:

(2) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei neîncadrarea în condițiile prevăzute de art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, sau s-a depășit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeași lege, de către un operator economic/grup de operatori economici. Operatorul economic/grupul de operatori economici nu poate participa la licitațiile/negocierile organizate în anul de producție următor anului pentru care s-a constatat că nu s-a încadrat în procentul prevăzut de art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, sau s-a depășit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeași lege.

(3) Volumul de masă lemnoasă achiziționat anual de către operatorul economic/grupul de operatori economici cu care se depășește procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, sau s-a depășit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeași lege, se confiscă valoric, dacă nu există fizic”.

Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice – modificări (I) (O.U.G. nr. 51/2016) was last modified: septembrie 22nd, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.