Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate – modificări (Legea nr. 232/2017)

8 dec. 2017
Vizualizari: 5333
Actul modificatActul modificatorSumar
Legea nr. 156/2000
(M. Of. nr. 291 din 5 mai 2009; rep)
Legea nr. 232/2017
(M. Of. nr. 961 din 5 decembrie 2017)

– modifică: art. 2, art. 3 alin. (2), art. 4, lit. a) și c), titlul cap. II, art. 6, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13

– introduce: art. 1^1, art. 1^2, art. 8^1, art. 8^2, art. 11^1-11^3

– abrogă: art. 3 alin. (3), art. 5

În M. Of. nr. 961 din 5 decembrie 2017, a fost publicată Legea nr. 232/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.

În continuare, vom prezenta modificările aduse Legii nr. 156/2000 prin Legea nr. 232/2017.

 

Potrivit art. I din Legea nr. 232/2017, Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată în M. Of. nr. 291 din 5 mai 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

 

Art. 1^1 și art. 1^2 din Legea nr. 156/2000 (modificat prin Legea nr. 232/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 1 se introduc două noi articole, art. 1^1 și 1^2, cu următorul cuprins:

„Art. 1^1

(1) Prezenta lege reglementează condițiile de funcționare, precum și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate.

(2) Serviciile specializate de plasare a forței de muncă realizate pe teritoriul României de către un agent de plasare a forței de muncă în străinătate constau în informarea, consilierea și medierea cetățenilor români în vederea angajării acestora în străinătate.

(3) Serviciile prevăzute la alin. (2) sunt furnizate de către agenții de plasare a forței de muncă înființați pe teritoriul României sau de către alți furnizori de servicii de plasare a forței de muncă stabiliți pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau al Spațiului Economic European, înregistrați în condițiile prevăzute de prezenta lege ori, după caz, supuși procedurii de notificare”.

„Art. 1^2

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) plasare a forței de muncă – activitate prin care se realizează următoarele:

1. identificarea locurilor de muncă oferite de angajatori, persoane juridice sau persoane fizice din străinătate;
2. constituirea unei bănci de date privind solicitanții de locuri de muncă și ofertele de locuri de muncă în străinătate;
3. publicarea locurilor de muncă și a condițiilor de ocupare a acestora;
4. preselecția sau, după caz, selecția candidaților, corespunzător cerințelor locurilor de muncă oferite și în concordanță cu pregătirea, aptitudinile și interesele acestora, testarea aptitudinilor, întocmirea și gestionarea dosarului de personal și a documentației necesare;
5. întreprinderea demersurilor pentru angajarea persoanelor selectate pe locurile de muncă oferite;
6. punerea în legătură cu angajatori străini a persoanelor care au domiciliul în România și care se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

b) agent de plasare a forței de muncă – persoana juridică constituită în temeiul Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv filialele societăților comerciale străine, înființate în România potrivit art. 42 și 44 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care are ca activitate principală «Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă» cod CAEN – 7810, denumită în continuare agent de plasare;

c) mediere – activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorului străin cu persoana care are domiciliul în România și se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă, finalizată prin încheierea unui contract individual de muncă;

d) interpunere – intervenția unui terț ca mijlocitor între agentul de plasare și angajatorul străin sau persoana mediată, în vederea facilitării activității de mediere;

e) furnizor de servicii de plasare a forței de muncă – persoana juridică stabilită pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau al Spațiului Economic European, care are dreptul legal de a presta servicii de plasare a forței de muncă în baza legislației statului de stabilire, fiind supus, după caz, unei proceduri de acreditare, autorizare ori înregistrare pentru prestarea de astfel de servicii;

f) alte categorii de intermediari – orice altă persoană fizică sau juridică;

g) persoana mediată – persoana aflată în căutarea unui loc de muncă, cu domiciliul în România și care beneficiază, în vederea angajării, de activitatea de mediere conform prevederilor prezentei legi”.

 

Art. 2 din Legea nr. 156/2000 (modificat prin Legea nr. 232/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 2 prevedea:

„Cetățenii români care lucrează în străinătate și cărora nu le sunt aplicabile prevederile prezentei legi beneficiază de măsuri speciale de protecție, stabilite prin legile române și străine sau prin tratate și convenții internaționale la care România este parte, dacă se află în următoarele situații:

a) sunt angajații unor instituții publice străine care sunt organizate și funcționează pe teritoriul altui stat decât România;
b) sunt angajații misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentanțelor comerciale române;
c) sunt angajații unor organizații internaționale cu sediul pe teritoriul altui stat decât România;
d) sunt angajații unor societăți comerciale, persoane juridice române sau străine, care efectuează activități de transport internațional”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 2 se abrogă.

 

Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 156/2000 (modificat prin Legea nr. 232/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 3 alin. (2) prevedea:

„(2) Acordurile, înțelegerile, tratatele sau convențiile încheiate potrivit alin. (1) vor avea la bază:

a) principiul egalității de tratament;
b) aplicarea clauzelor mai favorabile prevăzute în legislația română, străină sau internațională la care România este parte”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 3, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) La negocierea acordurilor, înțelegerilor, tratatelor sau convențiilor prevăzute la alin. (1), partea română va urmări respectarea principiului egalității de tratament și a reglementărilor aplicabile în ceea ce privește nivelul salariului minim, durata timpului de lucru și de odihnă, condiții generale de muncă, sănătate și securitate în muncă, asigurarea pentru accidente de muncă sau boli profesionale”.

 

Art. 3 alin. (3) din Legea nr. 156/2000 (modificat prin Legea nr. 232/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 3 alin. (3) prevedea:

„(3) Prin acordurile, înțelegerile, tratatele sau convențiile încheiate pe baza principiilor enumerate la alin. (2) se vor stabili cel puțin:

a) nivelul salariului minim;
b) durata timpului de lucru și de odihnă;
c) condițiile generale de muncă, de protecție și de securitate a muncii;
d) asigurarea pentru accidente de muncă sau boli profesionale, cât și pentru cele care intervin în afara procesului muncii”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 3, alin. (3) se abrogă.

 

Art. 4 lit. a) și c) din Legea nr. 156/2000 (modificat prin Legea nr. 232/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 4 lit. a) și c) prevedeau:

„Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare, va depune diligențele necesare pentru ca, prin intermediul autorităților publice sau al organismelor străine competente, să se asigure cetățenilor români prevăzuți la art. 1:

a) respectarea pe durata angajării a drepturilor prevăzute la art. 3;

(…)

c) soluționarea, potrivit legislației aplicabile statului respectiv, a unor eventuale litigii având ca obiect acordarea drepturilor prevăzute de prezenta lege”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 4, lit. a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„a) respectarea, pe durata angajării, a drepturilor prevăzute de legislația statului de primire, de acordurile, înțelegerile și convențiile bilaterale și multilaterale la care România și statul de primire sunt parte, precum și a clauzelor contractului individual de muncă;

(…)

c) soluționarea eventualelor litigii, având ca obiect respectarea drepturilor cetățenilor români, potrivit legislației statului de primire”.

 

Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate – modificări (Legea nr. 232/2017) was last modified: decembrie 8th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.