1.673 views
Actul modificat | Actul modificator | Sumar |
Legea nr. 1/2011 (M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2011; cu modif. şi compl. ult.) | Legea nr. 95/2015 (M. Of. nr. 304 din 5 mai 2015) | – introduce: art. 96 alin. (2) lit. d) |
În M. Of. nr. 304 din 5 mai 2015, s-a publicat Legea nr. 95/2015 privind modificarea art. 96 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2011; cu modif. şi compl. ult.).
Art. 96 alin. (2) lit. d) Legea nr. 1/2011 (modificată prin Legea nr. 95/2015)
Art. 96 alin. (2) prevede faptul că în unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:
a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;
b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;
c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă.
Noua reglementare
La art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, după lit. c) se introduce o nouă literă, lit. d).
Potrivit noii reglementări, art. 96 alin. (2) lit. d) are următorul conținut: „d) în consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare, din cota rezervată părinţilor un loc este repartizat, cu drept de vot, unui reprezentant al elevilor, care a împlinit 18 ani”.
ISTORIC
Act modificat | Acte modificatoare |
Legea nr. 1/2011 (M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2011; cu modif. şi compl. ult.) |
Legea nr. 166/2011 (M. Of. nr. 709 din 7 octombrie 2011) |
Legea nr. 283/2011 (M. Of. nr. 887 din 14 decembrie 2011) | |
O.U.G. nr. 21/2012 (M. Of. nr. 372 din 31 mai 2012) | |
Legea nr. 187/2012 (M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012) | |
O.U.G. nr. 84/2012 (M. Of. nr. 845 din 13 decembrie 2012) | |
O.U.G. nr. 92/2012 (M. Of. nr. 864 din 19 decembrie 2012) | |
O.U.G. nr. 14/2013 (M. Of. nr. 133 din 13 martie 2013) | |
Legea nr. 62/2013 (M. Of. nr. 160 din 26 martie 2013) | |
Legea nr. 206/2013 (M. Of. nr. 403 din 4 iulie 2013) | |
D.C.C. nr. 397/2013 (M. Of. nr. 663 din 29 octombrie 2013) | |
O.U.G. nr. 117/2013 (M. Of. nr. 843 din 30 decembrie 2013) | |
Legea nr. 1/2014 (M. Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2014) | |
D.C.C. nr. 106/2014 (M. Of. nr. 238 din 3 aprilie 2014) | |
Legea nr. 36/2014 (M. Of. nr. 255 din 8 aprilie 2014) | |
O.U.G. nr. 16/2014 (M. Of. nr. 266 din 10 aprilie 2014) | |
O.U.G. nr. 49/2014 (M. Of. nr. 486 din 30 iunie 2014) | |
Rectificare (M. Of. nr. 662 din 9 septembrie 2014) | |
O.U.G. nr. 83/2014 (M. Of. nr. 925 din 18 decembrie 2014) | |
O.U.G. nr. 94/2014 (M. Of. nr. 968 din 30 decembrie 2014) | |
D.C.C. nr. 669/2014 (M. Of. nr. 59 din 23 ianuarie 2015) | |
Legea nr. 95/2015 (M. Of. nr. 304 din 5 mai 2015) |