Plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011 (Legea nr. 85/2016)

13 mai 2016
Vizualizari: 7535

Despre

  • M. Of. nr. 345 din 5 mai 2016
  • Legea nr. 85/2016

Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar
Legea nr. 85/2016
(M. Of. nr. 345 din 5 mai 2016)
Art. 1 – art. 7

În M. Of. nr. 345 din 5 mai 2016, a fost publicată Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011.

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivei legi.

Art. 1 din Legea nr. 85/2016
 
Art. 1 stabilește faptul că diferențele de drepturi salariale pentru personalul didactic din învățământul de stat, pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, rezultate din aplicarea prevederilor O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru finanțarea cheltuielilor de personal din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitare de stat, precum și din bugetul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, pentru personalul didactic din inspectoratele școlare și din unitățile aflate în subordinea acestora, în conformitate cu dispozițiile actelor normative care reglementează plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice.

Art. 2 din Legea nr. 85/2016
 
Art. 2 prevede faptul că personalului didactic din învățământul de stat căruia, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu i s-au acordat diferențele salariale, indiferent din ce motiv și pe baza căror decizii, pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, rezultate din aplicarea prevederilor O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, i se plătesc aceste drepturi eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:

a) în primul an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;
b) în al doilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;
c) în al treilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
d) în al patrulea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
e) în al cincilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.

De asemenea, plata sumelor prevăzute la alin. (1) se face anual, în mod eșalonat, în tranșe trimestriale egale.

Art. 3 din Legea nr. 85/2016
 
Art. 3 dispune faptul că pentru personalul didactic pensionat, care este îndreptățit să primească diferențe salariale pentru perioada prevăzută la art. 2, plata acestora se face într-o singură tranșă, iar pentru personalul didactic care se pensionează după data intrării în vigoare a prezentei legi, plata diferențelor salariale se face eșalonat, astfel încât să fie încheiată cel mai târziu la data pensionării.

Art. 4 din Legea nr. 85/2016
 
Art. 4 stabilește faptul că diferențele salariale a căror plată se face eșalonat, conform prezentei legi, se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică.

Art. 5 din Legea nr. 85/2016
 
Art. 5 dispune faptul că prevederile respectivei legi se aplică și personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat încadrat în sistem de plată cu ora.

Art. 6 din Legea nr. 85/2016
 
Art. 6 prevede faptul că pentru personalul didactic care și-a schimbat locul de muncă în perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, calculul și plata diferențelor salariale se vor face de fiecare unitate de învățământ la care a fost încadrat și salarizat în această perioadă.

Art. 7 din Legea nr. 85/2016
 
Art. 7 stabilește faptul că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei legi, Guvernul României va elabora și va supune aprobării, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a legii în discuție.

Plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011 (Legea nr. 85/2016) was last modified: mai 12th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.