1.451 views
Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Președinției României (www.presidency.ro), în data de 13 mai 2015, a fost promulgată Legea pentru modificarea și completarea art. 17 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (rep. M. Of. nr. 307 din 25 aprilie 2014; cu modif. ult.).
Menționăm faptul că Legea nr. 218/2002, după republicare, a mai suferit o modificare adusă prin Legea nr. 40/2015 (M. Of. nr. 171 din 12 martie 2015).
De asemenea, în data de 13 mai 2015, au fost promulgate și alte acte normative din diferite domenii de interese.
Vă redăm, mai jos, o listă detaliată a acestora:
– Legea pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare naţională;
– Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (M. Of. nr. 97 din 6 mai 1991).
Menționăm faptul că Legea nr. 36/1991 a mai suferit modificări, cea mai recentă modificare fiind adusă prin O.U.G. nr. 3/2015 (M. Of. nr. 191 din 23 martie 2015);
– Legea privind aprobarea O.G. nr. 12/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă (M. Of. nr. 84 din 30 ianuarie 2015);
– Legea pentru aprobarea O.G. nr. 29/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (M. Of. nr. 616 din 31 august 2010);
– Legea privind aprobarea O.G. nr. 2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugetare (M. Of. nr. 53 din 22 ianuarie 2015);
– Legea pentru modificarea Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general (M. Of. nr. 1128 din 14 decembrie 2005; cu modif. ult.).
Menționăm faptul că Legea nr. 320/2005 a mai suferit modificări aduse prin O.U.G. nr. 84/2008 (M. Of. nr. 471 din 26 iunie 2008);
– Legea privind aprobarea O.G. nr. 11/2014 pentru completarea art. 2 din O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România (M. Of. nr. 587 din 6 august 2014);
– Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 88/2014 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, precum şi pentru modificarea unor acte normative (M. Of. nr. 949 din 23 decembrie 2014);
– Legea privind aprobarea O.G. nr. 3/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2014 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) şi la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociaţiei Transeuropene a Reţelelor din Domeniul Cercetării şi al Educaţiei (Transeuropean Research and Education Network Association- TERENA) în scopul menţinerii participării Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale (M. Of. nr. 70 din 27 ianuarie 2015).
Pentru a vedea respectivul comunicat vizitați site-ul Președinției României (www.presidency.ro).