Despre
- M. Of. nr. 229 din 3 aprilie 2015
- Legea nr. 61/2015
- Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială
Art. 14 („Definiție”) alin. (3 Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 14 alin. (3) prevedea: Comisia rogatorie putea fi cerută pentru a permite părților să obțină mijloace de probă care erau destinate unei proceduri în curs sau viitoare.
Potrivit noii reglementări, art. 14 alin. (3) prevede: „Comisia rogatorie poate fi solicitată pentru a permite părților să obțină probe care sunt destinate unei proceduri în curs sau viitoare”.
Art. 15 („Obiectul”) Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 15 prevedea: Comisia rogatorie permitea: audieri de martori sau alte persoane implicate, obținerea de documente, efectuarea de expertize, realizarea unei anchete sau procurarea unor alte acte ori informații necesare pentru soluționarea unui caz determinat.
Potrivit noii reglementări, art. 15 prevede: „Prin comisie rogatorie se poate solicita administrarea unor probe precum: audierea de martori, interogatoriul unei părți, obținerea de documente sau informații, efectuarea de expertize, realizarea unor anchete sociale, necesare pentru soluționarea unui caz determinat”.
Art. 17 („Rolul Ministerului Justiției”) Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
Vechea reglementare
Rolul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești
În vechea reglementare, art. 17 alin. (1) prevedea faptul că Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești era autoritatea centrală competentă să transmită în străinătate cererile de comisii rogatorii.
De asemenea, art. 17 alin. (2) dispunea faptul că după primirea cererii de comisie rogatorie, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești efectua controlul de regularitate internațională și transmite cererea de comisie rogatorie direct autorității centrale competente din statul unde urma a se efectua sau, în caz de urgență, misiunii diplomatice ori consulare a României din statul respectiv, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă legislația acestui stat o permitea.
Art. 17 alin. (3) prevede faptul că nu se putea face o dublă transmitere în același timp. Alegerea modalității de transmitere a cererii de comisie rogatorie revenea magistratului care o dispunea. În lipsa oricărei precizări, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești trimitea cererea autorității centrale din statul solicitat, pentru învestirea autorității competente din acel stat.
În sfârșit, art. 17 alin. (4) prevedea faptul că misiunile diplomatice sau consulare ale României în străinătate puteau fi solicitate să efectueze comisii rogatorii pentru persoane care aveau cetățenia română; aceste persoane puteau fi asistate, la cerere, de un apărător.
Potrivit noii reglementări, art. 17 prevede: „(1) Ministerul Justiției este autoritatea centrală competentă să transmită în străinătate cererile de comisie rogatorie formulate de instanțele judecătorești române.
(2) După primirea cererii de comisie rogatorie, Ministerul Justiției efectuează controlul de regularitate internațională și transmite cererea de comisie rogatorie, după caz, în funcție de existența și prevederile unei convenții internaționale:
a) autorității centrale competente din statul solicitat; sau
b) misiunii diplomatice sau consulare a României din statul solicitat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.
(3) Dispozițiile art. 51 referitoare la controlul de regularitate judiciară internațională, precum și cele ale art. 71 privind măsurile de deblocare a cererii de asistență judiciară internațională se aplică, în mod corespunzător, și cererilor de comisie rogatorie formulate de instanțele judecătorești române.
(4) La cererea instanțelor judecătorești române, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate pot să efectueze comisii rogatorii pentru persoane care au cetățenia română; aceste persoane pot fi asistate, la cerere, de un apărător”.
Art. 19 („Traducerea cererii și a răspunsului”) Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 19 alin. (1) prevedea faptul că cererea de comisie rogatorie era redactată în limba română de către autoritatea judiciară solicitantă.
De asemenea, art. 19 alin. (2) dispunea faptul că traducerea oficială a cererii în limba autorității statului solicitat se asigura de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, nefiind necesară atunci când comisia rogatorie se efectua de misiunile diplomatice sau consulare ale României.
În sfârșit, art. 19 alin. (3) prevedea faptul că traducerea răspunsului la cererea de comisie rogatorie se efectua de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.
Potrivit noii reglementări, art. 19 prevede: „(1) Cererea de comisie rogatorie este redactată în limba română de către instanța judecătorească solicitantă.
(2) Traducerea oficială a cererii de comisie rogatorie și a actelor judiciare anexate acesteia în limba autorității statului solicitat se asigură de către Ministerul Justiției.
(3) Traducerea răspunsului la cererea de comisie rogatorie se efectuează, prin grija Ministerului Justiției, de către un traducător autorizat”.
Art. 21 („Valoarea comisiei rogatorii”) Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 21 alin. (1) prevedea faptul că odată îndeplinită, comisia rogatorie era primită de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, care transmitea autorității judiciare române solicitante.
De asemenea, art. 21 alin. (2) dispunea: Comisia rogatorie devenea probă la dosarul cauzei pentru care fusese solicitată, având aceeași valoare ca și când actul judiciar respectiv ar fi fost îndeplinit de către autoritatea judiciară română competentă.
Potrivit noii reglementări, art. 21 prevede: „(1) Odată îndeplinită, comisia rogatorie este primită de Ministerul Justiției, care o va transmite instanței judecătorești solicitante.
(2) Comisia rogatorie devine probă ia dosarul cauzei pentru care a fost solicitată, având aceeași valoare ca și când actul judiciar respectiv ar fi fost îndeplinit de către instanța judecătorească română competentă”.
Capitolul V („Accesul la justiție al străinului”) Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
În vechea reglementare, CAPITOLUL V („Accesul la justiție al străinului”) era constituit din art. 30-33.
Art. 30 („Condiția străinului în justiție”) prevedea faptul că persoanele fizice sau juridice străine aveau dreptul să se adreseze liber și nestânjenit autorităților judiciare române, să formuleze cereri, să introducă acțiuni și să-și susțină interesele în aceleași condiții ca și persoanele fizice sau juridice române.
Art. 31 („Cautio judicatum solvi”) alin. (1) prevedea faptul că persoanele fizice sau juridice străine erau scutite de orice cauțiune motivată de calitatea de străin ori de lipsa domiciliului ori a sediului pe teritoriul statului român, sub rezerva dispozițiilor art. 30.
Art. 31 alin. (2) dispunea faptul că aceeași regulă se aplica și în cazul cauțiunii cerute pentru garantarea cheltuielilor de judecată. Art. 32 („Asistența juridică gratuită”) prevedea faptul că persoanele fizice străine beneficiau în România de asistență juridică gratuită, în aceleași condiții ca și persoanele fizice române.
Art. 33 („Aplicarea legii) prevedea faptul că dispozițiile art. 31 și 32 se aplicau persoanelor fizice sau juridice străine aparținând statelor cu care România avea sau urma să aibă convenții bilaterale cu prevederi în acest sens ori față de care România era ținută de convenții multilaterale la care era sau urma să fie parte; pentru alte state aceste dispoziții se aplicau numai sub condiția reciprocității.
Potrivit noii reglementări, Capitolul V („Accesul la justiție al străinului”) se abrogă.
Art. 34 Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 34 prevedea faptul că în aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.348/2000 din 29 mai 2000 privind notificarea asupra documentelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială în statele membre[1], procedura de comunicare a actelor judiciare și extrajudiciare se efectua după cum urmează:
a) instanțele române comunicau actele judiciare și extrajudiciare direct către autoritățile primitoare ale statelor membre ale Uniunii Europene, cu transmiterea unei copii a cererii de comunicare Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, pentru evidență;
b) notarii, executorii judecătorești și alte autorități, în competența cărora intră comunicarea de acte în străinătate, efectuau transmiterea cererilor prin intermediul judecătoriilor în a căror circumscripție își aveau sediul profesional, dispozițiile lit. a) fiind aplicabile în mod corespunzător;
c) autoritatea română primitoare a cererii de comunicare de acte judiciare și extrajudiciare din statele membre ale Uniunii Europene era judecătoria în a cărei circumscripție domicilia sau își avea sediul destinatarul. La restituirea actelor, judecătoria informa în copie Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, pentru evidență.
Potrivit noii reglementări, art. 34 prevede: „(1) În aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială («notificarea sau comunicarea actelor») și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1.348/2000[2] al Consiliului, procedura de comunicare a actelor judiciare și extrajudiciare se efectuează după cum urmează:
a) instanțele române comunică actele judiciare și extrajudiciare direct către autoritățile primitoare sau, după caz, destinatarilor din statele membre ale Uniunii Europene, cu transmiterea unei copii a cererii de comunicare sau, după caz, a unei adrese de informare Ministerului Justiției, pentru evidență;
b) notarii, executorii judecătorești și alte autorități, în competența cărora intră comunicarea de acte în străinătate, efectuează transmiterea cererilor prin intermediul judecătoriilor în a căror circumscripție își au sediul profesional, dispozițiile lit. a) fiind aplicabile în mod corespunzător;
c) autoritatea română primitoare a cererii de comunicare de acte judiciare și extrajudiciare din statele membre ale Uniunii Europene este judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul destinatarul. La restituirea actelor, judecătoria informează Ministerul Justiției sau transmite o copie a formularelor întocmite, pentru evidență.
(2) Costurile privind comunicările actelor prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui funcționar judiciar sau al unei alte persoane competente, desemnată ca autoritate primitoare în anumite state membre ale Uniunii Europene, se suportă de partea interesată, prin grija instanței, în afară de cazurile în care părții interesate i s-a aprobat de către instanță ajutorul public judiciar.
(3) Cheltuielile de transmitere prin poșta normală sau rapidă, fax sau alte mijloace moderne sunt suportate de instanță”.
Art. 35 alin. (2) și (3) Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
La art. 35, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (2) și (3), cu următorul cuprins:
Potrivit noii reglementări, art. 35 alin. (2) prevede: „Cererea de obținere de probe și actele judiciare anexate acesteia sunt traduse în limba statului solicitat sau în limba pe care statul a declarat că o acceptă, de către instanța rogantă”.
Art. 35 alin. (3) dispune: „Cheltuielile de transmitere prin poștă, fax sau alte mijloace moderne sunt suportate de instanță”.
Art. 37 Legea nr. 189/2003 (modificată prin Legea nr. 61/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 37 alin. (1) prevedea faptul că Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești era autoritate centrală română în temeiul art. 3 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.348/2000 din 29 mai 2000 și al art. 3 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.206/2001 din 28 mai 2001.
De asemenea, art. 37 alin. (2) prevedea faptul că Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești efectua comunicările în legătură cu informațiile care erau necesare în temeiul art. 23 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.348/2000 din 29 mai 2000, precum și al art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.206/2001 din 28 mai 2001.
În sfârșit, art. 37 alin. (3) prevedea faptul că în temeiul art. 3 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.206/2001 din 28 mai 2001, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești îndeplinea atribuțiile referitoare la luarea unei decizii privind cererile formulate în baza art. 17 din același regulament.
Potrivit noii reglementări, art. 37 prevede: „(1) Ministerul Justiției este autoritatea centrală română desemnată în temeiul art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.393/2007 și al art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială.
(2) Ministerul Justiției efectuează comunicările în legătură cu informațiile care sunt necesare în temeiul art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1.393/2007, precum și al art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 1.206/2001.
(3) În temeiul art. 3 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.206/2001, Ministerul Justiției îndeplinește atribuțiile referitoare la luarea unei decizii privind cererile formulate în baza art. 17 din același regulament”.
Alte prevederi ale Legii nr. 61/2015 privitor la Legea nr. 189/2003
Potrivit art. I pct. 23 Legea nr. 61/2015, în cuprinsul legii sintagma „Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești” se înlocuiește cu sintagma „Ministerul Justiției”.
Potrivit art. II Legea nr. 61/2015, Legea nr. 189/2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 5 august 2009, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
[2] Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) seria L nr. 324/79 din 10 decembrie 2007.
