Neconstituţionalitate: Art. 78 alin. (1¹) şi (1³) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014

17 mart. 2015
Vizualizari: 3889

Despre

  • M. Of. nr. 175 din 13 martie 2015
  • D.C.C. nr. 13/2015
  • Excepţie de neconstituţionalitate
  • Art. 78 alin. (1¹) şi (1³) din Legea fondului funciar nr. 18/1991

În M. Of. nr. 175 din 13 martie 2015, s-a publicat D.C.C. nr. 13/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (1¹) și (1³) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 78 alin. (1²) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (rep. M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998; cu modif. ult.) în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 pentru aprobarea O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a dispozițiilor art. 3 lit. e), art. 4 alin. (1) în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 și art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (M. Of. nr. 267 din 13 mai 2013; cu modif. ult.).

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 78 alin. (1¹)-(1³) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Art. 78 alin. (1¹) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede: „Schimbarea categoriei de folosință în alte categorii de folosință a pajiștilor, înregistrate ca atare la data de 1 ianuarie 2007, așa cum este prevăzut în primul paragraf al alin. (2) al art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 30 din 31 ianuarie 2009, în Registrul agricol, este interzisă”.

Art. 78 alin. (1³) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede: „Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (11) sunt lovite de nulitate absolută”.

Art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013 prevede: „Deținătorii de pajiști, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. f), sunt obligați să mențină suprafața totală ocupată cu pajiști la 1 ianuarie 2007, așa cum este prevăzut în primul paragraf al alin. (2) al art. 6 din Regulament, și înregistrată în registrul agricol ca pășune/fâneață la acea dată, inclusiv cele aflate în administrarea ADS”.

D.C.C. nr. 13/2015

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 13/2015, a admis excepția de neconstituționalitate formulată în Dosarul nr. 1.359/210/2013 al Tribunalului Arad – Secția civilă și a constatat că prevederile art. 78 alin. (1¹) și (1³) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituționale în măsura în care schimbarea categoriei de folosință a pajiștilor în Registrul agricol se realizează de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, formulată de aceiași autori în dosarul aceleiași instanțe, și a constatat că prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 pentru aprobarea O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt constituționale în măsura în care obligația de menținere în categoria de folosință a pajiștilor incumbă deținătorilor de pajiști înregistrate ca atare în Registrul agricol la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2013.

 

Alte precizări cu privire la D.C.C. nr. 13/2015

După cum am menționat mai sus, Curtea Constituțională s-a pronunțat și cu privire la dispozițiile art. 78 alin. (1²) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014, și asupra dispozițiilor art. 3 lit. e) și art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Conținutul dispozițiilor sus-menționate

– Art. 78 alin. (1²) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede: „Fac excepție de la prevederile alin. (11) terenurile ocupate de pajiști care, prin degradare sau poluare, și-au pierdut total ori parțial capacitatea de producție, terenuri pe care se vor executa lucrări de ameliorare și amenajare, potrivit reglementărilor legale în vigoare”.

– Art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 34/2013 dispune: „Sunt supuse regimului de organizare, administrare și exploatare următoarele categorii de pajiști: (…) e) pajiști proprietate privată a persoanelor fizice și juridice”.
– Art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2013 prevede: „Beneficiarii constituirii și reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legilor proprietății au obligația de a menține categoria de folosință pajiști”.

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, formulată de aceiași autori în dosarul aceleiași instanțe, și a constatat că prevederile art. 78 alin. (1²) din Legea nr. 18/1991, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014, art. 3 lit. e) și art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2013 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Neconstituționalitate: Art. 78 alin. (1¹) și (1³) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 was last modified: martie 18th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.