Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională (M. Of. nr. 470/30.06.2015)

În M. Of. nr. 470 din 30 iunie 2015, s-a publicat Legea nr. 163/2015 privind standardizarea națională.

Vă prezentăm, în continuare, lista privind respectivele acte normative:

Cap. I („Dispoziții generale”)

Potrivit art. 1, Legea stabilește cadrul legal pentru organizarea activității de standardizare națională, participarea României la standardizarea europeană și internațională și măsurile necesare în vederea aplicării dispozițiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 316 din 14 noiembrie 2012, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012.

La art. 2 alin. (1), este explicat sensul anumitor termeni și expresii, astfel:

a) standardizare – activitatea specifică desfășurată de un organism recunoscut, prin care sunt elaborate, aprobate, revizuite, modificate, adoptate și anulate standarde și alte documente de standardizare, destinate unei utilizări comune și repetate;

b) standardizare națională – standardizarea care se desfășoară la nivel național de către organismul național de standardizare recunoscut;

c) program de standardizare națională – programul anual de lucru al organismului național de standardizare, conținând lista cu temele care fac obiectul activității de standardizare;

d) standard național conflictual – standardul național având același domeniu de aplicare cu un standard european și care conține condiții în contradicție cu cele din standardul european;

e) conformitate cu un standard – îndeplinirea tuturor cerințelor dintr-un standard;

f) marcă de conformitate – marca protejată, aplicată sau emisă pe baza regulilor unui sistem de evaluare a conformității, indicând cu un grad suficient de încredere că produsul, procesul sau serviciul în cauză este conform cu cerințele din standardul național;

g) reglementare – documentul care conține reguli cu caracter obligatoriu și care este adoptat de către o autoritate a statului sau la nivel european;

h) comitet tehnic – structura de lucru care desfășoară activitatea de standardizare pe domenii specifice, fără personalitate juridică, înființată în cadrul unui organism de standardizare recunoscut și în care părțile interesate își desemnează reprezentanți;

i) parte interesată – persoana, grupul sau organizația, inclusiv autoritățile publice, care au un interes sau o preocupare în activitatea de standardizare.

Potrivit alineatului următor, în sensul respectivei legi, termenii „standard”, „standard internațional”, „standard european”, „standard armonizat”, „document de standardizare europeană”, „specificație tehnică”, „proiect de standard”, „produs”, „serviciu”, „organizație de standardizare europeană”, „organism de standardizare internațional” și „organism național de standardizare” au semnificația prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012.

Conform art. 3, activitatea de standardizare națională este activitate de interes public general și contribuie la:

a) creșterea competitivității economiei naționale;

b) înlăturarea barierelor tehnice din calea comerțului;

c) buna aplicare a reglementărilor și a politicilor publice;

d) promovarea rezultatelor cercetării-dezvoltării și inovării;

e) protecția intereselor consumatorilor și a mediului;

f) utilizarea durabilă a resurselor;

g) reprezentarea intereselor naționale în activitatea de standardizare internațională și europeană.

Art. 4 stabilește principiile care se aplică în standardizarea națională, și anume:

a) elaborarea și adoptarea standardelor române pe bază de consens al părților interesate;

b) transparența, coerența și disponibilitatea publică;

c) participarea tuturor părților interesate;

d) caracterul voluntar al aplicării standardelor române;

e) independența față de orice posibil interes predominant;

f) respectarea regulilor standardizării europene și internaționale;

g) corelarea standardelor române cu evoluția legislației;

h) reprezentarea intereselor naționale în activitatea de standardizare internațională și europeană.

Cap. II („Standardele române”)

Art. 5 prevede următoarele:

„(1) Standardele române sunt standardele care se elaborează și se aprobă în cadrul standardizării naționale. Ele se identifică cu indicativul alcătuit din sigla SR, numărul standardului și anul publicării acestuia. Sigla SR semnifică „standard român” și se aplică numai pe standardele române. Atunci când standardele române adoptă standarde europene și/sau internaționale, sigla SR va fi urmată de combinația de litere care identifică standardele europene și/sau internaționale adoptate.

(2) Standardele române trebuie să conțină prevederi care să nu contravină legislației în vigoare.

(3) Standardele europene, standardele internaționale și alte documente de standardizare se adoptă la nivel național ca standarde române prin una dintre următoarele metode:

a) notă de confirmare;

b) filă de confirmare;

c) versiune română”.

Art. 6 la primul alineat stabilește faptul că aplicarea standardelor române are caracter voluntar, iar la alineatul următor prevede faptul că aplicarea unui standard român poate deveni obligatorie, în totalitate sau în parte, pe întreg teritoriul, pe plan zonal ori pe plan local, numai printr-o reglementare, în cazul în care considerente de ordin public, de protecție a vieții, a sănătății și a securității persoanelor fizice, a mediului și a intereselor consumatorilor fac necesară o astfel de măsură.

Art. 7 are următorul conținut:

„(1) Referirile la standarde în legislație trebuie să prevadă explicit că aplicarea acestora reprezintă modalitatea recomandată, fără a fi singura însă, pentru a demonstra conformitatea cu cerințele din actele normative respective.

(2) Reglementările cuprind numai referiri la standardele române elaborate și aprobate la nivel național, precum și la standarde române care adoptă la nivel național standarde europene, standarde internaționale sau alte documente de standardizare, conform art. 5 alin. (3).

(3) Pentru facilitarea utilizării standardelor prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a) și b), acestea se publică în versiune română, în termen de maximum 2 ani de la intrarea în vigoare a reglementării, în condițiile prevăzute la art. 17”.

Art. 8 stabilește următoarele:

(1) Standardele române, standardele europene, standardele internaționale și documentele de standardizare europeană și internațională, inclusiv proiectele lor, sunt considerate documentații științifice în sensul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, și sunt protejate prin drepturi de autor.

(2) Reproducerea integrală sau parțială și difuzarea standardelor române, europene și internaționale și a documentelor de standardizare europeană și internațională se admit numai dacă există în prealabil acordul scris al organismului național de standardizare.

(3) Oricine declară conformitatea cu un standard român, printr-o marcă, declarație sau certificat, trebuie să facă dovada deținerii în mod legal a standardului respectiv în condițiile prezentei legi.

Cap. III („Organismul național de standardizare”)

Art. 9 are următorul conținut:

„(1) Activitatea de standardizare națională se realizează de către Asociația de Standardizare din România – ASRO, denumită în continuare ASRO, care este organismul național de standardizare recunoscut prin hotărâre a Guvernului, notificat Comisiei Europene și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) ASRO este persoană juridică de drept privat, de interes public general, având statut juridic de asociație fără scop patrimonial, care aplică principiile standardizării naționale prevăzute la art. 4 și îndeplinește atribuțiile prevăzute la art. 12 alin. (1).

(3) Statutul ASRO trebuie să respecte prevederile prezentei legi.

(4) Organul de conducere al ASRO este adunarea generală, care cuprinde toți membrii asociației și care este structurată în următoarele colegii:

a) Colegiul A – colegiul organismelor acreditate;

b) Colegiul B – colegiul beneficiarilor;

c) Colegiul C – colegiul consumatorilor;

d) Colegiul D – colegiul cercetării-dezvoltării și inovării;

e) Colegiul E – colegiul autorităților.

(5) Consiliul director al ASRO este structura organizatorică formată din membrii aleși ai ASRO, care asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale, și este condus de președintele ASRO.

(6) Membrii titulari ai consiliului director aleg din rândul lor vicepreședinții ASRO. Reprezentantul desemnat al Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului deține de drept și funcția de vicepreședinte al ASRO”.

Art. 10 la primul alineat stabilește faptul că prin derogare de la prevederile art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările ulterioare, Ministerul Educației și Cercetării Științifice pune la dispoziția ASRO, în folosință, pe bază de contract de închiriere, un spațiu cu destinația de sediu în municipiul București, str. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1. De asemenea, potrivit următorului alineat, contractul își produce efectele până când ASRO își poate desfășură activitatea într-un alt sediu.

Art. 11 are următorul conținut:

„(1) ASRO reprezintă România, ca membru, în următoarele organizații de standardizare europene și internaționale:

a) CEN – Comitetul European de Standardizare;

b) CENELEC – Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică;

c) ETSI – Institutul European de Standardizare în Telecomunicații;

d) ISO – Organizația Internațională de Standardizare;

e) CEI – Comisia Electrotehnică Internațională.

(2) Sumele reprezentând cotizațiile aferente calității de membru în organizațiile de standardizare prevăzute la alin. (1) se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului”.

Art. 12 stabilește următoarele:

„(1) ASRO are următoarele atribuții principale:

a) stabilirea metodologiei de standardizare națională, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 025/2012, ale prezentei legi și cu regulile standardizării europene și internaționale;

b) participarea la activitatea de standardizare europeană și internațională;

c) elaborarea, publicarea și implementarea anuală a programului de standardizare națională;

d) elaborarea, aprobarea și publicarea standardelor române;

e) examinarea, modificarea, revizuirea, reconfirmarea și anularea standardelor române;

f) adoptarea standardelor europene și internaționale ca standarde române;

g) adoptarea altor documente de standardizare ca standarde române;

h) înființarea și asigurarea cadrului necesar funcționării comitetelor tehnice naționale de standardizare;

i) asigurarea cadrului metodologic pentru participarea la standardizarea europeană și internațională a părților interesate;

j) îndeplinirea obligațiilor ce revin din reprezentarea României în organizațiile europene și internaționale de standardizare;

k) asigurarea informării publice prin publicarea și difuzarea standardelor române și a altor publicații relevante privind standardizarea națională;

l) comercializarea standardelor române;

m) comercializarea standardelor internaționale și a standardelor naționale ale altor țări, inclusiv operațiuni de import/export de standarde;

n) gestionarea fondului național documentar de standarde române, inclusiv specificații tehnice private;

o) elaborarea și publicarea lunară a Buletinului standardizării;

p) prestarea de servicii de consultanță, expertiză, instruire, transfer de cunoștințe, asistență tehnică și altele asemenea în domeniul standardizării;

q) acordarea dreptului de utilizare a mărcilor de conformitate cu standardele române, la cerere, pentru produsele și serviciile conforme cu standardele române, pe baza procedurilor proprii;

r) emiterea unui aviz consultativ, la solicitarea autorităților, în procesul de elaborare a actelor normative care au legătură cu standardele sau cu standardizarea;

s) îndeplinirea sarcinilor de raportare a activității prevăzute la art. 24 alin. (1) din Regulamentului (UE) nr. 025/2012;

ș) participarea la schimbul de informații privind standardele și activitatea de standardizare în cadrul sistemului european și internațional de standardizare, conform art. 3 și 4 din Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 și Legii nr. 133/1994 pentru ratificarea Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț, a Acordului internațional privind carnea de bovină și a Acordului internațional privind produsele lactate, încheiate la Marrakech la 15 aprilie 1994;

t) participarea la cercetarea în standardizare, la programe și proiecte de cercetare cu finanțare națională, europeană și/sau internațională.

(2) ASRO are de drept exclusivitatea exercitării atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-l), n), o) și q)-ș).

(3) Activitatea de standardizare națională se desfășoară în baza metodologiei de standardizare națională prevăzute la alin. (1) lit. a) și publicată pe pagina de internet a ASRO.

(4) Pentru serviciile prestate prevăzute la alin. (1) lit. d)-h), l), m), p) și q), precum și pentru alte servicii, ASRO are dreptul de a stabili și de a încasa tarife.

(5) Tarifele stabilite de ASRO pentru serviciile prestate prevăzute la alin. (4) se avizează de Ministerul Finanțelor Publice”.