Archive

  • Susţineri în sensul că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, în cauză impunându-se o soluţie de achitare cu privire la complicitatea la infracţiunea de evaziune fiscală. Respingerea recursului ca fiind nefondat

  • Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Folosirea de adeverinţe false la proba de Curriculum Vitae cu ocazia concursului organizat pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar

  • Infracţiuni de abuz în serviciu și luare de mită. Respingerea contestației la executare ca fiind inadmisibilă

  • Evaziune fiscală. Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale

  • Solicitare privind constatarea incidenţei cazului de revizuire întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului. Respingerea apelului ca nefondat

  • Infracţiunea de abuz în serviciu. Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată. Achitarea inculpatului

  • Critici în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Administrarea probatoriului și reaudierea martorilor solicitaţi

  • Infracțiunile de mărturie mincinoasă și luare de mită. Respingerea apelurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate

  • Infracţiunea de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei

  • Infracțiuni de abuz în serviciu și trafic de influență. Prezumţia de nevinovăţie. Analizarea cererii apărării, de excludere a unor mijloace de probă avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpatului

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice