În privința domiciliului minorului, în caz de neînțelegere între părinți, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de stabilire a domiciliului minorului, în temeiul dispozițiilor art. 92 C. civ., se prezumă că acesta are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic.
Având în vedere obiectul cauzei deduse judecății, schimbare domiciliu minor, în conformitate cu prevederile legale sus-menționate, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, competența exclusivă reglementată de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. având caracter de competență de ordine publică în raport de prevederile art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1007 din 13 iunie 2017)