În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi (3) din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 7299 pronunţată la 18 decembrie2023, Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucuresti – sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În considerentele hotărârii s-a reţinut, în esenţă, că, raportat la natura juridică a litigiului, respectiv un conflict de drepturi derivate din raporturi individuale de muncă şi data înregistrării cauzei – 28.02.2023, dată la care prin Legea nr. 367/2022 a dialogului social fusese deja abrogată Legea nr. 62/2011, instanţa a considerat ca fiind incidente doar dispoziţiile art. 269 din Codul muncii.

Cererea de chemare în judecată, a fost formulată în numele societăţii C.N.A.I.R. S.A. de directorul regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, semnatar al acţiunii, care a indicat sediul direcţiei regionale ca sediu legal al reclamantei.

Prin urmare, în determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unităţii ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unităţii fără personalitate juridică, care acţionează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Calitatea de mandatar a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova şi instituţia reprezentării nu au efecte juridice în planul competenţei şi nu atrag o anumită competenţă, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părţile înţeleg să figureze în proces.