JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Recuzare anulată ca netimbrată. Recurs prematur

În cauză, se impune anularea recursului ca prematur în condițiile atacării încheierii prin care s-a respins ca netimbrată cererea de recuzare formulată într-un dosar având ca obiect apelul declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de tribunal într-un litigiu de muncă, întrucât calea de atac a fost declarată anterior soluționării dosarului, conform art. 53 alin. 1 C. proc. civ. (Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.)

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 505 din 19 februarie 2018)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare. Recurs. Prematuritate

Încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea finală prin care a fost soluționată cauza. Legiuitorul a prevăzut ca, în situația în care hotărârea finală este definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri. Prin urmare, dispozițiile procedurale, deși recunosc părții interesate dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, spre deosebire de încheierea prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, precum și de cea prin care se încuviințează recuzarea care nu sunt supuse nici unei căi de atac, exercițiul acestui drept trebuie, însă, să fie corelat cu pronunțarea unei hotărâri de soluționare a cauzei, fără a exista posibilitatea ca încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată înainte de pronunțarea hotărârii finale.
Rațiunea instituirii acestei proceduri de către legiuitor rezidă în necesitatea de a înlătura posibilitățile de tergiversare a cauzei prin exercitarea abuzivă a acestei căi de atac și de sporire a celerității în soluționarea cauzei, dat fiind faptul că, cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv de autorul cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărui scop este cel al asigurării desfășurării normale a judecății.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1168 din 3 iulie 2017)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de recuzare. Încheiere de respingere. Recurs formulat înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive. Prematuritate

Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) NCPC, cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele „hotărârea prin care s-a soluţionat cauza”, „trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau …la prima instanţă”, ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective şi pronunţarea unei hotărâri definitive, în înţelesul art. 634 NCPC. Prin urmare, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluţionarea apelului în fond, este prematur formulat.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1471 din 29 mai 2015)