Încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea finală prin care a fost soluționată cauza. Legiuitorul a prevăzut ca, în situația în care hotărârea finală este definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri. Prin urmare, dispozițiile procedurale, deși recunosc părții interesate dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, spre deosebire de încheierea prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, precum și de cea prin care se încuviințează recuzarea care nu sunt supuse nici unei căi de atac, exercițiul acestui drept trebuie, însă, să fie corelat cu pronunțarea unei hotărâri de soluționare a cauzei, fără a exista posibilitatea ca încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată înainte de pronunțarea hotărârii finale.
Rațiunea instituirii acestei proceduri de către legiuitor rezidă în necesitatea de a înlătura posibilitățile de tergiversare a cauzei prin exercitarea abuzivă a acestei căi de atac și de sporire a celerității în soluționarea cauzei, dat fiind faptul că, cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv de autorul cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărui scop este cel al asigurării desfășurării normale a judecății.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1168 din 3 iulie 2017)