Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 19 ianuarie 2016, sub nr. x/2016*, reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 183 din 7 februarie 2023)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 ianuarie 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primarul General, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. x, liber de orice sarcini, obligarea pârâtei la plata sumei de 500 RON pe zi, reprezentând daune pentru lipsa de folosinţă a imobilului, de la data înregistrării cererii până la punerea efectivă în posesie şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 şi decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea prevederilor art. 26 alin. (3) din actul normativ menţionat.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 315 din 9 februarie 2022)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 14 august 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C. şi D. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 16819 din 06.08.2020 aparţinând pârâtului B. S.R.L., solicitând anularea deciziei, obligarea la plata de despăgubiri reprezentând salariul şi celelalte drepturi cuvenite, precum şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194, 196, 200, 205 şi 254 C. proc. civ., art. 49, 50 şi 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii; art. 1326 C. civ., Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 197 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1348 din 7 iunie 2022)
Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2021 pe rolul Curţii de Apel de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 9 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de acesta.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 22 iulie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.
Prin cererea de recurs, petentul a arătat că formulează recurs împotriva încheierii din 9 iunie 2021, prin care i-a fost respinsă cererea de recuzare, arătând că îşi rezervă dreptul, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă, de a dezvolta motivele de recurs după ce i se va comunica motivarea încheierii de respingere a cererii de recuzare.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1702 din 29 septembrie 2022)
În cazul în care cererea de recuzare nu vizează compunerea completului la data examinării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ci la un moment anterior – cerere de recuzare respinsă – iar pe calea recursului promovat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se deduce instanţei de control nelegala compunere a completului de judecată la data examinării condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate de către completul de judecată aflat în aceeaşi compunere, este neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât chestiunea nelegalei compuneri a completului, întemeiată pe aceleaşi argumente care au determinat formularea cererii de recuzare, nu poate fi controlată decât pe calea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, în virtutea principiilor legalităţii şi unicităţii căilor de atac statuate prin art. 457 alin. (1) C. proc civ. şi art. 460 alin. (1) C. proc civ.
Prin urmare, până la acest demers, încheierea de respingere a cererii de recuzare produce efectele oricărei hotărâri judecătoreşti, neputându-se considera că instanţa nu a fost alcătuită potrivit legii la data examinării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 297 din 5 februarie 2020)
Procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza probelor, fiind o etapă obligatorie care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, astfel încât nu se poate susţine că judecătorul care a realizat procedura regularizării cererii de chemare în judecată în primă instanţă devine incompatibil în soluţionarea căii de atac, realizarea acestei proceduri neechivalând cu o antepronunţare.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1621 din 6 octombrie 2016)
Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, iar potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi cod, judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece ori atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
Procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza probelor, fiind o etapă obligatorie care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, astfel încât nu se poate susţine că judecătorul care a realizat procedura regularizării cererii de chemare în judecată în primă instanţă devine incompatibil în soluţionarea căii de atac, realizarea acestei proceduri neechivalând cu o antepronunţare.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1621 din 6 octombrie 2016)
Nu poate forma obiect al recursului încheierea prin care cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată, având în vedere faptul că doar încheierile prin care a fost respinsă cererea de recuzare pot fi atacate, astfel încât recursul formulat împotriva unei astfel de încheieri este inadmisibil.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 795 din 14 aprilie 2016)
