Solicitare privind anularea în tot a deciziei şi a actelor subsecvente, suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin decizia atacată şi constatarea tardivităţii dispunerii măsurii cu privire la rezilierea contractului de finanţare nerambursabilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 01.09.2016 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea în tot a Deciziei Comitetului Director al AFM din 17.05.2016 şi a actelor subsecvente, suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin decizia atacată şi constatarea tardivităţii dispunerii măsurii cu privire la rezilierea contractului de finanţare nerambursabilă.

Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta AFM a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 2.393.232,06 RON, reprezentând daune interese în cuantum egal cu valoarea decontată aferentă cererilor de tragere nr. x şi a sumei de 303.991,25 RON reprezentând dobândă legală aferentă sumei de recuperat.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1476 din 11 martie 2022)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de revizuire. Înscris nou

În ceea ce priveşte procesul verbal al adunării generale, acesta nu poate fi considerat înscris nou în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5NCPC, deoarece, deşi nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, el a fost cunoscut debitoarei revizuente deoarece la şedinţa adunării generale a luat parte şi reprezentantul legal al societăţii debitoare, astfel că nimic nu o împiedica pe debitoare să uzeze de dispoziţiile art. 293 și 297 NCPC pentru a fi administrat în cauză. Or, condiţia analizată presupune nu doar ca înscrisul invocat să nu fi fost depus la dosar cu prilejul judecăţii, ci şi ca existenţa şi conţinutul său să nu fi fost cunoscute la acel moment.

(Curtea de Apel București, s. a V-a civ., decizia nr. 669 din 14 aprilie 2016)