Modalităţi şi proceduri de aprobare a accesului cetăţenilor români la serviciile medicale acordate pe teritoriul altor state membre ale UE. Interzicerea finanţării retroactive a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2013 la 18 octombrie 2013, astfel cum a fost precizată, reclamanta A., prin curator B., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statului Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerului Sănătăţii, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale si Autoritarii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumelor reprezentând cheltuieli privind asistenţa medicală nedecontată în cuantum total de 233.666,58 euro (echivalent în RON 1.051.650 RON).

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 504 din 16 martie 2023)

Modul de soluţionare a excepţiei având ca obiect lipsa calităţii procesuale active în ceea ce priveşte cererea principală (revendicare şi despăgubiri)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 24.09.2013, sub nr. x/2013, A. Valentin şi C., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Galaţi, au solicitat să se constate calitatea lor de proprietari asupra imobilului teren situat în Galaţi şi, pe cale de consecinţă, să oblige pârâta să le lase în deplină proprietate şi posesie respectivul imobil. În subsidiar, reclamanţii au solicitat ca, după recunoaşterea dreptului de proprietate, în cazul în care lăsarea în proprietate a terenului nu este posibilă, pârâta să fie obligată la plata unor daune interese în valoare de 543.099,69 euro, reprezentând 2.428.307,33 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea conexă formulată la data de 28.11.2013 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2013, reclamanta UAT Municipiul Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu A. Valentin, C., Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Statul Român, prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x din 30.03.2006 de D. şi E., încheiat între A. şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva S.A. Direcţia Silvică Galaţi, solicitând şi restabilirea situaţiei anterioare schimbului cu rectificarea corespunzătoare a cărţilor funciare.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 763 din 6 aprilie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cheltuieli de judecată. Recurs incident. Caracter accesoriu în raport cu recursul principal

Recursul incident exercitat în condițiile art. 472 și 474 C.proc.civ. – la care trimit în mod expres prevederile art. 491 din cod – are caracter accesoriu în raport de recursul principal, în sensul că, prin declararea recursului principal există riscul pentru partea care a câștigat procesul, în tot sau în parte, de a i se înrăutăți situația prin eventuala admitere a recursului principal. Prin urmare, cum intervenientul a declarat recurs principal numai în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, iar reclamantul a formulat recurs incident prin care a criticat atât soluția de respingere a apelului său cât și pe cea privind cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa, recursul incident este admisibil doar în limitele criticilor din recursul principal, neputând fi primite motivele referitoare la soluția de respingere ca nefondat a apelului reclamantului. Aceasta, întrucât riscul unei soluții defavorabile există doar în privinţa dispoziției vizând cheltuielile de judecată, criticate prin recursul principal. Dacă acesta din urmă ar fi admis, casarea deciziei recurate, pe temeiul art. 497 C.proc.civ., ar fi una parțială, conducând la rejudecare exclusiv cu privire la cheltuielile de judecată, nu și cu privire la apelul însuși.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1399 din 20 aprilie 2018)