Solicitarea angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, în calitatea sa de practician în insolvenţă, pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului local, în vederea recuperării pretinsului prejudiciu cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei de notificare a reclamantei pentru depunerea declaraţiei de creanţă şi înscrierea pe tabelul creditorilor

Prin cererea formulată la data de 28.09.2021, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub dosar nr. x/2021, reclamanta Comuna Periam prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata de despăgubiri în sumă totală de 242.227 RON pentru repararea prejudiciului material cauzat comunei Periam, constând în:

– suma de 240.461 RON reprezentând creanţe fiscale neîncasate la bugetul local al comunei Periam care se compune din suma de 238.738 RON reprezentând impozit pe clădiri, suma de 1.361 RON reprezentând impozit pe teren (curţi-construcţii), suma de 287 RON reprezentând taxă afişaj în scop de reclamă şi publicitate şi suma de 75 RON reprezentând cheltuieli de executare silită;

– suma de 1.786 RON reprezentând accesorii aferente la data de 17.03.2011 constând în impozit clădiri, în sumă de 1.715 RON, impozit teren (curţi-construcţii) în sumă de 55 RON şi taxă afişaj în scop de reclamă şi publicitate în sumă de 16 RON, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2581 din 12 decembrie 2023)

Comunicarea publică de fonograme. Operaţiune aptă a genera obligaţia de plată a remuneraţiei unice echitabile la care sunt îndreptăţiţi artiştii interpreţi sau executanţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III –a Civilă, la data de 30.05.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM (în prezent, Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM), a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la: plata sumei de 2.583 RON plus TVA, reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în incinta unităţii deţinute, în perioada 01.09.2017-31.05.2019; plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1133,08 RON calculate până la data de 21.05.2019, şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate; plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 343 din 28 februarie 2023)

Sentință dată cu încălcarea dispoziţiilor privind atragerea răspunderii disciplinare în cazul existenţei unui conflict de interese. Admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acţiunii formulată de reclamant

Prin cererea înregistrată initial pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 19.04.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/26.03.2019 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2011 din 31 martie 2022)

Rezilierea unilaterală a contractului de concesiune. Constatarea nulităţii absolute a declaraţiei unilaterale de reziliere a contractului, şi nu ca urmare a nerespectării unei clauze contractuale, pentru a atrage răspunderea civilă contractuală

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Bârlad la 18 noiembrie 2016, sub nr. x/2016 şi, ulterior, pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă la 13 iunie 2017, sub nr. x/2017, urmare declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 695 din 25 aprilie 2017 a Judecătoriei Bârlad, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pochidia, obligarea acesteia la plata sumei de 237.896,10 RON pentru repararea prejudiciului produs prin rezilierea abuzivă a contractului de concesiune nr. x din 27 aprilie 2012.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Bârlad; excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la obligarea sa la plata sumei de 15.208 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea subvenţiei încasate de reclamantă pentru suprafaţa de păşune în anul 2013, concesionată prin contractul de concesiune nr. x din 27 aprilie 2016, în temeiul răspunderii civile delictuale, în raport de sentinţa civilă nr. 708/CA din 30 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2013; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire capătul de cerere privind obligarea sa la plata sumei de 16.003 RON, reprezentând daune materiale pentru contravaloarea subvenţiei pe care reclamanta ar fi încasat-o pentru suprafaţa de păşune pe anul 2013, concesionată în baza aceluiaşi contract de concesiune.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 907 din 20 aprilie 2022)