JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Nulitatea recursului. Reluarea în totalitate a criticilor formulate împotriva hotărârii de primă instanță

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 – 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Faptul că recurenta-pârâtă nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii şi nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia ad literam critici formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat, are drept consecință respingerea recursului deoarece obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 250 din 1 februarie 2019)