Archive

  • Aspecte procedurale și de fond privind nulitatea recursului în contestarea unui act administrativ fiscal, cu referire la exigențele de motivare și efectele asupra raportului juridic fiscal

  • Acţiune în răspundere civilă delictuală având ca obiect obligarea pârâţilor la plata daunelor morale pentru prejudiciul adus vieţii private, dreptului la demnitate, onoare şi reputaţie, precum şi imaginii reclamantului, prin afirmaţiile făcute în cadrul emisiunilor realizate. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

  • Cerere în vederea anulării în parte a H.G. nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Respingerea recursului declarat ca fiind neavenit

  • Solicitare în vederea anulării constatării întrunirii cumulative a elementelor faptei de discriminare și anularea sancţiunii contravenţionale. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

  • Neconformarea reclamanților la exigenţele cerute de lege şi neformularea criticilor care să poată fi analizate în calea de atac a recursului. Nulitatea recursului

  • Prezentare a cadrului legislativ care, în opinia recurentei, vine în sprijinul susţinerii sale vizând caracterul de act administrativ cu caracter normativ al actului atacat în prezenta cauză. Admiterea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât

  • Nemotivarea recursului declarat în termenul imperativ instituit și neidentificarea motivelor de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu. Neîndeplinirea cerințelor prevăzute sub sancţiunea nulităţii

  • Solicitare privind obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti şi a dobânzii legale aferente. Respingerea recursului ca tardiv declarat

  • Lipsa motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs. Anularea recursului

  • Modul de stabilire a taxei judiciare de timbru. Scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice