Archive

  • Solicitare în vederea obligării pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea facturii emise de reclamantă, cu dobânda legală de la data scadenţei, până la plata efectivă a debitului. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

  • Cerere în vederea obligării pârâtei la plata sumei reprezentând diferenţa dintre preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare şi valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlului de conversie şi până la data plăţii efective

  • Critici privind valorificarea imobilelor litigioase pentru stingerea datoriei din pasivul succesoral preluat de stat cu titlu de moştenire vacantă de la debitorul cedat și distribuirea sumei reprezentând creanţă ipotecară deţinută de reclamantă. Admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel

  • Acțiune în vederea obligării pârâtului la anularea sancţiunii avertismentului aplicată reclamantei. Casarea sentinței și admiterea acțiunii reclamantei

  • Solicitare privind obligarea unităţii de învăţământ la calculul şi plata, în favoarea membrului de sindicat, personal didactic auxiliar, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare

  • Critici legate de nemotivarea corespunzătoare a soluţiei de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat. Recurs respins ca nefondat

  • Cerere în vederea revizuirii unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă

  • Cerere privind anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă. Motive de casare nefondate

  • Încetarea de drept a raportului de serviciu ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Casarea sentinţei şi admiterea acţiunii reclamantei

  • Recursul. Cale de atac exclusiv de legalitate care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice