Prin sentinţa civilă nr. 2780 din 10.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun. Cluj-Napoca, ca vădit neîntemeiată şi s-a aplicat reclamantului amenda judiciară în valoare de 200 RON, pentru introducerea, cu rea-credinţă a unei cereri vădit neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A..
La data de 14.01.2019, la dosar a fost depusă de către recurent o cerere prin care a arătat că înţelege să renunţe la judecata acţiunii ce face obiectul prezentului dosar, invocând în drept dispoziţiile art. 406 alin. (1) şi (5) C. proc. civ.
La data de 16.01.2019, judecata cauzei a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La data de 19.02.2019, recurentul a depus la dosar o cerere pentru renunţarea la dreptul pretins, întemeiată pe prevederile art. 409 alin. (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 229/2019 din 20 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a constatat renunţarea la dreptul pretins de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca; a anulat în parte sentinţa civilă nr. 2780 din 10.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi a menţinut dispoziţia privind aplicarea amenzii judiciare.
Împotriva deciziei civile nr. 229/2019 din 20 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin încheierea din 19.10.2021, Înalta Curte a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea de drept a judecării recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 229/2019 din 20 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1090 din 28 februarie 2023)