JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Apel. Evocarea fondului pentru prima dată în apel. Condiții și efecte

În cazul în care instanța de apel a considerat nefondată critica apelului determinată de analiza unui alt obiect decât cel cu care prima instanţă a fost învestită, nu putea trece la examenul de fond al pretenţiei real formulate, ca o consecinţă a chiar acestei neexaminări. În ordinea de drept procesual, evocarea fondului pentru prima dată în apel putea fi realizată numai dacă această primă critică ar fi fost găsită fondată, iar hotărârea de primă instanţă anulată şi, corespunzător, părţile ar fi acceptat ca această rejudecare să fie produsă direct în apel.
Dezlegarea dată motivului de apel este greșită atâta vreme cât s-a apreciat că partea nu a demonstrat vătămarea determinată de analiza unei alte pretenții decât cea formulată judiciar, în condițiile în care partea a invocat acest lucru în cadrul apelului și a demonstrat că vătămarea nu poate fi remediată decât prin anularea sentinței. Astfel, cum în cauză s-a solicitat, prin întâmpinarea la apel, trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ., în calea de atac nu se putea evoca fondul.

(I.C.C.J., secția a II-a civilă, decizia nr. 390 din 17 februarie 2021)