Archive

  • Cerere privind constatarea lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor, constatarea nulităţii actului administrativ de aplicare a sancţiunii contravenţionale, anularea deciziei privind constatarea și sancţionarea unor fapte anticoncurențiale și reducerea amenzii până la nivelul minim legal. Admiterea excepţiei tardivităţii recursului și respingerea recursului reclamanților ca tardiv formulat

  • Imposibilitatea derogării de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează

  • Contestarea concluziei privind tardivitatea formulării recursului fără depunerea dovezilor privitoare la formularea în termen a căii de atac. Anularea recursului declarat

  • Condiția exercitării unui drept procesul într-un anumit termen. Act de procedură făcut peste termen. Respingerea recursului ca fiind tardiv declarat

  • Criticarea respingerii ca inadmisibilă a cererii în constatarea existenţei dreptului la despăgubiri sau compensaţii. Recurs nefondat

  • Exercitarea căii de atac după împlinirea termenului legal. Imposibilitatea repunerii în termen. Recurs respins ca tardiv formulat

  • Procedura acţiunii în constatarea existenţei unui drept. Înrăutăţirea situaţiei părţii în propria cale de atac faţă de aceea din hotărârea atacată. Respingerea recursului ca neîntemeiat

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de repunere în termenul de formulare a suplimentului la cererea de admitere a creanței și, în consecință, înscrierea în tabelul de creanțe al debitoarei. Motiv temeinic justificat

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice