Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrată la data de 12.10.2020, în dosarul nr. x/2020, contestaţia formulată de A., B. şi C. împotriva rezoluţiei din data de 15.09.2020 dată de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare în lucrarea nr. C20-1149. În vederea soluţionării contestaţiei, în cadrul procedurii prealabile, s-a pus în vedere reclamantelor să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, iar obligaţia le-a fost adusă la cunoştinţă la data de 27.10.2020, conform proceselor-verbale de înmânare a adreselor. Suplimentar obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, în sarcina reclamantelor au fost stabilite şi alte obligaţii procesuale (semnarea cererii de chemare în judecată de către toate părţile reclamante, depunerea cererii de chemare în judecată în formă tehnoredactată sau dactilografiată, depunerea actului administrativ contestat şi a înscrisurilor aferente).
La data de 04.11.2020 a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti cererea denumită „reexaminare-revizuire” prin care reclamantele au solicitat anularea rezoluţiei Inspecţiei Judiciare din data de 15.09.2020 dată în lucrarea nr. C20-1149 şi, în consecinţă, reexaminarea şi revizuirea procedurilor penale din cauzele penale în care au fost parte. Această nouă cerere a fost înregistrată în dosarul asociat nr. x/2020, având ca obiect reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform prevederilor art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.
(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 231 din 19 ianuarie 2023)