Archive

  • Cerere în vederea dispunerii anulării deciziei de concediere cu consecinţa obligării pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, repunerea părţilor în situaţia anterioară și înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea avertismentului scris

  • Conflict negativ de competenţă. Opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage calitatea reclamantei de instituţie publică vătămată prin actul administrativ contestat

  • Consecinţele pe care le atrage calitatea reclamantului instituţie publică, de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza

  • Cerere privind recunoaşterea stării de discriminare din punct de vedere salarial, emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate și uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate

  • Cerere privind obligarea pârâților de a recalcula drepturile salariale de care beneficiază fiecare membru de sindicat şi la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a acestor membri. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

  • Cerere privind recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamații din punct de vedere salarial, uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie și repararea prejudiciului produs

  • Solicitarea obligării pârâţilor la plata drepturilor reprezentând creşteri salariale către reclamanţi cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie și vechimea în funcţie. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice