JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Ieşirea din indiviziune asupra cotelor succesorale rezultate din moştenirea legală, pretinzându-se şi dobândirea, prin uzucapiune, a unei cote succesorale a unuia dintre moştenitori cu privire la acelaşi bun succesoral. Competenţa teritorială exclusivă. Ultimul domiciliu al defunctului

În speță, cele două cereri, partajul judiciar şi uzucapiunea unei cote părţi din bunul succesoral supus împărţelii judiciare sunt în strânsă legătură, mai mult, uzucapiunea se invocă de o parte din moştenitori în legătură cu cota succesorală a unuia din moştenitori. Prin urmare, acţiunea care face obiectul prezentei cauze este o acţiune complexă, petitul de ieşire din indiviziune fiind subsecvent celui de stabilire a cotelor succesorale ce revin fiecărei părţi, prin aplicarea dispoziţiilor legale privind devoluţiunea legală şi a prescripţiei achizitive.
Pentru ipotezele în care indiviziunea rezultă din succesiune, devin incidente dispoziţiile imperative care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (1) pct. 3 NCPC, a instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului, competenţă prevăzută de art. 118 din acelaşi cod.

(ICCJ, Secţia I civilă, decizia nr. 655 din 25 martie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Capete de cerere care nu au caracter accesoriu unele față de celelalte. Competență teritorială

Acțiunea formulată de reclamanți cuprinde mai multe capete de cerere, care nu au caracter accesoriu unele față de celelalte, primul petit având ca obiect constatarea vacanței succesorale, iar capetele 2 și 3 de cerere vizând uzucapiunea și accesiunea imobiliară, normele de competență teritorială de ordine publică fiind diferite pentru fiecare dintre acestea.
Chiar dacă, în speță, soluționarea capetelor 2 și 3 de cerere depind de modul de rezolvare a petitului având ca obiect constatarea vacanței succesorale sub aspectul stabilirii cadrului procesual pasiv, aceasta nu determină calificarea lor drept cereri accesorii, fiind în realitate capete de cerere principale formulate în aceeași cerere introductivă de instanță cărora nu li se aplică regulile privind prorogarea de competență. Din acest considerent, s-a disjuns soluționarea celor din urmă având ca obiect uzucapiune și accesiune imobiliară artificială. Aceste petite pot fi calificate drept acțiuni reale privitoare la bunuri imobile, intrând în domeniul de aplicare al art. 117 C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 938 din 19 aprilie 2016)