JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de împrumut. Acțiune în răspundere contractuală. Competența teritorială

Dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ. nu sunt aplicabile decât în situaţia în care părţile au predeterminat în actul juridic pe care l-au încheiat locul executării obligaţiei, în caz contrar, competenţa teritorială nu mai este alternativă, neputându-se stabili care este instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei. Competenţa de soluţionare în aceste cazuri se determină în temeiul art.107 C.proc.civ., conform căruia cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.
Astfel, determinarea instanței competente să soluționeze acțiunea prin care se solicită restituirea unei sume de bani în baza unui pretins contract de împrumut încheiat verbal între părți, fără a exista un înscris în care să fie prevăzut locul pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, pentru a fi incident cazul de competenţă alternativă prevăzut de art. 113 alin. (1) pct.3 C.proc.civ., se face potrivit regulii generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C.proc.civ.

(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 1840 din 1 1octombrie 2022)