Archive

  • Lipsa invocării exprese a excepțiilor procesuale în apel. Distincția dintre apărările de fond și excepțiile procesuale în analiza interesului și calității procesuale active într-o acțiune în anularea mărcii pentru rea-credință

  • Lipsa competenței instanței supreme în soluționarea contestațiilor vizând hotărârile privind constituirea birourilor electorale locale. Delimitarea atribuțiilor între instanțele de contencios și autoritățile electorale

  • Solicitare în vederea anulării deciziei de încetare a contractului individual de muncă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia. Anularea recursului declarat

  • Obligaţia persoanei interesate de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică. Respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil

  • Acțiune privind repararea integrală a prejudiciului cauzat pe parcursul executării contractului de muncă prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu şi de nerestituire a bunurilor aparţinând societăţi

  • Solicitare privind anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia. Anularea recursului declarat

  • Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului. Respingerea recursului declarat

  • Recurs formulat în vederea recunoaştereii unui drept de superficie în favoarea recurentului-pârât. Recurs nefondat

  • Hotărâri definitive. Hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii

  • Hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Respingerea căii de atac promovate

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice