Prin Sentinţa penală nr. 38/F din data de 08 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că la data de 31.12.2021 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2020, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 249/F/22.12.2017, modificate prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 05.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.
În esenţă, s-a reţinut în motivarea contestaţiei, petentul, având în vedere dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admitere în principiu a contestaţiei în anulare. Totodată, a arătat că, în situaţia din speţa existentă, este admisibilă contestaţia în anulare, în temeiul art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în ceea ce priveşte latura civilă, deşi, prin soluţia de condamnare, acesta a fost obligat la plata unor daune morale pentru infracţiuni inexistente.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 125/A din 15 iunie 2022)