Solicitarea achitării întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu este prevăzută de legea penală. Reducerea cuantumului pedepsei principale, interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat și obligarea la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii

Prin Sentinţa penală nr. 188/F din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022(1011/2022), în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de dare de mită, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., aceasta urmând a se executa în cazul în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilit potrivit art. 92 alin. (1) C. pen. şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, acesta nu poate presta această muncă.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Călăraşi.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 226/A din 4 iulie 2023)