Archive

  • Invocarea cazurilor de casare potrivit cărora hotărârile sunt suspuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal. Respingerea recursului ca nefondat

  • Cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. Stabilirea competenței de soluționare a contestației în anulare

  • Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu contra intereselor publice și spălare de bani. Respingerea contestațiilor la executare ca fiind nefondate

  • Infracţiuni de lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

  • Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Clarificarea contextului comiterii infracţiunii

  • Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aplicarea, după caz, a dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară

  • Instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Dispunerea soluției de achitare, înlăturarea obligării inculpatei la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice