Aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a stabilirii de către instanţa de apel a duratei obligaţiei instituită în sarcina condamnatului. Reducerea perioadei în care condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, de la 90 de zile, la 60 de zile

Prin sentinţa penală nr. 16 din data de 18 februarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târnăveni, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Totodată, în temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care începe să curgă de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 36/RC din 17 ianuarie 2023)

Infracțiuni de instigare la favorizarea făptuitorului și instigare la mărturie mincinoasă. Aplicarea unui tratament sancţionator mai blând și amânarea aplicării pedepsei

Prin sentinţa penală nr. 114 din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020 s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. avocat în cadrul Baroului Călăraşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului prev. de art. 47 rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

2. În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen. s-a constatat că inculpatul a fost reţinut în data de 23.09.2019 şi arestat preventiv de la data de 24.09.2019 la 26.09.2019.

3. În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitată inculpata C. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen. s-a constatat că inculpata a fost reţinută în data de 23.09.2019.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 187/A din 18 mai 2023)