Archive

  • Solicitare în vederea obligării pârâtelor la plata indemnizaţiei de conducere în procent de 25% din salariul de încadrare, calcularea drepturilor salariale legale restante, fundamentarea bugetului local, aprobarea bugetului local în acest sens şi alocarea sumelor necesare plăţii acestor drepturi legale restante. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

  • Cerere privind reconstituirea vechimii în muncă şi constatarea existenţei unui raport de muncă între reclamantă şi pârât. Respingerea recursului ca inadmisibil

  • Solicitare privind obligarea pârâtei la plata sumei cu titlu de diferenţă de drepturi salariale brute și a cheltuielilor de judecată

  • Solicitare privind obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând daune ocazionate unităţii reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu. Recurs respins ca inadmisibil

  • Cerere privind obligarea pârâţilor la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând majorările succesive şi cumulative ale salariilor de bază. Respingerea recursului ca inadmisibil

  • Cerere privind anularea actului adiţional prin care se modifică locul şi felul muncii, repunerea în funcţia avută anterior, plata daunelor morale şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

  • Solicitare privind dispunerea echivalării cursului postuniversitar de perfecţionare a pregătirii în vederea avansării în grad şi obligarea pârâtului la echivalarea studiilor absolvite

  • Solicitare privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, cu dobânda şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca salariat și repunerea părţilor în situaţia anterioară. Respingerea recursului ca inadmisibil

  • Solicitare privind reconstituirea vechimii în muncă şi constatarea existenţei unui raport de muncă. Inadmisibilitatea recursului

  • Solicitare privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența de drepturi salariale brute și plata cheltuielilor de judecată. Respingerea recursului ca inadmisibil

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice