Lecturi și cronici subiective (II)
👍Citește și: Lecturi și cronici subiective (I)
N-am citit niciodată o carte sau un autor care sunt „pe val”, care sunt la modă și în culmea gloriei lor (mai mult sau mai puțin parțiale), determinată de o nouă carte care fie confirmă un autor matur și solid, fie este premiată cu Nobel sau întrunește unanimitatea criticilor pozitivo-laudative. Am refuzat asta, nu neapărat conștient. Ceva mă îndepărta de acea carte sau de acel autor. Sunt tributar, cred, unui comportament „deviant” din facultate, când toată lumea învăța pentru un examen și eu citeam pentru următorul.
Conștientizând asta, îmi dau seama că trebuie să schimb ceva. E mai la îndemână să porți un dialog cu un prieten despre cartea X sau autorul Y atunci când toată lumea o/îl citește decât ani de zile după. Pe de altă parte, citind la ani de zile distanță de la apariție, ai avantajul să poți compara propria perspectivă și impresie asupra cărții și autorului cu un summum de cronici, critici, recenzii realizate deja, care au epuizat aproape autorul, cartea sau opera lui literară în ansamblu.
Desigur că, în epoca internetului, „cititul” trebuie reinventat și reașezat într-o paradigmă nu pe deplin definită și definibilă. Toată lumea spune că nimic nu se compară cu „mirosul de cerneală” și cu „o carte ținută în mână”, dar nu e chiar așa… Sunt percepții proprii, uneori simulate pentru că „dă bine”, dar, de cele mai multe ori, sincere și reale. Această perspectivă asupra „cititului” și a „cărții” vine să demonstreze însă că avansul tehnologiei e mult mai rapid decât puterea noastră de a absorbi noile tehnologii și de a ni le apropria.
Dacă promovarea principală a unei cărți și a unui autor se face prin intermediul spațiului virtual, intermediată de noile tehnologii, de ce asimilarea ideilor unui autor și/sau cititul unei cărți nu ar merge pe același drum? Adică mă informez „de pe net”, dar citesc cu cartea în mână, vrând să miros cerneala. E un nonsens care confirmă perioada de tranziție în care ne aflăm. În ultimii 100 de ani, evoluția omenirii întrece ceilalți 5.000 de când civilizația în dezvoltarea ei este perceptibilă și asimilabilă de către noi prin descoperirile arheologice, scrieri, vestigii etc. sau cei 50.000 de când omul evoluează ca ființă (Istoria Lumii). Nu neapărat în sensul bun. Dacă corpul și percepțiile noastre s-au definit în 5.000/50.000 de ani, nu pot fi radical modificate în 10 ani de când internetul face parte solidă din viața noastră, a românilor, sau de ultimii 5 în care a devenit accesibil pe scară largă aproape tuturor.
Cel mai greu de schimbat la noi, ca oameni, este puterea obișnuinței și comoditatea conlocuirii cu aceasta. Sigur că am depășit situațiile de acum 15-20 de ani, când ne era frică să pornim un calculator că „poate se strică”, dar ce diferență este între această situație și „a citi” de pe un device care îți potrivește luminozitatea și o adaptează mai bine decât lumina unei veioze care poate să-ți strice ochii sau a unei lustre a cărei lumină este insuficientă și/sau bate cum nu trebuie? Nu mai vorbesc că device-urile dedicate dau pagina cu „foșnetul” propriu unei cărți fizice și, pe deasupra, mai suportă și semn de carte virtual, pot mări sau micșora scrisul etc.
Trecând peste toate acestea, important este însă să citim. Verbul acesta va rezista în uz mai mult decât dilemele actuale sau din trecutul ori viitorul apropiate.