Lecția magistratului – interviu cu Mădălina Elena Afrăsinie

31 oct. 2015
62 de voturi, medie: 3,03 din 562 de voturi, medie: 3,03 din 562 de voturi, medie: 3,03 din 562 de voturi, medie: 3,03 din 562 de voturi, medie: 3,03 din 5 (62 votes, average: 3,03 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 4273
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Interviu publicat în nr. 2 al Revistei Legal Point, aprilie 2014.

M-am întrebat întotdeauna cum arată omul care deliberează. Cum începe și cum se termină o zi a lui. Ce simte când motivează o sentință. Cât de imun e la durere, la suferință. Cât de mult îl transformă această profesie. Câtă singurătate îi aduce? M-am gândit mereu la prețul acestor schimbări. Merită, oare? Într-o după amiază am avut curiozitatea să văd dacă acești oameni se pierd în mulțime. Firesc, ca orice salariat de oriunde. Am văzut siluete ieșind în grabă, portiere deschise. Fum. Ieșeau dintr-o cutie, intrau în alta pentru a-i duce în alta. Prea mulți pereți! M-a întristat gândul că viața lor ar putea curge astfel. Erau prea multe sacrificii asumate conștient. Și poate și resemnare în viața acestor oameni. Într-o zi însă am avut o mare bucurie: descoperisem că am greșit în aprecierile mele. Întâmplător vorbisem cu judecătorul Mădălina Afrăsinie. Habar nu aveam cine e, ce funcție are… Eu am vorbit cu omul Mădălina Afrăsinie și mi-a plăcut. Era altfel decât îmi imaginasem a fi un magistrat. Un om frumos, un om doar cu pereți de cer, un suflet, cum probabil, multe sunt în instanțe. Păcat că nu le știm. …..Le-am prețui mai mult.

Campania Spring Black Friday pe UJmag.ro!
Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc: Desigur că vă este familiară întrebarea: Ce vrei să te faci când vei fi mare? Cum răspundeați la 6 ani, la 14 ani, la 18 ani?


 

Mădălina Elena Afrăsinie: La 6 ani, voiam să fiu învățătoare. Pe la 10-11 ani am vrut să fiu asistentă. Am pus-o pe mama să-mi cumpere seringă. Erau acele seringi din sticlă și metal care se fierbeau.

Am avut acest vis până în clasa a XI-a, când am vrut să dau la medicină să devin chirurg cardiovascular. După trei ani de meditații la chimie și fizică, aproape de 18 ani, am zis că nu mai fac medicină, că fac dreptul, datorită fratelui meu.

Mădălina Elena Afrăsinie

Claudiu Pamuc: V-ați imaginat vreodată cum ar fi fost astăzi să fiți profesoară sau medic?

Mădălina Elena Afrăsinie: Profesoară, mi-ar fi fost foarte greu. Pentru că nu trăim într-o țară care să te ajute să evoluezi din păcate, iar ca medic aș fi fost plecată în afară cu siguranță.

Claudiu Pamuc:  Dacă ați fi cunoscut în urmă cu mulți ani, satisfacțiile și sacrificiile profesiei de judecător ați fi ales același drum?

Ce le-ați spune tinerilor care doresc să devină magistrat? Cândva vorbeați despre sacrificii: „începând cu sănătatea voastră, cu faptul că veți avea foarte puțini prieteni, că viața voastră, atât cea profesională cât și cea personală, va fi analizată din toate punctele de vedere și că «veți fi sancționați» și pentru un cuvânt spus la emoție, că familia va trece pe locul doi”, foarte multe sacrificii, care în mod fericit sunt echilibrate și depășite de satisfacțiile profesionale. Vă mențineți convingerile?


Mădălina Elena Afrăsinie: Da, dacă ar fi să aleg, aș alege aceeași profesie pentru început. Pentru că a fi judecător te face să vezi altfel lucrurile. În primul rând te face să asculți altfel oamenii. În momentele lor de intensitate maximă, de emoție. Ceea ce nu vezi în alte profesii. Iar pentru colegii care vor să devină judecători, procurori, sunt profesii pe care vrei să le faci din tot sufletul, sacrifici multe, începând cu viața personală. Dacă vă uitați în rândul magistraților femei sunt foarte multe mame singure, sau foarte multe femei singure. Nu e un job la care ai venit 8 ore, te-ai ridicat și ai plecat. Dacă faci asta ești un magistrat mediocru. Nu ai cum să reușești să rămână ceva în urma ta.

Claudiu Pamuc: E memorabilă o frază adresată de dvs. viitorilor tineri magistrați: „Sunteți pregătiți să rămâneți OAMENI? Pentru că, dacă vă închipuiți că această profesie vă transformă în «mici Dumnezei» greșiți… în mod «irevocabil». Dacă răspunsul la aceste întrebări este «da», vă aștept cu drag în profesie, dacă răspunsul este «nu», credeți-mă, nu aveți ce căuta pentru că veți sfârși prin a fi niște oameni nefericiți, care vor neferici și pe cei care vin în contact cu voi…” Întrebarea ar fi, mai sunt Dumnezei prin instanțe? Când vom avea doar oameni?

Mădălina Elena Afrăsinie: Mai sunt dumnezei prin instanțe, din păcate. Eu sper că în curând vor fi doar oameni. Deontologia profesională mă împiedică să dau foarte multe detalii. Dar mai sunt colegi care se cred dumnezei, ceea ce nu e în regulă.

Claudiu Pamuc: Formal, Revoluția ne-a adus libertatea de a spune ce gândim, libertatea de a ne cumpăra orice mașină sau casă pe care ne-o dorim și am putea continua. Un medic, profesor, primar, și am putea continua înșiruirea, spunea cu tristețe după Revoluție, că în România avem multe mașini și puțini oameni? Resimțiți aceeași singurătate?

Mădălina Elena Afrăsinie: Nu mai e vorba în cazul meu de singurătate. Pentru că acea singurătate, venită odată cu profesia, mi-a fost acoperită de familie. Iar lucrul acesta în cazul meu s-a văzut. Când am hotărât să dau la Institutul Național al Magistraturii am vorbit cu prodecanul meu de la Facultatea de Drept de la Sibiu și, povestindu-i despre alegerea carierei, mi-a zis „du-te, nu-ți spun să nu te duci, dar odată ajunsă magistrat te vei înăspri sufletește”. Și așa a fost. Lucruri care mă emoționau la început, acum 13 ani de când fac profesia aceasta, nu mă mai impresionează acum. E clar că a fost o transformare care a tras după ea și singurătate. Dar, așa cum vă spuneam, singurătatea nu a fost resimțită pentru că mai întâi a fost soțul meu și apoi copilul, familia mi-a dat echilibru.

Claudiu Pamuc: Sunteți mamă, soție, judecător, colegă și președinte de secție? Cum vă împărțiți timpul, unde credeți că aveți restanțe?

Mădălina Elena Afrăsinie: La capitolul familie și prieteni, din păcate.

Claudiu Pamuc: Cine v-a susținut în proiectul de a urma Facultatea de Drept, de a deveni magistrat? Ulterior, aveți un nume de profesor din Facultate care v-a rămas în memorie, care v-a fost model în carieră?

Mădălina Elena Afrăsinie: Profesorul Bădilă, era de Drept Penal în facultate și profesorul Bacaci, la Dreptul Familiei. Domnul Bacaci spunea că mă vede mai mult avocat, pentru că eram cam guralivă. Profesorul Bădilă spunea: „lasă că începe ea magistrat și apoi o să revină la avocatură”. Iar în direcția de a urma drumul Dreptului, fratele meu, venind acasă și povestind de prin instanțe, m-a convins să merg, iar apoi la Institutul Național al Magistraturii, soțul. El a fost cel care mi-a spus și mi-a zis la definitivat când trebuia să-mi aleg locul: „Oriunde dar numai să ajungă trenul, că restul te descurci”. Și așa am plecat la Medgidia.

Și ulterior, când aveam de ales între a fi procuror și judecător, soțul mi-a spus: „Eu știu ce înseamnă ordinea, disciplina, știu ce înseamnă să ai șefi, și din cât de cunosc eu, nu te vei adapta ca procuror, ca atare rămâi judecător, că nimic nu e întâmplător în lumea aceasta”!

Claudiu Pamuc: Sunteți cunoscută ca un judecător corect în primul rând cu el însuși, care spune ceea ce crede, cu riscul de a intra în conflict cu alți magistrați cu funcții înalte și cu politicieni influenți. Credeți că s-a înțeles faptul că dumneavoastră combateți idei și nu persoane, singurul mobil al acțiunilor dumneavoastră fiind libertatea justiției?

Mădălina Elena Afrăsinie: Eu așa sper să se fi înțeles, că nu am absolut nimic cu nicio persoană. E adevărat că mi se reproșează că spun direct ceea ce cred și asta dovedește lipsă de diplomație, din partea mea, dar tot ceea ce am făcut nu am făcut pentru mine ca individ, ci pentru colegii mei. Am spus colegilor că dacă suntem câțiva care ne asumăm cu orice risc această poziție de oameni care spun deschis ce gândesc, va fi profitul lor, în sensul bun al cuvântului. Se sugerează că magistratul e undeva sus, că e pe un piedestal, ori nu este adevărat. Suntem oameni. Este o profesie pe care încercăm s-o facem cât mai bine cu putință în așa fel încât să nu ne represăm absolut nimic, dar, plecând de la serviciu suntem oameni, cu probleme, cu boli, familie și cu responsabilități.

Claudiu Pamuc: Un maestru al Dreptului spunea că judecătorul de foarte multe ori are nopți nedormite. E adevărat?

Mădălina Elena Afrăsinie: Bineînțeles, dar dacă e foarte greu să decizi într-o anumită speță, există instituția amânării pronunțării, timp în care poți să chibzuiești, să citești, astfel că atunci când trebuie să iei decizia, să o iei în deplină cunoștință de cauză! Să fie aceea potrivit legii și propriei tale conștiințe.

Au fost nopți când intram în Penal și mă prindea la instanță 2-3 dimineața. Mergeam doar să mă schimb și continuam.

Claudiu Pamuc: Spuneați recent: „Cea mai bună pernă e conștiința curată”. Întrebarea mercantilului ar fi: Puteți destăinui colegilor de unde v-ați luat această pernă?

Mădălina Elena Afrăsinie: Cred că de la străbunicul meu, care era neamț. Nu știu, asta este structura, așa ar trebui să fie toți, nu numai cei care urmăm această profesie. Probabil că dacă toți ne-am culca și ne-am trezi dimineața fără să ne doară gâtul, multe s-ar schimba în această țară și în lume.

Claudiu Pamuc: La momentul în care se vehicula candidatura dumneavoastră pentru Consiliul Superior al Magistraturii, identificați într-un interviu trei probleme ale sistemului judiciar:

lipsa unui buget propriu, presiunea sistemului politic și necesitatea unei reglementări corecte privind răspunderea judecătorilor, materială și disciplinară în condițiile în care volumul uriaș de dosare este în instanțe.

Ce s-a schimbat de atunci, se mai regăsesc pe agenda priorității judecătorilor?

Ce rezolvări găsiți azi la aceste probleme?

Mădălina Elena Afrăsinie: Buget încă nu avem, buget propriu. Și nici nu cred că vom avea în viața aceasta. Nu cred că Ministerul Justiției va lăsa bugetul instanțelor din mână. Presiunea politicului, să mă ierte Dumnezeu, poate să-mi scrijelească pe orice perete că sunt independentă și că mă apără CSM-ul, dacă eu în sufletul meu nu cred lucrul acesta, este apă de ploaie. Eu una nu am o problemă cu presiunea. Cu acele declarații, pentru că asta e structura mea.

Și credeți-mă că am judecat dosare de răsunet, s-au scris pe mai multe site-uri, nu m-au deranjat, recunosc lucrul acesta …

Claudiu Pamuc: Spre disperarea celor care au scris…

Mădălina Elena Afrăsinie: Probabil. Este dreptul lor de a scrie, dacă ei mă consideră un magistrat slab nu au decât să scrie lucrul acesta, eu mă știu pe mine. De asta zic că eu nu resimt o astfel de presiune. Nu neg că sunt colegi care sunt afectați de acele declarații, acele articole apărute.

Dar aș vrea de foarte mult timp să văd și o conferință în care să participăm noi, jurnaliști, politicieni și haideți să discutăm cu cărțile pe față. Fiecare ce înțelege prin acea presiune politică, dacă se manifestă, cum se manifestă. Aștept să particip la o astfel de conferință. Iar răspunderea, da, este o cutie a Pandorei care dacă va fi deschisă și va fi deschisă greșit sunt ferm convinsă că foarte mulți oameni buni oameni din profesie vor pleca.

Claudiu Pamuc: Dacă ar fi să pescuiți peștișorul de aur, care ar fi cele trei lucruri pe care le-ați cere?

Mădălina Elena Afrăsinie: Prima dorință să nu mai fie copii nefericiți. A doua, oamenii să nu mai poată minți, cred că ar fi o revelație. Și a treia, să le îndeplinească pe primele două.

Claudiu Pamuc: Și dacă v-ar cere să vă referiți la justiția din România?

Mădălina Elena Afrăsinie: Dacă m-aș referi la justiția din România, dacă ar trebui să alegem măsuri de reformă, imperative ar fi multe, dar, of-ul cel mai mare al colegilor, și vorbesc despre cei care am promovat doar prin examene, este acea numire relativ ușoară din funcția de procuror în cea de judecător. Fără să pun în discuție competența colegilor procurori, este prea ușoară trecerea de la procuror la judecător în cadrul sistemului.

Au fost situații când colegi procurori cu grad de curte de apel au ajuns să judece direct în apel, ca să nu mai vorbim de Înalta Curte, fără să fi trecut prin instanțele ierarhic inferioare, respectiv judecătorie, tribunal. Ori, pentru mine, ca judecător, este frustrant să văd un coleg procuror că ajunge direct la Curtea de Apel, în condițiile în care eu la un examen de promovare, de exemplu, nu pot să mă duc pe Curtea de Apel București, pentru că aici am familia, pentru că nu se scot locuri. Motiv pentru care șansa mea să ajung la Curtea de Apel sau la Înalta Curte, scade pe zi ce trece.

Ori această „trecere ușoară”, cum este catalogată ea de colegi din funcția de procuror în cea de judecător, nu convine colegilor judecători. Apoi, a doua măsură urgentă pe care ar trebui s-o ia Consiliul Superior al Magistraturii ar fi modificarea regulamentului referitor la examenul de promovare.

Pentru că în a promova de la judecător la Curtea de Apel nu se prevede o anumită vechime. Și ne trezim cu colegi care în doi ani ajung la Curțile de Apel fără să fi trecut pe la Tribunal (în ipoteza în care au fost în concedii pentru creșterea copilului sau concedii medicale), și iarăși deranjează.

Ar trebui schimbată legea, făcut un regulament privind condițiile înscrierii la un examen de promovare, cu condiția unei minime vechimi, că de aceea vorbim de specializare.

la Tribunal suntem specializați pe litigii de muncă, pe comercial, contencios-administrativ, penal, civil. Ori de vreme ce mă obligi în Tribunal să mă specializez pe o anumită bucată, omul acela are nevoie de timp să treacă prin tot ceea ce înseamnă această felie de specializare, pentru că s-au mai întâmplat ca anumiți colegi care au fost pe Secție Civilă să ajungă la Contencios – Administrativ la Curtea de Apel, în condițiile în care ei nu au judecat în domeniul ăsta.

Eu recunosc, am o problemă. Dar dacă oamenii aceia își pun semnătura pe așa ceva și sunt liniștiți, jos pălăria. Sunt anumite domenii strict specializate.

Și în momentul în care nu ai judecat fondul unui astfel de litigiu ca să vezi cu ce te confrunți, dai definitiv și irevocabil? Repet, nu pun la îndoială competența profesională a colegilor, dar nu este în regulă, și am spus asta din 2009, de când a fost protestul. Și ar mai fi, evident, grație Curții Consituționale și Parlamentului, modificarea legii privind revocarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care în urma declarării ca neconstituționale a prevederilor articolelor de lege, la momentul de față noi nu ne mai putem revoca reprezentanții trimiși în Consiliul Superior al Magistraturii, ceea ce iarăși nu este în regulă pentru sistem. Noi nu i-am trimis acolo că a fost un concurs între ei. I-am trimis acolo, crezând că pot vorbi mult mai bine în numele nostru, și că ceea ce vor spune va da acea greutate pe care ar trebui s-o dea un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ori Curtea Constituțională declarând neconstituțională legea cu privire la revocare, Parlamentul nepunând de acord legea cu decizia Curții, nu avem procedură de revocare.

Altfel spus, stăm cu actualii membri un mandat întreg și ne rugăm să treacă mai repede, mai pe românește.

Claudiu Pamuc: De multe ori într-un interviu, așteptăm o întrebare, ne dorim cu ardoare să ne fie adresată, dar întrebarea nu mai vine. Ne-am dori ca aceasta să completeze interviul nostru, judecătorul Afrăsinie să răspundă redactorului Afrăsinie…

Mădălina Elena Afrăsinie: Cât mai am de gând să mai stau în profesie?

Claudiu Pamuc: Bună întrebare. Obosiți, doamna judecător?

Mădălina Elena Afrăsinie: Foarte. Și lucrul acesta se vede că nu mai reușesc să mă odihnesc nopțile. Acasă când ajung, băiețelul mă ia de fresh. Că asta este. Și da, obosesc. Dar, cred că mai mult de o săptămână n-aș avea nevoie ca să reintru în formă. Și mai sunt problemele care te lovesc în viață și astea accentuează starea de oboseală.

Claudiu Pamuc: Dar, veți rămâne mai departe…


Mădălina Elena Afrăsinie: Mai rămân o perioadă. Dar nu am ascuns faptul că voi pleca din magistratură. Nu știu când va fi acel pas, dar o să anunț pe facebook să nu iau pe nimeni prin surprindere.

Claudiu Pamuc: În ce direcție v-ați îndrepta dacă va veni acel moment?

Mădălina Elena Afrăsinie: Avocatură. Pentru că asta este o profesie în care ai foarte multe limitări în exprimare. Și asta pe mine mă deranjează. Acesta este stilul meu de a fi, de a spune. Nu pot să critic pe mai mulți, nu pot să povestesc mai multe, pentru că există acel cod deontologic. Și decât să risc o acțiune disciplinară îndreptată împotriva mea, prefer să fac acel pas și să nu comentez deși mă mănâncă limba. Și cred că mi-aș ajuta mult mai mult colegii din partea cealaltă, pentru că nu ar mai fi atâtea îngrădiri pe care le impune această profesie.

Claudiu Pamuc: Care ar fi cel mai important proiect al instituției pe care o conduceți?


Mădălina Elena Afrăsinie: Tribunalul specializat, care sperăm să se pună în curând în funcțiune și să scap de funcția de conducere.

Lecția magistratului – interviu cu Mădălina Elena Afrăsinie was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Mădălina Elena Afrăsinie
0 Shares

Vă recomandăm:

Despre autor:

Mădălina Elena Afrăsinie

Mădălina Elena Afrăsinie

Este președintele Secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter