Lecția de iubire

20 feb. 2016
Vizualizari: 1665
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

La 88 de ani, acad. Dinu Giurescu își ia libertatea să spună un adevăr dureros: România are atributele unui stat colonial. Lipsa producției, transformarea țării într-o piață de consum, degradarea învățământului, pierderea sentimentului național îl determină pe reputatul istoric român să ceară clasei politice și guvernului o schimbare imediată a priorităților României pentru salvarea viitorului poporului român. Cuvintele profesorului Giurescu, veritabilă lecție de iubire, rămân agățate în neantul neputinței noastre de a ne rupe de prezentul nedemn și de a ne construi un viitor mare, pe măsura inimii acestui popor.

Cornel Dărvășan

Cornel Dărvășan: Cum ar caracteriza academicianul Dinu Giurescu, pe scurt, regimurile prin care a trecut în cei 88 de ani de viată?

 

Dinu Giurescu: Da, este adevărat că am trecut prin regimul Regelui Carol al II-lea, al mareșalului Antonescu, pe urmă democrația populară, democrația socialistă și acum, să zicem, regimul pluralist parlamentar. Aș caracteriza regimul regelui Carol al II-lea și al mareșalului Antonescu ca tradiționale românești, în sensul că au păstrat structurile tradiționale ale statului nostru, așa cum s-au cristalizat ele de la Unirea Principatelor și până la constituirea României întregite, în 1918. Democrația populară, care începe în 1948, a fost o răsturnare completă a ceea ce a fost până atunci, au vrut cu ei să înceapă lumea. N-au ținut cont de rădăcini, de origini… Nu numai, era altă lume, proletariatul la utere, înlocuim democrația prin dictatura proletariatului, nota aceasta proprie, națională, a noastră, la o parte cu ea. Pe urmă, târziu de tot, după vreo 20 și ceva de ani, și-au dat seama că, totuși, trebuie să facă apel la sentimentul național, la interesul național al nostru, și atunci Gheorghiu Dej și-a dat seama că trebuie să schimbe. El a murit în 1965, deci de prin anii 60 a virat ușor, ușor, dar inteligent, spre nota națională, adică spre specificul existenței noastre.

Tudorel Butoi

Cornel Dărvășan: Despre prezent, ce-ați putea să spuneți?

Dinu Giurescu: Este ștergerea identității românești, o spun cu toată liniștea și cu toată tăria, noi de 25 de ani asistăm la o degradare, la o destrămare a statului și a societății românești. Spun asta pentru că, în primul rând, educația noastră nu mai face apel la valori, la istorie, la literatură, la limba română. Manualul de istorie are câteva capitole intitulate cu termeni generali: statul, societatea, adică niște titluri care se potrivesc oriunde și dovada am avut-o de mai multe ori.

Anul trecut s-au împlinit, cum știm, 300 de ani de la martirii lui Constantin Brâncoveanu (adică 1714-2014). Ei bine, m-am uitat în manualul de istorie: niciun cuvânt despre Brâncoveanu, nici unul nu există! Ai un domnitor care a fost un sprijinitor al culturii, care a instituit în Țara Românească, adică a instaurat în Țara Românească, un stil brâncovenesc, artă. Acest lucru mă face pe mine să fiu, într-un fel, nostalgic după perioada comunistă, în vremea aceea, multe lucruri erau rele, dar mie-mi se pare că se făcea carte mai multă decât astăzi. Se făcea carte, pentru că, după perioada de nebunie proletară, care a durat din 1948 aproape 20 de ani, Gheorghiu Dej și-a dat seama, înainte de moarte, că, dacă vrea să aibă suportul opiniei publice, are mult mai mult profit dacă face apel la valorile naționale – și din momentul acela se observă și în învățământ și în alte ramuri, însăși rechemarea vechilor profesioniști care fuseseră și în închisoare, e și cazul tatălui meu, rechemarea la catedre, la slujbele lor, la specialitățile lor, însemna o revenire la România tradițională.

Cornel Dărvășan: Țin minte că și atunci erau manuale elaborate de profesori deosebiți. Când se elabora un nou manual, cele mai luminate minți din România se adunau și hotărau ce să intre în aceea carte. Astăzi, este degringoladă. Directorul de școală alege manualul de istorie, fără a cunoaște prea bine valoarea științifică a acestei lucrări. Asistăm la o bulversare a valorilor, ce-ar trebui făcut?

Dinu Giurescu: Să vă spun ce am încercat să fac eu. Am scris, cred, vreo 10 articole în legătură cu cartea de istorie – că nu corespunde, că nu cuprinde valorile esențiale, că nu pune în contact tineretul, generația nouă, cu lucrurile fundamentale din istoria noastră, nu numai veche, dar și cea actuală. Și, după ce am scris toate astea, la un moment dat, când au venit alegerile din 2012, mi s-a spus de către domnul Voiculescu: „Profesore, eu știu că te zbați și că ai publicat, dar dacă vrei să obții o schimbare a manualelor, asta trebuie făcută aici la noi, în Camera Deputaților”, și am zis: „Bine, hai să încerc”, deși era cu totul în afara preocupărilor mele. Și m-am dus în Camera Deputaților, am fost ales în valul acela din decembrie 2012, încrezător că eu voi putea obține schimbarea manualului de istorie, să revenim la manualele de istorie din vremea mea; de altfel, cred că am aici unul să vi-l arăt, cum se învăța Istoria românilor în 1939, manual scris pentru clasa a XII-a de părintele meu, de profesorul Constantin C. Giurescu.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Și am fost ales în Comisia pentru învățământ, încrezător că voi putea face ceva. Cunoșteam pe ministrul educației și învățământului, pe ministrul adjunct, vorbisem cu ei: „Da, domnule profesor, vă ajutăm, cutare, cutare…”. Ce am cerut era foarte simplu, să dăm la o parte principiul ăsta global, adică pe teme mari și să revenim la teme cronologice, la etapele cronologice dintotdeauna ale istoriei românilor. Credeți că a fost posibil? Am stat aproape doi ani în Parlament, a fost imposibil și, când am văzut asta, mi-am dat demisia; eu am plecat din Parlament nu numai fiindcă am fost ales vicepreședinte al Academiei, ăsta a fost pretextul pentru mine, pentru că oamenii aceștia, care veghează cu atâta zel la puritatea noastră și să fim oameni corecți, curați, oamenii ăștia au zis că funcția de vice-președinte al Academiei, este incompatibilă cu aceea de deputat. Cum o fi incompatibilă – nu știu, dar când am văzut asta, mi-am dat demisia în aprilie anul trecut. Mi-am dat demisia fiindcă am văzut că nu pot să fac nimic.

Cornel Dărvășan: Care erau factorii care vă împiedicau?

Dinu Giurescu: Păi, e foarte simplu: în Comisia pentru învățământ și educație, ordinea de zi, în fiecare săptămână, când te reunești, vine gata fixată, tu nu intervii în acea ordine de zi, chiar dacă vrei să vii cu o întâmpinare, dai acolo o întâmpinare scrisă și…. Maica Domnului Îndurătoarea când îi va veni rândul. N-am reușit și atunci, decât să stau degeaba și să creadă lumea că încasez indemnizația de deputat și că vreau să am aceste beneficii, mai bine plec. Și am plecat, nu m-am mai certat, mi-am dat seama că este inutil să mă lupt cu morile de vânt. În Camera Deputaților ai dreptul la o declarație politică, iar eu am făcut una în legătură cu sistematizarea teritoriului, însă n-a avut niciun ecou, fiindcă mă opuneam net sistematizării, așa cum înțelege Uniunea Europeană și Consiliul Europei să o impună tuturor statelor membre.

Cornel Dărvășan: Am citit câte ceva despre lucrul acesta și mi s-a părut extraordinar ce-ați făcut, dar, așa cum spuneați, e foarte greu de penetrat sistemul, cu încrengăturile lui nebănuite.

Dinu Giurescu: Încrengături nebănuite, stăpâni nebănuiți sau bănuiți și de care ei ascultă. Aici nu pricep eu, sunt lucruri care privesc nația asta în esența ei, cum de nu mă opun, dacă văd că lucrurile astea fac rău nației.

Cornel Dărvășan: În ultima vreme, avem fel de fel de teorii, care apar și pe internet, cum că ar trebui să se diminueze rolul latinității în limba și cultura românească, accentuând-se civilizația dacică, spunându-se că dacii aveau o limbă asemănătoare cu cea romanică, de aceea au fost atât de bine asimilați. Care este părerea dumneavoastră?

Dinu Giurescu: Teoria nu e nouă. Exista și în anii de război, susținută de câțiva literați, cărturari sau de oameni nepregătiți, care nu știau despre ce e vorba.

Nu e o teorie nouă, nu ne spun nimic nou. Că dacii aveau o limbă a lor, asemănătoarea cu aceea a romanilor și tot felul de năzbâtii de acest gen, pentru că altfel nu le poți caracteriza, toate acestea se încadrează acum într-o ofensivă mult mai largă, de a rupe treptat, de a șterge treptat identitatea noastră.

Cornel Dărvășan: De ce? Ca să nu mai fim români, pe linie romană?

Dinu Giurescu: Nu, pentru că suntem în era globalizării și era globalizării vrea acum să șteargă, pur și simplu, diferențele dintre nații și să le încadreze pe toate sub aceeași umbrelă, în aceleași forme, în aceleași valori, toată această globalizare culturală și industrială tinde în această direcție.

Globalizarea industrială e de înțeles, pentru că nu o să inventez eu acum roata, când ea a fost inventată de mii de ani. Nu putem admite o globalizare culturală, pentru că identitatea culturală este ceea care ne separă pe unii de alții.

Aici e ofensiva cea mare. În cultură este specificul pe care fiecare nație îl are pe acest mapamond și în special în Europa.

Dincolo, în America de Sud, sigur că și acolo sunt specifice, dar limba e aceeași, nașterea este la fel, aproape cu conchistadorii spanioli, adică sunt valori culturale comune, pe când aici, în Europa, fiecare prezintă valori culturale diferite. Un britanic sau un german e altceva decât un român, orice s-ar spune. Că ne îmbrăcăm acum la fel, că ne uniformizăm, asta nu e rău, dar ce-i în sufletul tău, asta nu poate sa fie uniformizat, dar se încearcă și se încearcă cu succes.

Dacă nu ai un manual de istorie cum trebuie, nu ai manualul de limba română – eu, în clasa a-X-a, aveam un manual de istorie de limbă română foarte voluminos, pentru că era un manual care dădea și texte vechi românești, adică, odată cu literatura română veche, care mergea până la începutul secolului al-XIX-lea, ne dădea și un fel de antologie de texte vechi, de la Scrisoarea lui Neacșu, care era primul document păstrat în limba română și până la Grigore Alexandrescu. Sigur că și atunci erau elevi de diferite categorii, unii mai buni, alții mai puțin buni, dar rămânea ceva în urma unui manual, mai ales că aveai de trei ori pe săptămână limba și literatura română și de două ori pe săptămână istoria, atunci nu se glumea.

Cornel Dărvășan: Apropo de Limba și literatura română, în urmă cu câțiva ani un președinte al Republicii Moldova a inventat dicționarul româno-moldovenesc. În paralel cu această tendință de rusificare, există și reacții contrare, foarte mulți și-ar dori ca în 2018, la 100 de ani de la Marea unire de la 1918, să se alipească Republica Moldova de România. Ce părere are un specialist în istorie despre acest demers?

Dinu Giurescu: Cred că nu se mai întâmplă și nu se mai poate, pentru că, în primul rând, nu am auzit că o majoritate absolută de moldoveni dorește unirea cu România. Nu-i nimic rău că există două state, care vorbesc aceeași limbă, cum sunt Austria și Germania, de exemplu, dar sunt diferite; în al doilea rând, este voința moldovenilor, 100 de ani de stăpânire rusească și încă 50 de ani de stăpânire bolșevică și-au pus pecetea, se simte amprenta, sigur că există și o minoritate, ei vorbesc o limba românească literară foarte frumoasă, mai veche ca a noastră. Un moldovean mi-a spus că a trecut hotarul și el voia să-mi spună că a trecut granița. Mie mi-a plăcut cuvântul „hotarul” dintre cele două state, și au și alte cuvinte, care sunt într-adevăr vechi românești și care au un parfum deosebit, dar e altceva și se poate dezvolta o literatură moldovenească de mare calitate, paralel cu cea din România.

Cornel Dărvășan: Cum vedeți viitorul apropiat al României în lupta cu corupția, sărăcia, mediocritatea și manelizarea societății?

Dinu Giurescu: E o întrebare de multe puncte, suntem într-o situație unică, eu am definit situația aceasta – România este un stat colonial, un stat care nu mai produce nimic, în afară de grâne și alte lucruri, și nici acelea în cantități îndestulătoare pentru noi, este un stat care, industrial, nu mai produce aproape nimic. Avem Ford-ul, într-adevăr și mai avem Renault-ul, sigur, firme care aparțin altora, măcar de-am avea 200 de fabrici ca acestea în România și tot ar fi o socoteală! Nu, noi am distrus, am demontat întreaga noastră industrie! Am spus asta, am dat lista completă a tuturor 1300 și ceva de unități industriale mari, pe care noi le-am desființat, dar, în afară de asta, am mai dat un studiu al domnului Ciutacu Constantin, care este directorul Institutului de Economie al Academiei Române. Acest domn a publicat un interviu, cum facem și noi in momentul de față, cu domnul Ion Longin Popescu în Formula AS. Acest interviu ar trebui multiplicat și difuzat în toate școlile, pentru elevii din clasa a-XII-a, pentru că arată dezastrul economic în care ne aflăm.

Pur și simplu, clasa politică este terminatorul României moderne. În încheiere se zice cam așa: „Dacă în următoarele două decenii și jumătate, guvernul nu va putea să cumpere din bani proprii de circa un milion de lei – piramidon, vaccinuri și aspirină din producția internă, fără avizul FMI-ului și a Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic”. Eu nu zic că va fi un simplu indicator geografic, pentru că poporul român nu poate să dispară, dar este absolut clar că România este un stat colonial, care nu mai produce ceva de bază, ci pur și simplu importă. Importăm tot. E de ajuns să mergem la supermarket, să vedem cum importăm și ce produse, nu de foarte bună calitate. De exemplu, roșiile importate n-au gust, trebuie să pui brânză telemea pe ele, ca să te îndemni să mănânci. Dacă nu reușim să redresăm cât de cât economia românească (n.a. nu știu cum) și nu se schimbă învățământul, manualele, noua generație nu mai va avea simțământul patriei. Totul s-a terminat. Pe tinerii de azi îi interesează ultimele cântece la modă, seriile de mașini, pe care nu le pot cumpăra, pentru că sunt prea scumpe, și alte lucruri similare. Dacă nu schimbăm radical lucrurile, România poate să devină un simplu indicator geografic.

Cornel Dărvășan: Noi, cei de la Legal Point, ne încăpățânăm să credem că România poate fi scoasă din impas prin prezentarea unor oameni-model, pe care îi poți urma, pe care îi poți privi cu admirație.

Nici unul dintre cei care au ajuns în revista noastră nu a pășit direct de pe prima treaptă a scării valorilor, pe ultima, ci au urcat, prin munca asiduă.

Dinu Giurescu: Nu se poate altfel, exemplul cel mai viu mi l-a dat tot tatăl meu, bunicul meu și ei tot în istorie, tot profesori de istorie și aleși la Academie. E o întâmplare, o curiozitate că suntem trei cu același nume și în aceeași specialitate.

Dar vă dau un simplu exemplu, tata a stat 5 ani și 2 luni la închisoarea din Sighet și era pe punctul de a muri. Când m-am dus să-l văd, că am aflat că venise, că era deportat într-un sat de bănățeni pentru încă 5 ani, pe care nu i-a mai făcut până la urmă, deci, când am mers să-l văd, era un om pe care nu prea-I recunoaștem. Când i s-a dat drumul, avea vreo 53 de ani și când a început să zâmbească, abia atunci am recunoscut că e tata. Eu eram normator pe construcții de drumuri de 5 ani. După prima săptămână, îl întreb pe tata: „Și acum, ce facem?” Dar el se uită senin la mine și zice: „Ne apucăm de treabă!”. „Cu regimul democrat popular?” Dar el se uită iar la mine: „Dar cu cine vrei? Vrei să faci istorie în continuare?” „Da, vreau.” „Ai o alternativă?” „Nu am, decât aici în țara asta”. Eram în anul 1955 și a zis, „Păi, atunci ne apucăm de treabă”.

Și el s-a apucat serios, asiduu să studieze și să publice și să încerce să publice cu mare tenacitate; până la urmă, a fost ales membru al Academiei Române, urmând această povață lui. Am zis: „Domnule, hai să ne apucăm!”. Și am început să public, am fost ales mai târziu ghid de artă veche românească, la Muzeul de Artă, și acolo am luat obiecte de argintărie brâncovenești, le-am desenat, le-am studiat, primele mele 2-3 articole le-am publicat, am făcut o descriere, mai mult o analiză și i-am dat drumul înainte și uite rezultatul.

Deci, dacă te ții de treabă și ești bun în meseria ta, atunci faci treaba, dar nu în România, sau, poate doar în meserii din astea, mai marginale, că nu știu cât de bun poți să fii și să parvii în România, care nu mai produce.

Lecția de iubire was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Dinu Giurescu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Dinu Giurescu

Dinu Giurescu

Este un istoric și membru titular al Academiei Române.
A mai scris: