La data de 31.10.2018, Editura Universul Juridic, în parteneriat cu Centrul de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative au organizat lansarea „Tratatului teoretic și practic de drept administrativ” al doamnei prof. univ. dr. Verginia Vedinaș.
Evenimentul a fost găzduit de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și prezentat de către conferențiar universitar doctor Mihai Cristian Apostolache, Director al Centrului de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative din cadrul UPG Ploiești.
Doamna Verginia Vedinaș a fost consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României timp de nouă ani, a fost senator de Bihor între 2004 și 2008, președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici între 2001 și 2003, funcție asimilată ca secretar de stat, este cadru didactic universitar la Facultatea de Drept, este membru fondator și președinte al Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu”, membru al Centrului de studii și cercetări juridice și socio-administrative care funcționează sub egida UPG și membru în Comitetul de conducere al Institutului de Științe Administrative al Republicii Moldova.