Lansare de carte [Cum a fost] Procesul civil și executarea silită. Trecut, prezent, viitor

989       0
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.

[Cum a fost] Lansare de carte în cadrul Conferinței internaționale „Procesul civil și executarea silită. Trecut, prezent, viitor” 📅 30 august 2018 Târgu Mureș [Cum a fost] Lansare de carte în cadrul Conferinței internaționale „Procesul civil și executarea silită. Trecut, prezent, viitor”

Data 30 august 2018
Locația Hotelul Grand

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Octavian Ursulescu: Acum, spre deliciul numeroaselor sale admiratoare, revine în forță dl Eugen Hurubă cu o nouă lucrare. De data aceasta este vorba de „Ghid practic de insolvență a persoanei fizice”. Recenzia este susținută de dl profesor univ. dr. Verginel Losneanu, de la Academia de Poliție Al. I. Cuza din București. Bine ați venit la noi în Mureș!

Biblioteca Universul Juridic Sintact

Verginel Losneanu: Bine v-am găsit! Și vin des la Mureș, mai ales la aceste conferințe. Bună seara. Sunt mulți prieteni în sală, ne cunoaștem. Salut prezența în sală a unei mari personalități a Dreptului, dl profesor Leș, de care a amintit, care a fost și maestrul meu, și al dlui Hurubă, care este autor a două cărți astăzi; și a dlui rector Bodoașcă.

Îmi revine deosebita plăcere să semnalez apariția lucrării „Ghid privind insolvența persoanei fizice. Legislație și modele de formulare”, apărută la prestigioasa editură Universul Juridic. Ediția de față este realizată în parteneriat cu Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și este dedicată nu numai executorilor judecătorești, ci tuturor practicienilor în insolvență. Cunoaștem că un foarte mare număr de exemplare a fost deja editat și ea va fi înmânată, prin camerele executorilor judecătorești, în principal executorilor.

Despre personalitatea autorului deja s-a vorbit destul, eu am să fiu foarte concis. Dl profesor Hurubă împletește într-un mod armonios, aș spune, profesia de executor cu profesia didactică, dar și cu cea publicistică. Domnia sa are o experiență profesională în profesie de peste 20 de ani, dar în același timp este director al Revistei române de executare silită, o revistă bine cotată la noi în țară. Este director al Centrului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești din România, iar această lucrare – domnia sa a lucrat mult la aceste formulare – ne surprinde pe noi în mod plăcut. Bineînțeles, lucrarea, să știți, are un puternic caracter practic sau aplicativ. Surpriza noastră este cu atât mai mare, cu cât ne-am obișnuit, la dl profesor Hurubă, să facă propuneri pentru îmbunătățirea nu numai a legislației procesual-civile, ci mai ales legislației executării silite. Domnia sa a participat în foarte multe comisii, de multe ori la București m-am întâlnit – ba reprezenta UNEJ, ba în nume personal avea propuneri de lege și cu plăcere constat că sunt texte de lege propuse de domnia sa și acum sunt în cuprinsul codului nostru de procedură civilă.

Abordează o problemă – insolvența persoanei fizice – care, să știți, a fost la noi reglementată prin Legea 151/2015, legea are un parcurs sinuos, în sensul că de vreo trei ori s-a amânat intrarea în vigoare a ei. Să știți că practicienii au privit cu reticență această instituție; alte persoane, dimpotrivă, au crezut că, mă rog, e un mod de scăpare… Și pentru că noi nu avem scris, dânsul propune un ghid practic, care este împărțit în două – o parte de legislație, alături de Legea 151 sunt arătate principalele acte subsecvente, normele metodologice din 2017, Hotărârea din 2016 privind constituirea comisiilor de insolvență, Ordinul 3338/2016. Nu intru în detalii. Partea a doua – modele de acte sau formularele – e grupată în două părți, respectiv cererile pentru deschiderea procedurii de insolvență și actele întocmite de executorul judecătoresc. Aici iarăși avem o primă parte de modele de formulare, rezervate procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor și a doua – procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active. Avem în prima parte vreo 29 de modele, în a doua parte 35, procese-verbale… Față de anterioarele lucrări, de data aceasta este vorba de un alt gen de carte, cu un puternic caracter practic-aplicativ. Să știți că ea este foarte necesară practicienilor și am văzut de multe ori care este cererea de carte pe acest segment. Probabil directorul editurii cunoaște acest lucru și cred că va fi reeditată.

Considerăm că demersul domniei sale este unul de pionierat. Este foarte util. Încerc să închei într-o notă… că s-a glumit până acum. Am văzut că ați făcut o dedicație soției dumneavoastră, într-un stil foarte sobru: „Soției mele Mihaela, pentru că m-a sprijinit și m-a încurajat să-mi urmez visurile”. Nu a spus „Mihaela, dragostea mea”, deci nu candidați la președinție, e clar.

Pentru că este ora înaintată, închei, și îl felicit pe autor și pentru această carte. Vă mulțumesc respectuos.

Octavian Ursulescu: Dl Verginel Losneanu, prof. univ. dr. la Academia de Poliție Al. I. Cuza din București. Am luat și eu în mână acest volum – dle Cîrstea, vă felicit pentru nu știu ce procedeu ați aplicat aici…

Nicolae Cîrstea: Lăcuire selectivă se numește.

Octavian Ursulescu: Sigla Universul Juridic, formidabil! Mi-a plăcut, uitați-vă și dumneavoastră. E prima oară când faceți asta? O veți mai face în viitor?

Nicolae Cîrstea: În zona juridică, ca și la colecția dumneavoastră, sunt anumite elemente grafice care se păstrează și care sunt evidențiate.

Octavian Ursulescu: Așa da. Dl Nicolae Cîrstea, cuvântul editorului.

Nicolae Cîrstea: Cred că astăzi, aici, n-a fost numai despre cărți; a fost despre prietenie, a fost despre profesori, a fost despre autori. Așa cum spuneam și la început, cred că nimic din ceea ce se întâmplă n-ar fi posibil dacă n-am fi împreună, dacă n-ați fi alături de acest eveniment. Pentru că anul acesta este centenar și în spațiul juridic, ne-am propus, la Legal Point – o revistă pe care  o veți avea la mapă la conferința de mâine și poimâine –, să încercăm să realizăm o trecere în revistă a principalelor instituții și profesii din zona juridică și să facem, pe 10 decembrie, la Intercontinental, un eveniment absolut deosebit, în care să sărbătorim, împreună cu lumea juridică, Centenarul în interiorul mediului juridic. Și pentru că la Legal Point avem și o rubrică de recenzii, foarte probabil cărțile se vor regăsi și în revista Legal Point, cu recenziile aferente. Vă mulțumesc mult.

Octavian Ursulescu: Bănuiesc că veți folosi chiar din recenziile pronunțate aici, la microfon. Să nu plecați, să înmânați textele dumneavoastră sau înregistrările dlui Cîrstea. Și cam când vreți, în perioada 1 decembrie, atunci?

Nicolae Cîrstea: 10 decembrie este fixat evenimentul. Avem doar un interviu, dl Andrei Pleșu va fi coperta numărului din decembrie, dar sperăm să le realizăm și să accepte instituțiile din mediul juridic să realizăm acest proiect.

Octavian Ursulescu: Dacă nu sunt eu, nu vin… Oricum, n-o să fiu în țară, dar nu asta e. Veniți și participați, pentru că, într-adevăr, e o revistă extraordinară. Iar colecția Artele spectacolului, a editurii Pro Universitaria, este unică. Acolo au apărut până acum cărți despre Alexandru Jula – care s-a prăpădit anul acesta –, despre marele compozitor Zsolt Kerestely, care are 84 de ani, a împlinit și el, și el e verde și sprințar; autobiografia lui Cornel Constantiniu; cartea despre care vă vorbeam, despre Titus Munteanu; și acum Marina Voica. Deci al cincilea titlu într-o perioadă scurtă. Deci preocupări și în alte domenii – artistice, culturale –, ceea ce-i un lucru foarte frumos.

Acum câteva cuvinte din partea fericitului autor – iată, își lansează astăzi a doua carte –, dl conf. univ. dr. Eugen Hurubă.

Eugen Hurubă: Mărturisesc că cea de-a doua lucrare nu era în planurile acestui eveniment, ea a apărut ca urmare a unei forțări legislative, cunoașteți cu toții… Amintea și dl profesor Lăsneanu, suntem în fața unei evidențe, a Legii 151/2015, care a fost amânată succesiv în ceea ce privește intrarea în vigoare, până la 1 ianuarie 2018. La 1 ianuarie 2018 toată lumea aștepta o nouă amânare și unii spun că nu s-a întâmplat doar datorită faptului că guvernul a omis. Lucrurile nu sunt chiar așa. Chiar cunosc destul de detaliat dedesubturile acestei intrări în vigoare – nu s-a dorit nicio clipă ca legea să fie amânată din nou ci, dimpotrivă, s-a dorit să intre în vigoare la 1 ianuarie, dovadă fiind faptul că în bugetul guvernului, adoptat anterior datei de 1 ianuarie, pentru anul 2018, a fost alocată o sumă pentru onorariile practicienilor în insolvență pentru această procedură, luându-se în calcul un număr de 25.000 de dosare de insolvență a persoanei fizice pentru anul 2018. Dar iată că suntem la sfârșitul lunii august, imediat suntem în septembrie și nu au fost cheltuiți banii. Nu au fost cheltuiți din varii motive. În primul rând că procedura încă nu a debutat în adevăratul sens al cuvântului, deoarece instituțiile statului au fost luate pe nepregătite. Nu ar fi pentru prima oară. Au fost luate pe nepregătite, în sensul că existau instituții, dar nu erau pregătite pentru această procedură. Am constatat că la un moment dat eram în situația să depunem cereri pentru înscrierea în lista practicienilor în insolvență pentru procedura insolvenței persoanei fizice, iar cei care urmau să constituie acele foruri decizionale în materia procedurii, comisiile de insolvență, nu erau pregătite. Nu în sensul că n-ar fi existat; nu erau pregătite în sensul că nu aveau nicio pregătire de specialitate pentru această procedură. Chestiunea este foarte gravă. Pentru că acele comisii sunt organe colegiale, constituite din reprezentanți ai unor instituții ale statului, neavând cerința de a fi juriști. Or, fără o pregătire minimă în ceea ce privește procedura insolvenței persoanei fizice, practic nu ar fi putut să funcționeze.

Executorii judecătorești au făcut un pas înainte, în sensul că, prin intermediul Centrului de Pregătire a Executorilor Judecătorești au dat o mână de ajutor acestor comisii și i-au școlarizat. Deci, practic, diplomele de certificare a studiilor în materia insolvenței persoanei fizice a acestor comisii de insolvență le au de la noi. Și cu toate astea, procedura încă nu funcționează, pentru că lumea nu este pregătită. Au fost numiți, până acum, din informațiile mele, cinci colegi executori judecătorești, administratori ai procedurii de insolvență, și toți au răspuns că nu sunt pregătiți să pună în aplicare dispozițiile acestei legi, temându-se, bineînțeles, de faptul că sunt la început de drum. Chestiunea asta era cunoscută și de UNEJ, motiv pentru care președintele uniunii, la un anumit moment, m-a consultat în ideea de a crea un asemenea ghid de formulare, pe care să-l punem la dispoziția executorilor judecătorești. După cum vedeți, ediția de față este una destinată executorilor judecătorești și se referă doar la calitatea pe care executorul judecătoresc o poate obține în cadrul acestei proceduri, cu mențiunea că calitatea pe care executorul judecătoresc o are în cadrul acestei proceduri nu îi conferă o nouă profesie. Rămâne în continuare executor judecătoresc doar dobândind o nouă abilitate – aceea de a lucra în cadrul procedurii insolvenței persoanei fizice, și nu singur, ci alături de alți practicieni ai dreptului, alături de notarii publici care sunt înscriși în listă; alături de avocații care sunt înscriși în listă; și, de asemenea, alături de practicienii în insolvență pentru persoane juridice care sunt înscriși în această listă a practicienilor insolvenței persoanei fizice.

Din nefericire, nu s-a găsit o denumire, o sintagmă mai prescurtată pentru această activitate și este nevoie de folosirea unor cuvinte care devin redundante la un moment dat – folosim noțiunea de practician în insolvență pentru persoane fizice ca să-l separăm de practicianul pentru procedura de insolvență a persoanei juridice; care este cu totul și cu totul altceva. Se supune unei cu totul alte reglementări.

Despre activitatea de insolvență a persoanei fizice am să vorbesc în comunicarea pe care o voi prezenta în cadrul conferinței, așa că n-am să vă mai plictisesc cu chestiunea asta. Vreau doar să fac precizarea că, într-adevăr, sunt un pionier în domeniu, în sensul că mi-am asumat o serie de formulare pe care le propun colegilor executori judecătorești pentru a le folosi în cadrul acestei proceduri, fără a avea pretenția că sunt formulare de necontestat, fără a avea pretenția că nu pot fi îmbunătățite, ci doar prezintă o viziune pe care am avut-o eu la momentul la care am analizat această lege.

Culorile alese de editura Universul Juridic sunt extrem de interesante, respectiv culoarea negru, care dovedește faptul că este o atitudine sumbră a debitorului aflat într-o procedură de insolvență, și cealaltă culoare, căreia n-am să-i spun neapărat denumirea, încercând să evit o greșeală, pentru că este cunoscut că bărbații au cu totul alte aplecări asupra culorilor față de persoanele de gen feminin, dar este limpede că cea de-a doua culoare dovedește faptul că viața este interesantă.

Deci, așa cum este cunoscut de către editură, o să mai apară o nouă ediție, de această dată dedicată tuturor practicienilor în insolvență, nu doar executorilor judecătorești, care va avea un număr mai mare de formulare, și pentru părțile implicate în procedură, și pentru instanțele judecătorești, și pentru comisiile de insolvență, care până acum n-au reușit să-și facă propriile formulare, ceea ce înseamnă că mă împuternicesc pe mine să gândesc și formularele domniilor lor. Mulțumesc.

Octavian Ursulescu: Vă voi spune acum eu, înainte de dl Cîrstea și de dl Hurubă, câteva cuvinte despre revista Legal Point, pe care sunt sigur că în cele două zile următoare o s-o aveți la dispoziție, să vă bucurați de ea. Eu am fost foarte onorat că am avut acolo un interviu și mai ales că mi s-a făcut un portret absolut remarcabil. Un pictor cu care colaborează editura – și mi-au dat și tabloul la Intercontinental, l-am pus pe perete, bineînțeles. Onorat pentru că interviul meu este alături de cele ale unor mari personalități, între care și personalități artistice – Felicia Filip, Nicu Alifantis, Andrei Păunescu… nu știu dacă mai e cineva – din toate domeniile. Și tipărită frumos și o calitate extraordinară. Eu am trimis-o rudelor mele de la Tg. Mureș ca să-mi citească interviul, în care sigur că mă refeream și la ei și la copilăria la Chiheru de Sus, și de nașterea mea la Câmpu Cetății ș.a.m.d., neașteptându-mă să le placă toată revista. Le-a plăcut atât de mult, încât Horiță mi-a și spus: Au mai scos și alte reviste? Așa încât l-am rugat pe dl Cîrstea să-mi aducă și precedentele apariții, vreo trei, pentru că, într-adevăr, sunt adevărate volume de cultură generală – și juridică, și culturală, în toate domeniile. Deci asta vreau să vă recomand și să mă bucur că, pe lângă aceste cărți juridice formidabile, de specialitate, există editura Pro Universitaria, cu Artele spectacolului, există revista Legal Point și, cu siguranță, vor fi și alte surprize, de care ne vorbește acum dl Nicolae Cîrstea.

Nicolae Cîrstea: Țin să vă mulțumesc, dle Ursulescu, pentru că ați fost astăzi împreună cu noi. Iată, relaționarea noastră a evoluat, de la una personală către una spre mediul juridic. Dacă ați fi de acord, v-am invita să fiți alături de noi și la următoarele gale Legal Point, în calitate de prezentator. Ne-am bucura să fim împreună, mai ales că va fi un moment cu totul deosebit în decembrie, dar poate reușiți să faceți ceva cu acea plecare din țară. O să vedem, negociem…

Octavian Ursulescu: Păi ce, revista o lansați pe 10 decembrie? Atât de repede încă una?

Nicolae Cîrstea: Revista este semestrială, sunt două numere pe an…

Octavian Ursulescu: Nu voi fi, dar nu contează. Mă bucur… Să-mi țineți o revistă, s-o trimit la Tg. Mureș.

Nicolae Cîrstea: Sigur că da. Mulțumesc tuturor încă o dată și las dlui Hurubă cuvântul de închidere.

Eugen Hurubă:  Deci chiar dacă pe ecran spune că vă așteptăm de la ora 19 în restaurantul de la etajul 2, am depășit un pic timpul alocat acestor lansări de carte, dar sper că au fost momente plăcute pe care le-am petrecut împreună, încercând astfel să avem o lansare de carte altfel decât cele clasice cunoscute până acum.

Mulțumesc dlui Ursulescu că a răspuns invitației noastre, mulțumesc colegilor mei care și-au dat aportul la această lansare, mulțumesc cvartetului Bohemia…


Octavian Ursulescu: Ei, acum un titlu, o carte foarte legată de tematica acestei conferințe, care cu siguranță va reuni în zilele următoare mult mai multă lume – bănuiesc că vor mai sosi în noaptea asta, vin de peste hotare, avioane din întreaga lume au pornit către Tg. Mureș în aceste zile. Este vorba de o carte care aparține amfitrionului, gazdei noastre, dl conf. univ. dr. Eugen Hurubă – De la portărel la executor judecătoresc. Istoria și evoluția unei profesii.

Aici vom avea doi recenzenți, pentru început dna lect. univ. dr. Roxana Roba.

Roxana Roba: Bună seara și bine v-am găsit. Gândurile de laudă vor veni din partea colegului meu, dl conf. univ. dr. Nicolae Ploieșteanu, care, din păcate, din motive mai presus de voința lui, nu a putut astăzi să fie alături de noi, însă pentru mine este o mare bucurie și onoare să dau citire gândurilor de recenzie cu privire la volumul „De la portărel la executor judecătoresc. Istoria și evoluția unei profesii juridice”, apărut în 2018 sub grija dlui profesor Eugen Hurubă.

Voi da, prin urmare, citire gândurilor colegului meu:

În general este un curaj intelectual să te apleci asupra unui subiect care, privit natural, nu are de ce să prilejuiască nici zâmbete și nici interes pozitiv. De altfel, adagiul latin „lorem ipsum sit amet”, ceea ce înseamnă „nimeni nu iubește durerea în sinea ei, nimeni nu caută durerea și nici nu dorește să o aibă, deoarece aceasta este durere”, la nivelul percepției sociale generale, executarea silită și-a pierdut, în zilele noastre, aura justiției. Cu toate acestea, readucerea acestei profesii în rândul celor onorabile și profesioniste, presupune eforturi constante și mari din partea celor aplecați asupra subiectului, iar azi vorbim de profesorul Eugen Hurubă.

O retrospectivă asupra profesiei reprezintă un cadou adus profesiei de executor judecătoresc și, mai mult decât atât, o ofrandă adusă societății noastre în anul Centenarului. Chestiuni legate de rigurozitatea înaintașilor noștri în elaborarea actului normativ de organizare a profesiei evidențiază în final rostul dreptului pozitiv, anume de a așeza Justiția pe locul binemeritat în sistemul social. Aceasta reprezintă etica și deontologia juriștilor, breaslă care trebuie să ridice dreptul din zona oarecum contestată în care se află acum. Și o vor ridica, printre altele, prin stabilirea unui statut puternic, de calitate și respectat, al executorilor judecătorești.

Despre titlul cărții și semnificația sa. În ideea mai sus amintită, legată de locul acestei profesii în cadrul activităților de înfăptuire a justiției, titlul lucrării reflectă cel mai bine intenția autorului de a sublima activitatea de executare silită, căci, chiar dacă precizează în primele pagini ale lucrării că originile executării silite se regăsesc în Antichitate, suferind periodic transformări, autorul pornește, cert, de la primul moment al organizării profesiei – de la portărel ca profesie juridică. Or, acest moment este dat de momentul promulgării, la 9 iulie 1865, a Legii pentru organizarea judecătorească din 9 iulie 1865. Potrivit legii respective, portăreii sunt agenții judecătorești, sunt puși sub ordinele și privegherea președintelui de tribunal sau de curte și depun același jurământ de credință și profesionalism precum judecătorii sau procurorii. Misiunea portăreilor este de a face actele de procedură și de executare, de a îndeplini misiunea directă ce au primit de la părți, ori de a îndeplini însărcinarea specială ce li se dă de președinte. Se poate astfel lesne observa că titlul lucrării precizează corect intenția de cercetare a autorului, titlu care, după ce începe cu mențiunea „De la portărel la executor judecătoresc”, continuă cu precizarea „Istoria și evoluția unei profesii juridice”, marcând astfel criteriul de delimitare a cercetării asupra executării silite ca profesie – momentul organizării acesteia la nivel judecătoresc.

Despre utilitatea și metodele de cercetare utilizate. Colegul meu arată că modul de structurare și prezentare a conținutului lucrării este unul tip manual, ceea ce ne arată și că, în primul rând, lucrarea trebuie să fie una dedicată în special persoanelor care au statutul de executor judecătoresc și care, fiind implicați într-o profesie juridică, trebuie să arate nivelul de cunoștințe și cultură atribuite acestei profesii. Recenzorul arată, în continuare, că-și sprijină afirmația inclusiv, pentru a reda din legea din iulie 1865, următoarea prevedere: „Portăreii se vor numi dintre persoanele cunoscute pentru bunele purtări și cu oarecare învățătură, preferindu-se acei care or avutu serviciuri în Justiție” – prevede art. 88 din această lege. În al doilea rând, fiecare act normativ, prezentat în manieră evolutiv-istorică, este precedat de scurte precizări ale autorului, încercând să se contextualizeze factorii istorici care au însoțit și generat modificările statutului acestei profesii juridice. Această metodă istoric-evolutivă este însoțită de redarea textelor originale ale actelor normative și este frecvent întâlnită în perioada contemporană, tot atunci când sunt realizate lucrări de tip manual. În fine, așa cum arată și autorul în debutul lucrării, metoda de cercetare istorică este îmbinată inerent cu cea comparativă, oferind astfel interesaților un material clar structurat și benefic în a identifica valențele și semnificațiile profesiei de executor judecătoresc și ale activităților de executare silită, în raport de perioadele istorice sistematizate de autor, după criteriul diferitelor orânduiri pe care le-a traversat țara noastră, și anume: perioada Principatelor Unite, perioada Regatului României, perioada Republicii Socialiste România și perioada scursă după Revoluția română din 1989. Această ultimă perioadă marchează și crearea unui statut de profesie liberală pentru profesia de executor judecătoresc, însă independent de această modificare, de la momentul înființării instituției portărelului, în mod constant, activitatea de executare silită a fost organizată în numele și pentru înfăptuirea justiției, având temeiul juridic fundamental în legile de organizare judecătorească și de procedură civilă. Se poate constata o sporire a atribuțiilor executorului judecătoresc și, evident, o modificare a statutului său după anul 1990, însă indiferent cum privim lucrurile, esența activității de executare silită s-a păstrat aceeași. Schimbările intervenite s-au datorat doar condițiilor istorice noi, care reclamă o instituție – aceea a executorului judecătoresc flexibilă, cu grad de autonomie ridicat, necesar pentru executarea hotărârilor pronunțate în procesele civile și executarea părților din hotărârile pronunțate în procesele penale prin care se stabilesc obligațiuni patrimoniale.

Diferite aspecte referitoare la lucrarea „De la portărel la executor judecătoresc”. Pe toți ne mână în luptă ceva. Și recenzorul apreciază, cu această ocazie a scrierii despre volumul prezent, pasiunea pe care colegul meu, profesorul Eugen Hurubă, o acordă nu doar chestiunilor care privesc activitatea de executare silită, ci și dorinței constante pe care o are, de a atribui acestei activități reflexele științifice pe care trebuie să se susțină și, mai ales, reflexele tradiției, care presupune iubirea pentru istorie. De aici specificul lucrării, de a prezenta la începutul lucrării, în mod simplu, contextul general istoric al vremurilor și dedicația volumului – moment cu grijă ales de autor – manifestărilor Centenarului Marii Uniri, sărbătoarea neamului și statului român.

Oarecum în aceeași idee, arată recenzorul că se vede nevoit să mărturisească, după parcurgerea acestui volum, că și puterea noastră legiuitoare ar putea să se inspire din primele reglementări ale profesiunii, reglementări simple și extrem de clare, dar care au reușit să asigure finalitatea executării silite în acele vremuri. Pornind de la ideea aplecării autorului asupra istoriei, recenzorul arată faptul că cunoaște că la baza volumului stau acte și lucrări pe care autorul le deține personal în propria sa bibliotecă – aspect pe care pot să-l confirm și eu, care am beneficiat de lucrările aflate în biblioteca colegului meu cu ocazia redactării lucrării de doctorat, aspect dovedit și de bibliografia utilizată, relevantă și suficientă pentru scopurile propuse de autor prin realizarea lucrării. Este vorba despre Heruveanu, Negulescu, Porumb, Zilberstein – aceștia fiind doar câțiva dintre cei care au acordat valoare științifică și au contribuit la consolidarea și apărarea profesiunii de executor judecătoresc.

Colegul meu arată – și desigur că subscriu și eu la această idee – și anume că lucrarea cu siguranță se va regăsi de aici încolo în bibliotecile universitare, la dispoziția profesorilor și studenților, precum și în bibliotecile particulare ale executorilor judecătorești, motiv pentru care colegul meu îl congratulează pe autor pentru că a reușit să așeze încă o piatră de temelie arhitecturii profesiei de executor judecătoresc, apreciind totodată că în felul acesta, atât editura Universul Juridic, cât și Universitatea Petru Maior, unde dl profesor Eugen Hurubă este titular al cursului de Procedură Civilă și de Executare Silită, își aduc prinosul sărbătorii Unității Naționale Române.

Colegul meu arată că are sentimentul că demersurile sale nu se vor opri aici, motiv pentru care sugerează că realizarea acestei profesii să fie instituționalizată în acest an în conexiune cu acest mare eveniment.

Acestea sunt gândurile colegului meu, vă rog să-mi permiteți ca și eu să adresez felicitări colegului Eugen Hurubă și pentru lansarea celor două volume, dar și pentru evenimentul pe care an de an îl organizează, și mult succes tuturor participanților la conferință! Vă mulțumesc pentru răbdare și atenție.

Octavian Ursulescu: Dna lect. univ. dr. Roxana Roba. Mi-a adus aminte asta de un pamflet celebru din anii ’90: „Jos roba, domnule Robu!” Alte vremuri… dar nicio legătură cu dumneavoastră. Vreau să dau acum cuvântul unui alt cadru didactic respectat, de la Universitatea Petru Maior din Tg. Mureș, cel căruia îi mulțumesc acum pentru că mi-a oferit și mi-a dedicat, împreună cu doamna, cartea Roma antică, de-abia aștept… Dle Cîrstea, dar editați cărți cam groase. Eu vă dau cărți mai subțiri; și cu poze. Asta n-are nici poze! În sfârșit… O s-o citesc cu drag, e o muncă titanică aici. Așadar, dl profesor univ. dr. Romulus Gidro, din nou la microfon. Despre cartea dlui Hurubă.

Romulus Gidro: Mulțumesc. Vă promit că, dacă dl Cîrstea va scoate o nouă ediție a istoriei Romei, voi pune și poze, și schițe, mai ales la unele capitole. Sarcina mea acum este una incomparabil mai grea decât aceea de a vorbi despre propria noastră carte. Sarcina mea este de a vorbi strict despre autor. L-am avertizat pe autor că va veni o vreme. Și iată că a sosit. Stimați colegi, onorat auditoriu! Nu glumesc deloc când spun că este o sarcină grea. Este foarte greu să vorbești despre cineva, mai ales despre cineva care îți este și apropiat, fără să cazi în păcatul fie al lingușirii, al unei obediențe penibile, fie a cădea, și mai rău, în păcatul unor răutăți pe care poți să le spui public, chiar dacă ele te frământă. Este vorba de colegul nostru, autorul celor două volume care sunt prezentate astăzi – Eugen Hurubă. Cine este Eugen Hurubă? Trebuie să vă spun, oare, eu, cine este Eugen Hurubă? Este cineva în această sală care să nu știe cine este Eugen Hurubă? Sigur, nu știți cât știu eu, dar știți, totuși, cine este Eugen Hurubă. Acest lucru îmi face și mai grea prezentarea. Sunt convins că absolut toată lumea îl cunoaște și toată lumea îi apreciază munca; chiar dacă, în mod firesc, s-ar putea să fie unii care să aibă și accente critice la adresa activității lui.

Ce vreau să vă spun în câteva cuvinte – îl cunosc de câțiva ani. Nu pot să spun că, vai de mine, îl cunosc din copilărie sau dintr-o fază prenatală. Nu. Îl cunosc de câțiva ani buni, suficient de mulți ca să pot să-mi formez o imagine, să-i pot creiona capacitățile și caracterul în mintea mea și elemente de capacitate pe care, unele dintre ele, am să încerc să vi le expun. Eugen Hurubă se bucură de un dublu caracter profesional. Este un dublu profesionist. În primul rând am avut ocazia să-l cunosc în calitate de cadru didactic – acestea au fost primele noastre contacte. Chiar dacă dânsul a luat cunoștință de persoana mea într-o ambianță în care mie mi-a sărit țandăra, undeva pe la Sovata, odată – dacă-și aduce aminte –, dar nu la adresa dânsului. În calitate de cadru didactic mi-am dat seama, cu timpul, că are chemare pentru această muncă. Are har. Se dedică acestei munci. Motiv pentru care, în momentul în care împrejurările fericite, și nu neapărat calitățile mele personale, au făcut să ocup o funcție de conducere în cadrul facultății din Tg. Mureș. M-am străduit și eu – nu este meritul meu exclusiv, categoric – să-l promovez la gradul de conferențiar universitar. Ceea ce mă bucură pe mine cel mai mult dintre toate este mai mult decât promovarea – care, sigur, este o chestiune care-l privește pe dânsul, personal – în gradul de conferențiar, ci binele pe care l-am făcut facultății de Drept atunci când, în calitate de director de departament în cadrul Facultății de Drept din Tg.-Mureș, am decis ca o disciplină extrem de importantă – și anume Procedura Civilă – să-i fie dedicată în exclusivitate. Pentru că până în acel moment disciplina era împărțită între doi, iar dacă luăm și Executarea, chiar între trei oameni. Ceea ce mie mi s-a părut absolut nepotrivit, ca să nu spun aberant, cu atât mai mult cu cât era singurul specialist doctor în procedură civilă, cu un doctorat luat la Universitatea din Sibiu, sub conducerea unui eminent profesor, care îl asistă și astăzi în această sală, dl profesor Ioan Leș.

Spuneam că m-am gândit poate nu atât la interesul strict personal al domnului Hurubă, cât la interesul general și colectiv al facultății, de a asigura un viitor cert din punct de vedere profesional unei asemenea discipline importante. Orientarea mea spre acest om, spre acest cadru didactic, s-a dovedit, cel puțin până în prezent – și sunt convins că așa va fi și în viitor –, o orientare perfectă. Dovadă sunt toate acțiunile pe care le organizează din punct de vedere profesional, precum și activitățile lui didactice. Trebuie să vă mărturisesc un lucru: Eu sunt de școală veche. E trist că trebuie să spun acest lucru, că sunt de școală veche, dar nici mie nu-mi vine să cred, câteodată, că am 70 de ani și că trebuie să vorbesc despre un trecut. Dar când spun că sunt de școală veche, alături de profesorul Ioan Leș, amândoi suntem absolvenții unei universități care a fost celebră în vremea noastră și unde am învățat amândoi o anumită disciplină și o anumită rigurozitate profesională; pe care – nu vreau să supăr deloc, pe nimeni – din păcate n-o prea mai regăsești la tinerele generații. Și m-a bucurat enorm faptul că am găsit în Eugen Hurubă un tânăr cadru didactic – pentru că față de mine este foarte tânăr –, un om riguros, un om disciplinat, un om care-și înțelege menirea profesională de cadru didactic; un om care nu sare peste orele didactice; un om care nu povestește altceva la ore, decât ceea ce este în programa de învățământ. De altfel, se bucură, în mod firesc, și de aprecierile binemeritate din partea studenților.

Cel de-al doilea aspect profesional îl reprezintă practicianul Eugen Hurubă. Aici, dlor executori judecătorești,  nu cred că este cazul să vă dau eu amănunte. Îl cunoașteți mult mai bine decât mine. În calitatea lui de practician, eu îi port un dinte. Pentru că de atâția ani vin aici, la dumneavoastră, și nici măcar calitatea de portărel nu mi-a asigurat-o. dar cu certitudine știu acest lucru, văd, observ, constat, mi se spune, mi se comunică că activitatea lui ca executor judecătoresc, precum și toate celelalte activități conexe în cadrul asociației dumneavoastră profesionale îl fac un personaj care la ora actuală, aș putea spune, este nelipsit în întreaga activitate de executor judecătoresc.

Aș vrea să vă mai spun că l-am invidiat și încă îl invidiez, chiar dacă eu mi-am încheiat cariera didactică – singura mea legătură cu activitatea didactică ar fi, eventual, să mă căsătoresc cu o studentă, dar asta este mai puțin probabil –, îl invidiez pentru enorma capacitate de muncă. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un om cu o asemenea capacitate de muncă. Atât în planul activității sale ca executor judecătoresc, cât și în plan profesional. Iată dovada – ne prezintă astăzi două lucrări. De câte ori îl sun – eu nu știu cum este suportat acasă, asta este o altă problemă – este la o conferință; este la pregătirea executorilor judecătorești. Câteodată, vă mărturisesc, mă îngrijorează – chestiune pe care i-am și spus-o, pentru că organismul uman nu apucă să ruginească sau să scârțâie ca fierul, ci când se rupe, se rupe fără avertismente.

Pentru toate acestea, din punctul meu de vedere, Eugen Hurubă merită din plin felicitările noastre. Vă mulțumesc.

Octavian Ursulescu: Și, vorba lui George Călinescu, pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, s-au chemat Eugen Hurubă.

Eugen Hurubă: Mulțumesc dle Octavian Ursulescu, mulțumesc dle profesor Gidro că nu mi-ați știrbit foarte mult din imaginea pe care o aveam în fața colegilor mei, așa cum m-ați avertizat înainte. Și lucrarea care astăzi vă este prezentată și pe care o aveți pe ecran este într-o oarecare măsură o lucrare istorică. Nu pornește chiar din Roma antică – pornește mult mai târziu – și cred că este bine că nu pornește din Roma antică, la fel de bine cred că este bine că executarea silită nu este astăzi influențată foarte mult de ceea ce se întâmpla în Roma antică în materia executării silite. Lumea a evoluat, în domeniul juridic au rămas foarte multe principii de Drept aplicabile încă din Roma antică, edictate în Roma antică și aplicabile și astăzi, dar în materia executării silite practicile au devenit un pic mai umaniste. Astăzi chiar se vorbește, în Noul Cod de Procedură Civilă, despre un principiu al umanismului în materia executării silite, lucru de neconceput în urmă cu 2000 de ani.

Spun că lucrarea este una istorică pentru că pornește de la primele momente ale României, de la primele momente în care vorbitorii de limbă română au început să-și elaboreze primele reglementări, respectiv de la perioada lui Al. I. Cuza, de la 1865, când ne aflam în urma unei grafii slave, chirilice, și încercam să ne formăm și ca stat, și din punct de vedere al limbii române, să ne creăm un parcurs și din punct de vedere juridic, să ne creăm unele instituții personale. Asta a făcut ca lucrarea, la care am cercetat aproximativ cinci ani, să fie destul de greu de realizat, pentru că oricât de multe lucrări aș avea în biblioteca mea, la care făceau referire cei doi colegi ai mei – dl profesor Ploieșteanu, care a realizat recenzia lucrării mele și dna Roxana Roba, care i-a dat citire – nu sunt suficiente pentru a elabora o asemenea lucrare. Mi-am petrecut foarte mult timp în Biblioteca Academiei Române, încercând să transcriu ad literam o serie de reglementări din materia executării silite, în așa fel încât să fie redate în această lucrare cu caracterele limbii vremurilor respective. Pentru asta în primul rând trebuie să mulțumesc editurii Universul Juridic, care m-a sprijinit ca să creăm fonturi speciale pentru acele caractere, care astăzi nu se mai găsesc în limba română.

Am descoperit, în timpul cercetărilor mele, o serie de acte normative necunoscute lumii juridice de astăzi. De asta lucrarea, așa cum apreciez chiar și în scurtele cuvinte introductive, propune o metodă de cercetare comparativă, însă pe verticală, comparativă între reglementări din perioade diferite ale profesiei de executor judecătoresc – la început cunoscută sub numele de profesia de portărel –, perioadă un pic mai lungă de 100 de ani, gândindu-ne la Centenarul pe care-l sărbătorim în acest an, dar care cu siguranță poate să ne ofere o imagine de ansamblu a acestei profesii. Într-adevăr, nu vreau să pierd foarte mult timp explicând o serie de comparații care pot fi făcute prin acest manual. Dar putem observa evoluția pe care a avut-o profesia de executor judecătoresc în foarte multe planuri. În primul rând în planul pregătirii juridice care era solicitată unui absolvent al facultății de Drept, pentru a deveni portărel. Au fost perioade în care trebuia ca absolventul să aibă titlu de doctor în Drept pentru a deveni executor judecătoresc. Apoi am ajuns, într-o anumită perioadă de timp, când profesia de executor judecătoresc putea fi accesată doar în baza unei diplome bacalaureat. Iată că, după mai bine de o sută de ani, astăzi suntem în situația în care, pentru a deveni executor judecătoresc, trebuie să fii licențiat în studii juridice, apoi trebuie să parcurgi o serie de examene extrem de riguroase, ceea ce înseamnă că profesia a revenit acolo unde-i era locul, în rândul profesiilor juridice importante.

Așa cum spuneam, un rol determinant în apariția lucrării l-a avut editura Universul Juridic, care a crezut în proiectul meu – repet, în urmă cu cinci ani demarat – și care a ajutat din punct de vedere tehnic ca această lucrare să fie realizată. Mulțumesc.

Octavian Ursulescu: Vă vorbeam de cartea pe care editura Pro Universitaria, care face parte din grupul editorial Universul Juridic, o va lansa peste câteva zile, în septembrie – foarte bună potrivirea cu ziua de naștere a artistei Marina Voica, ce va împlini, pe 3 septembrie, 82 de ani – deși într-o formă extraordinară, ați văzut-o la televizor. În această carte, intitulată „Drum spre legendă”, la un moment dat răspunde unei întrebări la un interviu. Întrebarea suna așa – ea e de origine rusă, se știe: „V-a tentat vreodată să reveniți în Rusia, să rămâneți acolo din nou?” Și ea spune: „Poate dacă eram tânără, cândva, cine știe? Dar acum, să devin vedetă la 70 de ani, ca Alla Baianova?!” Nu știu câți își mai aduc aminte de Alla Baianova. A fost o cântăreață basarabeancă – Levițchi o chema fată, pe urmă s-a căsătorit – car3 a avut o carieră foarte frumoasă în România, până pe la mijlocul anilor ’80-’90, deceniul nouă din secolul trecut… Sună îngrozitor când spun „secolul trecut”, dar asta e situația, nu mă obișnuiesc. Prin ’84-’85 a emigrat în Rusia și acolo a fost atât de apreciată, încât Marina Voica a făcut această declarație. A murit în 2011 – deci, vă dați seama, a mai trăit mult la Moscova –, dar nu s-a scris nimic la noi când s-a prăpădit. Așa suntem noi – apropo și de Cristian Vasile – uităm totul, valorile, uităm oamenii și nici măcar când se prăpădesc nu mai facem nimic pentru ei.

Asta a fost o paranteză, legată de faptul că Alla Baianova, în repertoriul ei care a făcut-o cunoscută în România, a introdus și un foarte vechi cântec popular rusesc, Dve ghitarî – Două chitare, cântec popular. Dar aceste cântece populare vechi, interpretate de mari soliști sau cunoscuți, se identifică cu ei și la un moment dat se cred populare. Unele nu sunt, cum e „O ci ciornîie” de exemplu, care are un compozitor, a murit acum 7-8 ani; sau „E hraz”, compozitori țigani de mare valoare, care au făcut din teatrul Romen de la Moscova o instituție la care trebuie să-ți iei bilet cu multe luni înainte. Așa încât, dacă veniți în București în această toamnă, teatrul Romen, teatrul țigănesc din Moscova, prezintă spectacolul Șatra, care cu siguranță va fi ceva extraordinar.

[moment muzical]


Eugen Hurubă: Bună ziua, bine ați venit. Suntem în debutul unei noi ediții a Conferinței de la Tg Mureș, așa cum a intrat în limbajul cotidian – este o ediție aniversară, în sensul că, pe lângă faptul că este organizată în anul Centenarului, este cea de-a cincisprezecea ediție a conferinței noastre și am încercat să o organizăm într-o manieră particulară, oarecum diferită față de celelalte ediții, începând cu această după-amiază, cu o lansare de carte. Pentru evenimentul de astăzi l-am invitat pe dl Octavian Ursulescu, un cunoscut personaj, să spunem, în primă fază, al românilor; cunoscut în primul rând datorită calității pe care a avut-o, de prezentator al numeroaselor ediții ale concursului de la Mamaia, de muzică ușoară. Din informațiile pe care eu le dețin, din 1983 a prezentat consecutiv 13 ediții. Greșesc, dle…?

Octavian Ursulescu: Da. Sunteți mureșean?

Eugen Hurubă: Imediat, ajung și acolo. După care, de-a lungul timpului a mai prezentat încă cinci ediții. Și dl Octavian Ursulescu, pe lângă această nobilă calitate de prezentator al unor concursuri de muzică ușoară, are și multe alte ocupații și calități, una dintre ele fiind de ziarist; apoi om de televiziune; nu în ultimul rând aș începe eu – sau poate așa ar fi trebuit să încep – cu calitatea de matematician. Pentru că dl Octavian Ursulescu este olimpic de matematică, absolvent al unui liceu renumit din București, absolvent al Facultății de Electrotehnică din cadrul Politehnicii București. Și, nu în ultimul rând – este o preocupare mai nouă – autor al unor volume. Practic, această nouă ocupație a dlui Octavian Ursulescu ne leagă, în sensul că așa ne-am cunoscut, la o lansare sau la un eveniment editorial la București, când dl Octavian Ursulescu reproșa faptul că, mureșean fiind, nu a fost invitat niciodată la Tg Mureș să prezinte un eveniment.

Și acum trebuie să răspund întrebării dlui Ursulescu. Eu sunt la fel de mureșean cât sunteți dumneavoastră de bucureștean. În sensul că dl Ursulescu este născut la Câmpu Cetății în județul Mureș și, după cum vă spuneam, este absolvent al liceului în București, apoi universitate în București și toată activitatea domniei sale a fost desfășurată în capitala patriei. Și eu sunt adoptat de Tg. Mureș. Aș putea spune – colegii cunosc mai bine activitatea profesională a mea – sunt cel mai moldovean dintre ardeleni și cel mai ardelean dintre moldoveni. De 20 de ani sunt pe plaiurile ardelenești, dar am și origini ardelenești.

L-am invitat pe dl Octavian Ursulescu să îmbine lansarea noastră de carte de astăzi cu câteva momente muzicale, pe care ni le va oferi cvartetul Bohemia. Și n-aș vrea să știrbesc din ceea ce dl Octavian Ursulescu are pregătit pentru acest moment și am să vă rog să-mi permiteți să-i ofer dlui Ursulescu cuvântul, pentru a-și exercita rolul de moderator al acestui eveniment. Mulțumesc.

Octavian Ursulescu: Am aflat și eu foarte multe lucruri despre mine din ce a spus dl conf. univ. dr. Eugen Hurubă – chiar că uitasem atâtea detalii biografice, dânsul probabil a consultat extraordinara recentă apariție a revistei Legal Point. Dacă n-o cunoașteți, vă invit s-o cunoașteți. Bănuiesc că dl Nicolae Cîrstea ne va oferi și un contact cu această revistă. Trebuie să o citiți – e un interviu mare cu mine acolo, ăla-i baza. Bine, nu știu de ce nu m-am pus pe copertă, s-ar fi vândut foarte bine. Dar, în sfârșit, a preferat-o pe Felicia Filip și foarte bine a făcut – o doamnă elegantă.

Așadar, reeditez aici lansările de carte la care am fost invitat până acum. Nu sunt specialist, încă, în domeniul juridic, dar colaborând cu Editura Universul Juridic, cu sucursala ei Pro Universitaria, unde am îngrijit o carte – Autobiografia lui Cornel Constantiniu –, am editat o carte proprie, lansată în primăvară – Titus Munteanu, un lord al micului ecran; și în câteva săptămâni va apărea pe piață un volum dedicat Marinei Voica – Drum spre legendă. Deci, fiind toată ziua acolo, cu tehnoredactarea ș.a.m.d., am văzut și eu niște titluri, între care și cele trei titluri pe care le vom lansa astăzi. Deci vor fi trei cărți, vor face recenzii personalități, dl Cîrstea, editorul, va spune și dânsul câteva cuvinte, autorii de asemenea, iar eu, între aceste numere, voi încerca să vă prezint remarcabilul cvartet de coarde pe care îl aveți în față – aplaudați-l – Bohemia! Rămâneți în picioare să vă prezint pe rând. Vioara întâi – Remus Grama; vioara a doua – Cristian Moldovan; Leon Zsolt – violă; și la violoncel – celebrul Vilhelem Andras. Acum puteți lua loc. Proaspăt întorși de la Las Vegas, dintr-un lung turneu, și în comunele din județul Mureș, se află alături de noi și se pregătesc acum să ne întoarcă în timp, în perioada interbelică. Sunt sigur că nu toți cei de aici, fiind foarte tineri – uite, rudele mele, dl procuror-șef Tiberiu (Tibi) Horiță Hârșan, care a fost procuror-șef la Hunedoara până la pensie, Sili – verișoara mea –, Mihaela Hârșan, care este avocat, deci observați că am legături în familie cu lumea juridică – vor gusta; pentru că ei sunt muzicieni. Totdeauna am făcut cu ei împreună seri de muzică. Despre asta o să mai vorbim.

Zaraza – o melodie celebră în perioada interbelică. Toată lumea își închipuie că Zaraza e o piesă veche românească. Nici vorbă. Alții își închipuie că-i un tangou argentinian; după sunet. Nici vorbă, pentru că este compusă de un uruguayan în 1929 – Benjamin Lara se numea el – și la noi, pentru că pe vremea aia se ajungea mai greu, nu era internet, nu era nimic, abia peste doi ani, în 1931, a fost descoperită piesa. Și imediat s-au lansat două versiuni – una a lui Ion Pribeagu; mă refer la versuri, firește. Ion Pribeagu, un extraordinar autor umoristic, evreu de origine – Ion Pribeagu, normal, era un pseudonim. De ce vă spun cu un umor colosal: După venirea regimului popular, el a vrut să emigreze în Israel. Și i-a trimis o scrisoare atât de amuzantă lui Gh. Gheorghiu-Dej, încât acesta – care am înțeles că iubea artiștii, avea haz, așa – a râs și i-a semnat, așa încât Ion Pribeagu a emigrat în Israel, unde a și murit. Această versiune e cea care a prins cel mai tare, pentru că a fost interpretată de neuitatul Cristian Vasile – bărbat frumos, o voce extraordinară. Puțini știu, pentru că din păcate mass-media românească neglijează valorile – Cristian Vasile a murit abia prin ’67-’68, bolnav de plămâni, era angajat ca regizor de culise la Teatrul din Piatra Neamț. Deci au fost atâția ani în care s-ar fi putut scrie despre el, să se amintească ce om extraordinar a fost. Și a doua versiune – versurile cunoscutului dramaturg Nicolae Chirițescu. Dar n-a prins, pentru că interpretarea nu era la același nivel – Manole Stroici a fost cel care a lansat piesa.

Și să vedem ce-i cu Zaraza asta, pentru că așteaptă și cei din orchestră să afle ce-i cu ea. Vă spun cum e treaba. În primul rând că Zaraza în accepțiunea generală e un nume de femeie; pentru că așa a vrut Ion Pribeagu. Dar, de fapt, Zaraza este un material textil indian – așa a fost în original. Dar nu contează. A devenit o femeie, o curtezană de lux, de care s-a mai îndrăgostit și Zavaidoc, chipurile se lupta cu Cristian Vasile pentru ea, l-a angajat pe țiganul Borilă să-l omoare pe Cristian… ș.a.m.d. Povestea cu cenușa. De unde legenda? În primul rând de la Mircea Cărtărescu, cu cartea sa De ce iubim femeile, unde a brodat o poveste, la care, sigur, lumea a plâns – ce iubire frumoasă! Pe urmă a fost un film al lui Sergiu Nicolaescu, în 2008, poate l-ați văzut – Supraviețuitorul se chema el –, în care numele era puțin schimbat: era Zarada, care am înțeles că în romani ar însemna „cea minunată”, ceva de genul ăsta. Și pe urmă teatrul, o piesă de teatru de succes – Vulpea roșie –, Vulpea roșie fiind un local celebru pe vremuri, de pe Lipscani, unde, se spune, cânta și Cristian Vasile și intra pe ușă Zaraza și el lăcrima, se îndrăgostea de ea… Dar asta-i legenda, asta-i povestea, rămâne o melodie extraordinară, pe care acum ne-o reamintește, cu un talent rar, cvartetul Bohemia. Zaraza!

[…]

Bănuiesc că ați suspinat și v-ați adus aminte câteva pasaje din viața personală, pentru că nu se poate să nu fi dansat măcar o dată, e o melodie care figurează în repertoriul tuturor trupelor, la evenimente, café concert nu mai vorbesc… Zaraza a rămas un tangou gustat din perioada interbelică, iar acum ați observat cum se produce această întoarcere în curentul vintage, care înseamnă reconsiderarea melodiei adevărate, pieselor vechi. (…)

Ei bine, acum prima lansare de carte: Roma antică – o istorie pentru toți. De altfel, cred că ați văzut standul de cărți, toată lumea să cumpere cărți, avem tiraj limitat și preț promoțional – nu, dl Cîrstea? –, așa încât trebuie să luați autografe de la autori, este o ocazie, mai ales că sunteți profesioniști, sunteți aici tocmai pentru asta.

Recenzia, cum vă spuneam, recomandarea legată de carte ne-o face dl profesor univ. dr. Barbu Vlad, de la Universitatea Ovidius din Constanța.

Barbu Vlad: Bună ziua tuturor, deși peste două ore se înserează – vine toamna. Vă spun un călduros și sincer bine ați venit și, mai ales cei cu care ne întâlnim de câțiva ani de zile, având în vedere și ediția aniversară a conferinței, dar și 100 de ani de la Marea Unire, care ar trebui să fie un semnal de unire pentru toți românii, context în care dl profesor Gidro și soția sa, dna Aurelia Gidro, ne aduc aminte și de istoria antică, de Roma antică, pentru că nu putem construi ceva pentru viitor dacă nu știm ce a fost în trecut. Nu putem ști ce-i mai bine pentru mâine dacă nu tragem învățămintele din ceea ce am trăit.

Sincer să fiu, îmi face o plăcere deosebită să fiu astăzi aici, să spun câteva cuvinte despre ultima apariție a dlui Gidro și a soției sale – Roma antică. Dar, până atunci, vreau să vă întreb dacă în sală este cineva care nu-l cunoaște pe dl profesor Gidro. Bănuiesc că nu este. Dar aș vrea să spun câteva cuvinte, pentru că, totuși, cariera didactică a dlui Gidro este una de invidiat, având în vedere tocmai principala preocupare pe care a avut-o – studiul dreptului roman –, mie, sincer să fiu, nu prea mi-a plăcut dreptul roman. Dar avem o preocupare comună – Dreptul muncii, Dreptul securității sociale – probabil că din cauza asta dl Hurubă mi-a făcut o surpriză, să vorbesc în seara asta despre Roma antică. Iar cariera dlui profesor Gidro, începând de la Universitatea Babeș, continuând cu Petru Rareș, Dimitrie Cantemir, Petru Maior și ca decan, este una încununată de succes, pentru că, din păcate, mulți nu s-au aplecat asupra studiului juridic așa cum a făcut-o domnia sa în decursul anilor. Rodul activității sale este consemnat în documente, pot să spun, a facultăților și universităților pe unde și-a desfășurat activitatea. Și este, din punctul meu de vedere un exemplu pe care multe dintre cadrele didactice ar trebui să-l urmeze și mai ales cei care, într-adevăr, se apleacă cu mai multă râvnă asupra a ceea ce înseamnă cariera didactică. Pentru că, din păcate, marea majoritate a cadrelor didactice, astăzi își împart activitatea între cea didactică și altă activitate – ca să nu spun ce activități. Începând de la avocați sau eu știu ce doriți, în sensul că, sincer să fiu, nu mai sunt neapărat cele opt ore la școală, cum se făcea odată, cum venea cadrul didactic și avea această preocupare permanentă de studiu, de cercetare, așa cum a făcut-o dl Gidro. Pentru că nu pot apărea rezultate dacă nu ne aplecăm asupra cercetării și să aducem la lumină ceea ce ar trebui să cunoască cei care vor veni după noi. Tocmai, dl Gidro a dedicat această carte nepoților Vlad și Iris, plecând de la faptul că, în urmă cu ceva timp, domnia sa a constatat că în special tinerii, dar și alte categorii de persoane, nu prea s-au aplecat asupra studiului, măcar pentru a cunoaște câte ceva din istoria antică, de fapt de unde și noi ne tragem rădăcinile, având în vedere și implicarea directă a Imperiului Roman într-o perioadă, de la războiul de la 102; 105-106, până la Retragerea Aureliană din 271 – deci ne-a marcat efectiv existența Daciei și a ceea ce a urmat pe acest teritoriu.

Revin la dl profesor Gidro pentru că meritele domniei sale sunt, din punctul meu de vedere, incontestabile. Dacă cineva are ceva de reproșat, eu l-aș sfătui să facă mai mult decât a făcut dl profesor Gidro. Și atunci, aplecându-se numai asupra a ceea ce a creat domnia sa, va trage singur concluzia privind ceea ce înseamnă volum de muncă, de cercetare, abnegație, răbdare… O răbdare ieșită din comun, precum aveau romanii la începutul imperiului, așa se apleacă domnia sa în activitatea pe care a desfășurat-o ca profesor, explicând studenților, de fapt, adevărata istorie antică a principiilor și conceptelor Dreptului roman, care, din păcate sau din fericire, principiile sale sunt promovate și astăzi. Am fost, într-adevăr, și la Roma, am fost și la Madrid, și la Paris, și eram curios dacă se studiază Dreptul roman. Se studiază în toate țările Europei; în America Latină, unde a fost dus de Spania și Portugalia; în Africa de Sud… O să spuneți ce treabă are Africa de Sud cu Dreptul roman. În Japonia. Ce treabă are Japonia cu Dreptul roman?! Dar, într-adevăr, principiile Dreptului roman au generat, de 2000 de ani… Pentru că și aici avem o problemă, când s-a înființat, de fapt, Roma antică. După unii, în anul 1194 î.Hr. După alții, în anul 1183 î.Hr. Sau a doua variantă: în anul 573 î.Hr. când Romulus – apropo, Gidro Romulus, poate-i o coincidență – l-a omorât pe fratele său Remus și, pe colina a șaptea a înființat cetatea Romei.

Soția sa, Aurelia, în prezent lector universitar, doctor în Dreptul familiei – păcat că lipsește dl profesor Bodoașcă –, îmi aduc aminte ce frământări avea în urmă cu ceva timp, când tot de aici pleca și urma să susțină teza, ce emoții avea… Nici chef n-a prea avut acum doi ani, în sfârșit… Dar a trecut peste acest examen al vieții didactice și, din păcate, promit că nu este ultimul examen al domniei sale în cariera didactică, având în vedere că nu se va opri până când nu va ajunge profesor. Mai ales că Universitatea de Vest din Oradea și Universitatea din Cluj, pe unde a fost, a lăsat urme și de acum trebuie să dovedească studenților cunoștințele acumulate, competențele dobândite pentru ca într-adevăr studenții să înțeleagă ceea ce trebuie pentru viitor. Important nu e ce învățăm; important e cum învățăm. Important cum transmitem, dacă cei care ne-au receptat, studenții în cauză, au înțeles ceea ce vrem să transmitem, ca, într-adevăr, înțelegând, să transmită și ei mai departe sau cel puțin să-și formeze o concepție despre științele juridice în baza cărora să-și acumuleze cunoștințele necesare promovării și, de fapt, cu atât mai mult, a practicării unei profesii juridice. Probabil că știți, domeniul Drept are cea mai largă paletă de ocupații din sistemul ocupațiilor din România. În comparație cu științele economice, medicale, tehnice, inginerești – de care vreți. Competențele, când au fost stabilite, prin 2005-2006, alături de Ordinea publică la vremea respectivă, alături de Poliția locală la vremea respectivă, am stabilit, prin comparație, cu dl Baias, că într-adevăr, domeniul științelor juridice este cel mai vast și oferă cele mai multe posibilități în urma absolvirii facultății pentru cei care într-adevăr doresc să practice această profesie, de jurist. Devin una foarte dificilă. La fel ca și medicul, pentru că lucrează cu omul. Medicul are în vârful bisturiului viața pacientului; judecătorul are în vârful pixului soarta și libertatea individului. Și din această cauză nu poate fi practicată această profesie decât de către un jurist care are, într-adevăr, pregătirea necesară.

Revenind la familia Gidro, pentru că din punctul meu de vedere reprezintă un cuplu profesional, didactic pot să spun, cu valențe deosebite. Dacă ne gândim acum, mai știți altă familie care promovează în mod deosebit principiile dreptului? Sunt cadre didactice? Eu, cel puțin, nu știu. E de urmat acest lucru.

Revenind la carte, este o monografie, pot să spun, de la așa-zisa apariție a Romei antice până la căderea Romei. Și nici acum nu știm cauzele căderii Romei: apariția creștinismului? Popoarele migratoare? Lupta dintre instituțiile Romei antice? Se presupune că anul 466 reprezintă încetarea Romei antice. Dar nu a încetat ca și cum un râu nu a mai curs; pentru că instituția a continuat să existe. Parte dintre ele au fost asimilate în următoarele secole, unele până și astăzi, de cei care într-adevăr le-au considerat utile pentru societatea în care au trăit sau trăiesc. De aceea este important studiul Dreptului roman, pentru că acele instituții nu au murit odată cu așa-zisa încetare a Romei antice; pentru că ele există și astăzi. Studiul Dreptului roman este necesar și astăzi pentru ca, într-adevăr, să știm când s-a născut Dreptul, principiile sale, cum este promovat astăzi, pentru a înțelege ceea ce trebuie mâine și pentru a ne fi mai bine la mai mulți.

Nu vă plictisesc, îmi permiteți să închei aici această scurtă recenzie, urând în continuare în primul rând multă, multă sănătate dlui profesor Gidro și dnei Aurelia, succes în continuare în tot ce și-au propus, pentru că vă garantez că nu se va opri aici. Discutam acest lucru și cu alți colegi – ce vor face după ce nu voi mai activa ca titular. Voi scrie, nu? Vorbeam mai devreme cu cineva și cu altcineva săptămâna trecută. Voi scrie. Pentru ca să rămână ceva după noi. Important să rămână, pentru ca cei care vin după noi măcar să tragă concluzii și să facă și ei, mai mult și mai bine decât am făcut noi.

O seară deosebită și tot ce vă doriți, împreună cu cei dragi. Vă mulțumesc.

Octavian Ursulescu: Mulțumim dlui profesor Barbu Vlad. Mă amuzam când a spus „avem un Romulus”. Avem un Remus în orchestră, avem un Octavian, avem un Tiberiu… și cred că sunt mulți aici, în Ardeal, care au prenume de sorginte latină.

Acum, așa cum e firesc, un cuvânt din partea editorului – dl Nicolae Cîrstea.

Nicolae Cîrstea: Bună ziua vă spun și la această ediție aniversară – sau bună seara, așa cum se făcea observație mai devreme, intrăm deja în zona de seară. Mă bucur în acest an, ca și în anii anteriori, ca să fim aici împreună. Dl Hurubă a reușit să facă un lucru deosebit, felicit judecătorii din Camera Executorilor judecătorești Tg. Mureș; felicit colegii de la Camera Executorilor Judecătorești Ploiești, care s-au alăturat ca parteneri ai evenimentului; și, de asemenea, de anul trecut Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești s-a alăturat acestui eveniment. Este important, iată, pentru uniune, ceea ce se întâmplă aici, pentru colegii din camerele executorilor judecătorești, este important ca acest parteneriat să continue – am transmis acest mesaj conducătorilor celor trei instituții anul trecut. Un eveniment de tradiție, un eveniment început de un grup mic, aici, de treizeci și ceva de executori, câți sunteți dumneavoastră, susținut câțiva ani doar pe spezele dumneavoastră, iată, capătă o anvergură mai mare și suntem bucuroși să ne alăturăm și să fim parteneri cu dumneavoastră și în acest an.

Sigur că de această dată aproape toate sucursalele, cum spunea dl Ursulescu, grupul editorial, sunt reprezentate, avem un stand de carte organizat de ujmag.ro; avem câteva cărți editate de Universul Juridic; avem o carte editată de editura Neverland – Roma antică –, de care s-a făcut vorbire mai devreme; avem Titus Munteanu și prezentă, de asemenea, la standul nostru – editura Pro Universitaria –, scrisă de dl Ursulescu. Apropo, a venit din tipar astăzi și Marina Voica, am primit vestea în timpul lansării. Iată, sunt multe bucurii și multe pretexte pentru a fi împreună.

Vă mulțumesc pentru prietenia pe care ne-ați arătat-o de fiecare dată, m-am bucurat și mă bucur de fiecare dată să vă revăd pe fiecare dintre dumneavoastră și sperăm să avem trei zile plăcute și cu revederi frumoase aici, la Tg. Mureș. Mulțumesc.

Octavian Ursulescu: Deci e și cartea mea la stand?

Nicolae Cîrstea: Sigur că da, este…

Octavian Ursulescu: O să se vândă cel mai bine, treaba voastră, ce să vă fac?

Ei bine, am vorbit de Roma antică și de această istorie pentru noi toți, când am vorbit de autori am uitat să mai amintesc un nume tipic latin – Aurelia –, așa încât Aurelia și Romulus, chiar dacă, sigur, așa apare dânsul primul, eu, politicos, o anunț prima: Aurelia și Romulus Gidro, cei care s-au întors din vechea Romă pentru a ne ajuta și pe noi să mai pătrundem în tainele unei perioade extrem de spectaculoase, din toate punctele de vedere. Vă rog.

Romulus Gidro: Mulțumesc. Am să încep cu fraza finală a dlui profesor Barbu, căruia țin să-i mulțumesc în mod deosebit pentru prezentarea frumoasă pe care a făcut-o acestei cărți. Dar vreau să precizez că sunt trist, dle profesor: Dacă am ajuns un exemplu, așa cum ați spus, înseamnă că sunt om bătrân. Preferam perioada când mi se spunea: „Ce prăpădit este!”

Stimați colegi, onorat auditoriu, am să vă spun că această carte, parafrazând un celebru personaj din Evul Mediu românesc, am să spun și eu: „Asta-i pofta ce-am poftit”. Dacă toate celelalte lucrări pe care le-am publicat, fie singur, fie în colaborare cu partenera mea – că așa este, când te însori, te însori nu numai cu patul, ci și cu bugetul și cu cărțile. Dacă toate celelalte cărți au fost scrise dintr-o obligație profesională, firească fiecărui cadru universitar, această din urmă carte, care este prezentată astăzi, este o dorință veche, foarte veche, de-a mea, mai veche decât a coautoarei, care, spre fericirea ei, are o altă vârstă decât a mea, o dorință pe care mi-am văzut-o acum împlinită cu imensul ajutor al editurii Neverland, ocazie cu care țin să-i mulțumesc foarte mult dlui Cîrstea și pentru cărțile anterioare, pe care le-am publicat la aceeași editură, dar și pentru această ultimă carte. Aportul acestei edituri și feedback-ul editurii a fost extraordinar de fiecare dată.

Vreau să vă spun că am pornit de la un citat celebru al lui Horatius: „Historia es lux veritatis” – Istoria este lumina adevărului. Dar ca să fie istoria lumina adevărului, ea trebuie prezentată așa cum s-a petrecut; așa cum s-au petrecut faptele. Nu înfrumusețată; nu denaturată; nu cosmetizată; nu actualizată; nu făcută pe placul celor care trăiesc într-o anumită epocă. Așa am dorit noi să prezentăm această istorie. De ce ne-am apucat noi să scriem această carte de istorie, deși noi suntem juriști? Pentru că amândoi predăm, de câțiva ani buni – și eu de și mai mulți – o disciplină foarte interesantă, și anume Dreptul roman. Dreptul roman nu-l poți prezenta și nu-l poți înțelege dacă nu cunoști anumite aspecte de istorie romană. În orice manual de Drept roman pe care-l veți lua în mână veți găsi câteva pagini, evident și cu elemente de istorie romană. Dar acele pagini sunt prea puține. Din păcate, așa cum am spus-o și în cuvântul înainte la această carte, am constatat de-a lungul deceniilor că tinerii noștri – și nu numai – cunosc foarte puțină istorie în general, și mai puțină istorie antică și cu referire specială la cea romană, în mod special, și de foarte multe ori chiar și istoria pe care o cunosc este denaturată. A nu cunoaște niște lucruri esențiale despre istoria romană, iertați-mă, înseamnă incultură. Pentru că romanii ne-au lăsat o moștenire extraordinară de cultură. Ca să nu ne referim decât la o serie de denominațiuni pe care orice om inteligent le folosește – dacă le înțelege, bineînțeles – cu condiția să vrea să depășească statutul de ființă biologică primitivă.

Ca să înțelegeți resortul care ne-a împins la o asemenea carte, am să vă dau un exemplu. La un examen de Drept roman, căruia i-a venit subiectul „Formarea statului roman” și, tipic studentului care nu prea știe subiectul, în termeni sportivi, te ia prin învăluire, cu centrări înalte în careu, poate, poate, te păcălește. Dându-mi eu seama, l-am întrebat concret: Spune-mi, te rog frumos, după legendă cine a format Roma? Studentul meu se concentrează… tot mai tare… fum ieșea din creierul lui. În timpul ăla mi-a venit o idee: să-i pun o întrebare pe care n-o pun niciodată studenților: să-l întreb de ce naționalitate este. Că, zic, dacă e maghiar, dacă e sas, dacă șvab, dacă e rus, ce-o fi… domnule, pot să trec cu vederea, că nu prea are legătură cu trecutul. Dar dacă e român… l-am ars. Și-l întreb: Domnule, nu te supăra, de ce naționalitate ești? El, foarte mândru, cu pieptul scos, și verde: „Român!” Al meu ești – în gândul meu. Și îi fac o morală. Domnule, chiar nu știi despre Roma nimic, se poate? Istoria noastră, a poporului român, este strâns legată de… Și văd că se luminează – chestiune care m-a bucurat. Zic: Ți-ai adus aminte? Zice: Da. Ei, cine a format roma? Zice: Decebal.

Legat de aceeași întrebare, un alt student, tot așa, același subiect, nu-și aduce aminte și-l întreb: Ești din Cluj? Nu. – La Cluj se întâmpla chestiunea. Zic: Dar în centrul Clujului ai văzut vreo statuie? Atunci era, cum este și acum, statuia lui Matei Corvin și foarte aproape era celebra statuie a lupoaicei. Zice: Da. No, care-i statuia? Aia cu calul. Las-o aia, că, zic, cu aia are treabă Funar – atunci era Funar… Zic: Mai este una. A, zice, aia cu cățeaua! Vă rog frumos să mă credeți că pe limba mea replica mea era – foarte greu m-am abținut – să spun „Cățea a fost cine te-a făcut pe tine”. Dar n-am putut, vă dați seama că nu puteam să spun așa ceva și nici n-am spus. Evident, l-am picat și s-a dus și m-a reclamat – că nu l-am mai ascultat deloc – că a zis că eu am fost de rea-credință, că n-am vrut să-l ascult mai departe.

Și n-au fost singurele exemple. Au mai fost și Cain și Abel, care au format Roma… și alte multe exemple. Toate aceste exemple și multe altele m-au determinat și ne-au determinat pe amândoi să ne gândim la o lucrare care să vină în sprijinul tuturor celor care vor să știe câte ceva despre Roma antică. Dar este vorba despre o lucrare care n-am vrut să fie una savantă; n-am vrut să fie una prea academică; una bombastică; una greoaie. Dar nici n-am vrut să fie o simplă carte de popularizare. Și am conceput această lucrare pentru a veni în primul rând în sprijinul studenților facultăților de Drept, dar nu numai. Pentru oricine care citește această lucrare, poate să afle o serie de lucruri și îl poate ajuta, îi poate fi ca ghid turistic. Pentru că nu-i totuna să te vizitezi Roma și să vezi ruinele Romei și să spui, precum o cunoștință de-a mea: A, păi îs numai pietroaie. Din astea am văzut și în Țara Lăpușului. Și cu totul altceva este să știi ce se ascunde în spatele acestor ruine.

N-am vrut să fie doar o etalare seacă de conducători politici și militari. Deși lucrarea îi evidențiază pe absolut toți conducătorii Romei antice, de la legendarul Romulus – adică de la mine – și până la ultimul împărat roman, culmea coincidenței, care se numea Romulus Augustulus – un copil, de altfel, nevinovat. Nu ne-am limitat doar la atât. Am vrut să prezentăm cititorilor felul în care au trăit romanii în epoca aceea. Viața romanilor. A învăța despre Roma antică înseamnă să știi și cum trăiau oamenii. Adică unde locuiau, de exemplu. În ce case locuiau. Cum se îmbrăcau. Lucruri pe care nu le găsiți în orice carte. Ce mâncau; cum mâncau; ce practici igienice aveau. Și ca să nu mai vorbesc și de un capitol, care poate o să-i șocheze pe unii, legat de sexualitatea la romani. De ce nu? Face parte din viața noastră. Cel puțin din a mea a făcut parte. Acum, cine nu vrea… Mărturisesc că acest capitol, spre final, a fost cel mai greu capitol, pentru că, atunci când vrei să prezinți în mod veridic ceva ce cunoști, trebuie să și trăiești, nu? Și partenera mea a ținut neapărat să trăim aceste momente, chestiune care m-a făcut să ajung și pe mâna chirurgilor cardiaci de la Tg. Mureș.

În sfârșit, vreau să vă spun că prin această carte am ținut să și demitizăm anumite chestiuni, care sunt foarte cunoscute de foarte multă lume și considerate absolut certe. Și ele nu sunt, chiar deloc, certe. Ca de exemplu, celebrul „Alea iacta est” – pe care ar fi spus-o Cezar – e o poveste. Nimeni nu știe. Nu există nicio documentație că ar fi spus Cezar chestiunea asta. Sau celebra vorbă pe care ar fi spus-o de fiecare dată gladiatorii în arenă când începeau lucrurile, salutau împăratul și spuneau: „Ave Cezar, moritori te salutand!” Nu este adevărat. Acest lucru s-a întâmplat o singură dată, un singur gladiator a spus acest lucru, pe care l-a consemnat un scriitor antic și a fost preluat, pe urmă, ca un adevăr absolut. Sau povestea bine-cunoscută, iarăși, de toată lumea, cu romanii care mâncau până vomitau. Iarăși nu este adevărat. Deci sunt o serie de lucruri pe care o să le aflați, dacă veți citi această carte.

Îmi cer scuze pentru cei care nu vor împărtăși unele păreri pe care le-am exprimat noi, autorii, în legătură fie cu unele aspecte legate de istorie, fie cu unele comparații cu societatea modernă de astăzi. Pentru că veți constata că am dreptate atunci când spun studenților că de la romani încoace, nimic nou sub soare.

Câtă dreptate am avut noi cu această carte?! Cât de mult succes sau insucces va avea această carte – asta nu ne vor spune decât cititorii. N-am pornit de la ideea că această carte trebuie să fie un summum de calități. Ba cred că lipsurile, lacunele, neajunsurile cărții sunt mai multe decât calitățile. Orice sugestii și critici le acceptăm cu multă plăcere, cu o singură condiție: să fie argumentate. Pentru că, iertați-mi o paranteză, care nu-i legată de carte: În societatea românească de astăzi există o boală foarte grea. Toată lumea are impresia că poate să-și exprime o opinie. Sigur, dreptul la opinie este un drept universal. Absolut, categoric. Dar asta nu înseamnă că poți să abuzezi de acest drept la opinie. Foarte mulți dintre noi au impresia că dacă spun fraza „Asta-i opinia mea” sunt exonerați de orice răspundere față de prostia sau cretinismul pe care-l susțin. Nu. Nu ai dreptul să spui orice numai pentru că „e opinia mea personală”. Opinie personală poate să spună doar cel care este avizat, doar cel care știe despre ce vorbește, doar cel care este documentat. Mulțumesc foarte mult pentru răbdarea dumneavoastră.

Octavian Ursulescu: Bine spus. Dacă-i opinie personală, o ții pentru tine și nu trebuie să o spui în public. De aceea se și cheamă personală – nu e publică.

Apropo de Zaraza, ați văzut legendele cu toate aceste formule, dictoane latine ș.a.m.d. Și în istorie există, au rămas și ne place să știm că Cezar a zis un lucru sau alt imperator a lansat – sau un poet – o formulă care rămâne celebră. Dar dincolo de toate – că spuneați de istorie –, istoria Antichității, istoria universală e adevărat că nu e cunoscută, dar înțeleg că aproape nu se mai face nici istoria României în școală, ceea ce mi se pare și mai grav. Noi vorbim de anul Centenarului, dar dacă vă duceți la un liceu și întrebați ce s-a întâmplat acum 100 de ani, în clasa a douăsprezecea, vă spun că nici ei nu știu că a fost pe Câmpul lui Horea. Așa încât, să rămână între noi.

[Moment artistic]

 


Joi, 30 august 2018, în deschiderea Conferinței internaționale „Procesul civil și executarea silită. Trecut, prezent, viitor”, a avut loc un eveniment festiv, care a constat în lansarea a trei cărți utile pentru profesioniștii prezenți la conferința internațională.

Astfel, dl Eugen Hurubă, Directorul Centrul Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești a lansat, în cadrul evenimentului, două cărți. Este vorba despre cartea cu titlul Ghid privind insolvența persoanei fizice: legislație și modele de formulare” și cartea intitulată De la portărel la executor judecătoresc. Istoria și evoluția unei profesii juridice”.

De asemenea, cu acestă ocazie dl Romulus Gidro și dna Aurelia Gidro au lansat volumul Roma Antică. O istorie pentru toți”.

Reamintim faptul că în perioada 30 august – 1 septembrie 2018 se desfășoară la Hotelul Grand din Târgu Mureș cea de-a XV-a ediție a Conferinței internaționale „Procesul civil și executarea silită. Trecut, prezent, viitor”, organizată de Camerele Executorilor Judecătorești Târgu Mureș și Ploiești, Facultatea de Științe Economice Juridice și Administrative, Centrul de Cercetare pentru Drept și Științe Umaniste din cadrul Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș, în colaborare cu Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din Republica Moldova și Universitatea Alecu Russo din Bălți, Republica Moldova.

Manifestarea științifică are suportul Grupului Editorial Universul Juridic – Pro Universitaria – Editura Neverland din București și al Asociației Române de Drept și Afaceri Europene.

La eveniment participă executori judecătorești, judecători, avocați, notari publici, consilieri juridici, cadre didactice universitare și cercetători de la instituții academice din România, Republica Moldova și din alte state.

[Cum a fost] Lansare de carte în cadrul Conferinței internaționale „Procesul civil și executarea silită. Trecut, prezent, viitor” was last modified: septembrie 20th, 2018 by Universul Juridic
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter