Lansare de carte [CUM A FOST] Lansare de carte: „#FakeNews. Noua cursă a înarmării”

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Eu sunt Bianca Cheregi, sunt asistent la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA – în această seară voi modera dezbaterea despre fakenews, în compania invitaților, pe care-i voi prezenta pe scurt. Îl avem alături de noi pe dl Dan Cărbunaru – director Calea Europeană; Andreea Gavrilă – cofondator Rubrica; și pe autoare – dna decan Alina Bârgăoanu, care din ianuarie 2018 este membru în Grupul Înalt pentru Combaterea Știrilor False și a Dezinformărilor din Mediul Online, inițiat de Comisia Europeană.

O să încep prin a spune câteva cuvinte despre relația mea cu această carte – mărturisesc că am salutat cu mare bucurie momentul în care am aflat că dna decan va publica o carte pe această temă. Am fost foarte fericită în momentul în care am avut ocazia de a citi manuscrisul – mărturisesc că am devorat cartea în trei ore pe ceas, dar au fost trei ore foarte inspirate, trei ore în care am pășit în universul digital, am descoperit o lume guvernată de algoritmi, metadate, lebede negre, despoți digitali, Facebook și alți demoni. Au fost trei ore pline de emoție, stilul de scriitură m-a cucerit iremediabil. Și, drept urmare, am propus câteva hilight-uri și hashtag-uri pe care le veți întâlni în carte și care au devenit pagini și casete de text.

Desigur, „Nu credeam să învăț a posta vreodată” – dacă vreți, este începutul, un început promițător, care pe mine m-a atras de la început, pentru că are ceva eminescian. E, practic, o odă, dar, de data aceasta, în metru digital.

Mai departe cred că ar fi bine să continui discuția prin a da cuvântul invitaților, astfel că voi începe cu Dan Cărbunaru, care este director la Calea Europeană, cea mai mare comunitate media în domeniul afacerilor europene și relațiilor trans-atlantice din România. Dle Cărbunaru…

Dan Cărbunaru: Mulțumesc foarte mult. Sărut mâna, doamnelor, bună seara, domnilor. Și eu mă bucur că, în general, lansarea unei cărți mai atrage public în România și mai ales când e vorba de un astfel de subiect. Eu n-am avut șansa să citesc manuscrisul, n-am avut șansa să citesc nici cartea în acest format pe care acum l-am întâlnit, dar fiind, înțeleg, vorba despre o problemă din mediul digital în mod special, am citit-o într-un formal digital, adică un pdf, pe care tot în trei ore, în principiu, l-am sorbit. Cred că aș fi reușit și mai repede, dar țineam să-mi iau și notițe în același timp – tot digitale și o parte dintre ele eventual o să le împărtășesc cu dumneavoastră, nu înainte de a mă plânge că nu pot mări, atât pe cât îmi doresc, impactul acestei transmisii live pe care o realizăm și noi acum pe Calea Europeană, pentru că ieri, doar ce citisem această carte despre fakenews și deja fusesem raportat ca furnizor de fakenews, pentru că am îndrăznit să decriptez semnificația eurobarometrului lansat recent de Parlamentul European, privind câteva cifre alarmante, printre care faptul că cinci dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României nu mai au, în majoritatea lor, români care cred că e bine în Uniunea Europeană. Și pornind de aici și de la analizele respective, postate  pe diverse grupuri, foarte mulți – n-am nicio problemă cu deținătorii de pisici sau de căței… youtube-eri ș.a.m.d. –, dar în principiu oameni cu o identitate fabricată s-au grăbit, la comandă, prin diverse grupuri care n-aveau legătură între ele, cu termeni în principiu cam la fel, să mă acuze de răspândire de fakenews, că poporul român este pro-european și că voi fi raportat la Facebook pentru că sunt un promotor de fakenews. Și așa am devenit, sunt recunoscut de Facebook la acest moment, până sâmbătă, producător de fakenews și de sâmbătă n-o să mai fiu, sau o să fiu dar n-o să mai fiu pedepsit pentru asta sau pentru că Facebook a perceput că eu aș fi așa. Pentru că un alt algoritm, creat de niște oameni, a influențat acest canal de comunicare, pe care dna profesor îl tratează foarte frumos și mi-aș dori chiar să văd și o carte de ficțiune scrisă de dumneavoastră, pentru că aici e foarte multă realitate, în această lucrare de fakenews, aveți un stil captivant.

Schema comunicării, o știm cu toții: mesager – canal – public, este destul de virusată la acest moment. Tehnologiile care ar trebui să ne ajute să ne conectăm în mod real ard multe etape ale verificărilor, pe care cu toții ar trebui să le intuim și apare această senzație ciudată că emoția domină un mediu rece, cu 0 și cu 1. Eu sunt absolvent de liceu de informatică – tatăl meu a considerat că un bărbat trebuie să aibă o bază reală de pregătire; evident că am terminat facultatea de Drept imediat după – și îmi aduc aminte de la liceu, de la Informatică, importanța algoritmilor. Și, deși am ales apoi o carieră de jurnalist și de om care caută să citească, sau să scrie, sau să vorbească – să folosească, în general, cuvintele, descopăr că avem acest paradox că, de fapt, toată viața noastră digitală este guvernată de algoritmi, în timp ce suntem din ce în ce mai convinși că de fapt asta e o formă de manifestare a libertății de exprimare și implicit a libertății noastre de a alege. Pe fondul acestei nevoi de deschidere, dublată de o deschidere pe care noi o considerăm a fi reală, ajungem în această lume a fakenews-ului, în care oamenii, publicurile devin țintă în tot felul de războaie – unele sunt comerciale, altele sunt politice, altele sunt geopolitice… Și noi suntem niște cetățeni – înțeleg că cei mai numeroși cetățeni ai statului supranațional numit Facebook în cazul nostru, dar pot fi și multe alte state, de care suntem, sau nu, conștienți, care nu ne emit pașaport, dar ne pot crea sau influența identitățile.

Nimeni nu credea că Brexit poate deveni o realitate, și iată că o vedem; mulți alții și-au imaginat lucruri care nu erau posibile și care au devenit posibile, inclusiv prin astfel de instrumente.

Nu mă consider vaccinat, după parcurgerea acestei lucrări; mă consider mai informat, mai conștient. De altminteri, acest ser al adevărului nu poate fi administrat decât în rândul unui public, cred, alfabetizat; și nu doar alfabetizat în sensul educației propriu-zise, dar aș spune eu că și alfabetizat emoțional. Pentru că toate aceste canale răspândesc aceste tipuri de mesaje printr-o zonă care n-are legătură cu educația, cu pregătirea unui om în sensul de instruire, ci cu modul în care suntem deschiși către emoții.

Sunt foarte multe lucruri pe care mi le-am notat – cred că ar fi mers un capitol sau ceva de genul ăsta, pentru că n-aș vrea să intru, totuși, chiar în acest nivel de detaliu. Furia, într-adevăr, se viralizează, nu și rațiunea, dar este o provocare în plus pentru oamenii care își doresc să păstreze rațiunea pe masă și împreună, cei care suntem măcar conștienți în această etapă de ceea ce ni se întâmplă și mai ales de ceea ni s-ar putea întâmpla dacă lucrurile continuă în acest ritm, poate putem face mai mult decât… nimic.

Deocamdată m-aș opri aici și aș vrea să vă felicit încă o dată, dna profesor, să vă mulțumesc pentru invitație. Nu cred că meritam un loc de această parte a mesei, de obicei știți foarte bine că îmi asum cealaltă parte a camerei, dar abia aștept să ascult ceea ce distinșii dumneavoastră invitați au de spus și, bineînțeles, și dumneavoastră. Mulțumesc foarte mult.

Bianca Cheregi: Mulțumim, dle Cărbunaru, pentru această perspectivă sobră asupra fenomenului fakenews. Dacă Harari vorbea despre homo deus, despre această nouă paradigmă a comunicării, care ne duce înspre dadaisme, cred că această carte, semnată de dna prof. univ. Alina Bârgăoanu, prezintă o abordare multi-disciplinară a fakenews. Pentru că se discută despre fakenews în relație cu medicina, dacă avem în vedere brațul bionic; în relație cu geopolitica – extremistan și mediocristan; în relație cu tehnologia – giganții tehnologici, despoții globali, The Big Five; dar și în relație cu publicitatea și psihologica – dacă avem în vedere tehnicile psihografice de targhetare individualizată, pe care le utilizează Facebook. Acum se targhetează individul, și nu grupul de consumatori.

Voi continua prin a-i da cuvântul următoarei invitate – este vorba despre Andreea Gavrilă, cofondator Rubrica, care este primul agregator automatizat de știri din surse de încredere din România. Andreea crede că nevoia alfabetizării media se simte în toate mediile, cu precădere mediul digital. Are o experiență de 10 ani în comunicarea digitală și este, în prezent, group creative director la Caleidoscop Proximity. Andreea, te rog.

Andreea Gavrilă: Mulțumesc, Bianca. Bună seara. Mă bucur tare mult pentru că mă aflu printre atât de multe minți luminate în această seară și mai ales mă bucură discuția pe care o aveați mai devreme despre algoritmi și nevoia de tehnologizare a comunicării în mediile digitale mai ales, pentru că asistăm la o nevoie de alfabetizare media din ce în ce mai acută în rândul oamenilor. Și mă bucură, de asemenea, că ai adus discuția despre homo sapiens și, dacă ar fi să ne gândim la ce se întâmplă în contextul actual, cred că avem de-a face – și chiar sunt și teoreticieni care susțin acest lucru – cu o nouă formă de umanitate, se numește homo digitalis, iar acest aspect se explică poate prin faptul că ne dorim foarte mult să facem parte dintr-o comunitate. Și tocmai de aceea cred eu că Facebook are atât de mult succes – faptul că oamenii în general își doresc să aparțină de un grup mai mare, de o ideologie în care să creadă sau care să se raporteze la sistemul lor de valori. Și, în acest sens, aș putea zice că… Mi-am pregătit un discurs pentru seara aceasta, dar cred că nu-și are locul neapărat în acest moment, întrucât mă gândeam să încep cu o glumă și mi-am dat seama că gluma, de fapt, este toată această libertate interpretată greșit la nivelul digital, în sensul în care chiar și Rubrica – proiectul meu și al partenerului meu Ovidiu Mihalcea, care este programatorul din spatele acestui proiect – a pornit de la a căuta o înțelegere mai profundă a felului în care simțul umorului se perpetuează în mediul digital. Și tocmai de aceea, am pornit de la paginile de Facebook, care – că tot vorbeam de comunitate – au adunat în jurul lor comunități de mii, sute de mii, milioane de români, care cred că sunt acolo pentru a vedea, spre exemplu, niște glume. Multe pagini de acest fel, de Facebook, au devenit, pe măsură ce a trecut timpul, adevărate surse de știri; știri care erau sub apanajul acestei comunități de glume; știri care erau perpetuate, fără să conștientizeze oamenii respectivi, către alte milioane de români. Pe măsură ce am săpat mai mult în mediul digital și am încercat să găsim o matrice, un pattern care unea toate lucrurile astea, mi-am dat seama că există, într-adevăr, foarte multe pagini de Facebook, care sunt deținute de foarte multe saituri, cumpărate peste noapte, abandonate după o lună, în care se publică foarte multe știri de acest gen – știri false, să le spunem, sau care nu arată întregul context al adevărului.

Săpând și mai adânc în acest subiect, în această manieră, ne-am dat seama că, într-adevăr, asistăm la o nouă eră a adevărului, o eră a post-adevărului, dacă îmi permiteți, în care avem de-a face cu două layere foarte importante: o dată vorbim de dezindividualizarea omului – în momentul în care el este pe Facebook și e în periplurile lui digitale, devine o altă persoană și nu se mai gândește la ce se întâmplă în momentul în care distribuie o știre sau o informație. Și, doi la mână, vorbim de niște prejudecăți cognitive – fenomenul cognitive bias –, care practic ne justifică anumite valori sau anumite credințe și le vede ca fiind adevărate „pentru că noi așa credem”.

În acel moment, am stat și ne-am gândit că am putea să facem și noi un pas, și de aceea mă bucură că vedem în jurul nostru din ce în ce mai multe inițiative de acest gen, iar dna profesor este unul dintre cei mai vocali jucători din punctul acesta de vedere în societatea noastră, și ne dorim  să vedem din ce în ce mai multe eforturi concretizate poate și în anumite cărți, poate în discuții inclusiv la nivel academic, în zonele mai mici de vârstă, pentru că nevoia de alfabetizare în media este din ce în ce mai pregnantă, avem de-a face cu comunități care ajung la milioane de oameni, care depășesc, practic, reach-ul pe care l-ar avea saiturile de știri acreditate, de încredere, iar noi, ce facem prin Rubrica în acest sens este să venim cu niște instrumente aplicate și utile pentru fiecare călătorie digitală, instrumente pe care oamenii le pot folosi o dată pe situl Rubrica – care funcționează precum un agregator de știri din surse de încredere, în spatele căruia există un algoritm care dă un scor de încredere – sunt foarte multe detalii tehnice, în care nu aș vrea să intru. Și, de asemenea, există și o extensie de browser, pe care oamenii o pot instala și pot vedea inclusiv pe Facebook, un cod de culoare prin care userul poate să vadă dacă acea sursă de știri este, sau nu, credibilă.

Cred că astfel de inițiative ar trebui susținute și încurajate inclusiv la nivel macro, pentru că avem de-a face cu niște atitudini pe care noi le facem în mod inconștient, iar în momentul în care vom reuși să ne angrenăm cu toții într-un efort comun, vom reuși să îi facem pe oameni să devină conștienți de impactul pe care-l au activitățile lor în social media și, de asemenea, vor putea să își da seama că ceea ce distribuie poate avea repercusiuni pe termen mult mai lung.

Ca atare, îmi doresc foarte mult ca în această seară să pornim cu toții de aici cu un gând, să luăm orice informație pe care o citim pe internet cu o doză de scepticism, să ieșim din propria bulă și să ne dăm seama că lucrurile trebuie verificate o dată de către noi, pe de altă parte, având instrumente la dispoziție, deschizându-ne mintea și inima către oameni care într-adevăr studiază acest fenomen. Și sper, de asemenea, să fim conștienți cu toții, la finalul acestei seri că, chiar dacă minciuna are picioare scurte, internetul și soarta i-au dat niște mâini tare lungi – conexiunea la internet – și am putea pleca cu o zicală, reinterpretată, cu care ne mai amuzăm noi din când în când: Spune-mi din ce bulă ești, ca să-ți spun ce gândești. Vă mulțumesc tare mult pentru atenție.

Bianca Cheregi: Mulțumim mult Andreea, pentru perspectiva ta asupra fenomenului fakenews. Felicitări pentru proiectul rubrica.ro – e o inițiativă extraordinară și îți dorim mult succes în tot ceea ce faci.

Mai departe o să vi-l prezint pe ilustratorul volumului – aici, pe proiecții, ați avut ocazia să vedeți o parte din ilustrațiile din carte. Este vorba de Andrei Popa, student în anul II la specializarea Publicitate, la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Andrei are un talent extraordinar. Și, drept dovadă, anul trecut a obținut premiul I într-un concurs organizat de Nescafé și a obținut și premiul creativității acordat de UNATC. Sigur, Andrei este cel care a reușit să dea o formă vizuală ideilor din carte și îl felicităm pentru asta. De asemenea, Andrei crede că ideea de detoxifiere digitală trebuie abordată în primul rând de fiecare utilizator al mediului online. Este o provocare grea în opinia sa, dar conștientizarea și controlarea informațiilor din jurul nostru poate duce la propagarea fenomenului.

Nu în ultimul rând, îi voi da cuvântul autoarei, dna decan Alina Bârgăoanu, membru din Grupul la Nivel Înalt pentru Combaterea Știrilor False și a Dezinformărilor din Mediul Online inițiat de Comisia Uniunii Europene, dar, înainte de asta, aș vrea să spun că a scris cartea cu o pasiune extraordinară. Veți întâlni în carte mici confesiuni, absolut savuroase, despre generația Omega, despre nativii digitali – acești nativi digitali, pierduți parcă în lumi digitale diferite.

Permiteți-mi, vă rog, înainte de a-i da cuvântul autoarei, să citesc pasajul meu preferat din carte – este vorba despre secțiunea intitulată „Despre Facebook și alți demoni”. M-a pasionat foarte mult pentru că face apel la intertextualitate și mă duce cu gândul la autorul meu preferat – Gabriel Garcia Marquez. Să vă citesc câteva secvențe:

„Din câteva clicuri; din câteva căutări; din adresa câtorva saituri pe care le-am consultat și din câteva like-uri se poate deduce cu o anumită precizie ce atitudini politice avem, la ce mesaje reacționăm, ce ne indignează, ce credem despre religie, despre familie, despre vaccinare, despre Donald Trump, despre stânga, despre dreapta, pro-, anti- etc.”

„Pe ce se bazează uluitorul succes al platformelor digitale? Fără îndoială, ele pun la dispoziție o imensă infrastructură tehnologică extrem de ușor de utilizat, care permite îmbinarea, chiar și de către cea mai atehnică persoană, a cuvântului scris cu un conținut audio și video. Permit transmiterea, răspândirea și amplificarea; practic, viralizarea unui conținut în mod instantaneu. Permit cuplarea mesajului cu acele baze de date, desprinse, parcă, din Matrix, în care clicurile noastre agregate pot prezice opțiunile și preferințele noastre, la fel cum frigiderul nostru digital poate prezice nivelul colesterolului și probabilitatea unui infarct. Permit automatizarea, crearea de conturi false, plauzibile, în spatele cărora se află algoritmi, aplicații software sau scriitori de fake-uri. Dar, dincolo de toate acestea, se bazează pe comoditatea noastră. Comoditatea, marea descoperire a modernității, a societății și a culturii de masă, cum arătau reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Se bat pe atenția noastră limitată; se bat pe emoțiile noastre, a căror cantitate crește neîncetat. ”

Și pentru că nu vreau să mă bat pe emoțiile voastre, îi voi da cuvântul autoarei. Dna Bârgăoanu.

Alina Bârgăoanu: Mulțumesc foarte mult Bianca, mulțumesc în primul rând Dan Cărbunaru, pentru amabilitatea de a transmite evenimentul pe Calea Europeană. Dragi prieteni, dragi copii, dragi părinți, dragi studenți, sunt extrem de emoționată – eu mi-am pregătit speech-ul tocmai pentru a putea să-mi țin emoțiile sub control.

În primul rând voiam să confirm faptul că, într-adevăr, am scris această carte aproape ca pe un roman. Nu știu exact cum se scrie un roman, dacă te consumă în felul în care m-a consumat pe mine această carte, probabil că voi abandona ideea de a scrie vreun roman, vreodată. Dar am scris-o cu foarte, foarte multă pasiune, iarăși, ca un tip de confesiune, mi-am înnebunit familia, copilul, prietenii, colegii de muncă… am stat noaptea, ca hoții, cum se spune în România. Mi-am pus, într-adevăr, sufletul pe masă, argumentul este, de fapt, o incursiune în lumea digitală, așa cum am trăit eu revoluția digitală, de la momentul în care ascultam muzică la pick-up, care îngheța, într-o cameră, iarna, nu mai făcea față, până la uluitoarea ascensiune a telefonului mobil, care are o capacitate de înmagazinare câtă avea computerul aflat la baza navetei spațiale Apollo.

Deci am scris-o cu multă pasiune, încă o dată, m-a consumat foarte mult… Cartea conține niște imprecizii – de exemplu în concluzii relatez episodul în care eram cu Iulia la Pizza Hut și mi-a venit o idee, nu mai puteam să scriu pe telefon pentru că nici telefonul nu mai făcea față… Eu în carte am spus că am prins o foaie de hârtie ca să notez ideea respectivă, Iulia m-a corectat și a spus că a fost un șervețel. De fapt, mi-am notat ultimele idei pe un șervețel, cam atât de mult m-a prins acest subiect – vedeți și tricoul pe care l-am îmbrăcat, adică am mers așa, ușor, până la capăt.

Am scris cartea, într-adevăr, într-un stil cât am putut de accesibil; cred că dacă citim și cuprinsul ne putem face o idee. Am încercat să scriu într-un stil foarte simplu, uneori poate glumeț, chiar, pe subiecte foarte complexe, cum ar fi, de exemplu, capitolul al 6-lea, care este, evident, despre România – el vorbește despre interferența presupusă a trolilor ruși în alegerile din Statele Unite, dar acea carte este exact despre România, bănuiesc că metafora „sufrageria digitală” nu mai merită nicio explicație.

Deci am încercat să scriu într-un stil accesibil și foarte, foarte simplu, despre subiecte extrem de grave.

Câteva mulțumiri. În primul rând aș fi vrut să mulțumesc editurii Evrika, pentru că a acceptat cu foarte mare rapiditate acest titlu – am și promis că voi da un best-seller, așa încât rugămintea mea este să mă ajutați să respect această promisiune. Am primit o întrebare – de ce nu am încercat cu editurile mari? Răspunsul este că am încercat și nu am primit niciun răspuns. Bănuiesc că este pierderea mai degrabă a lor.

În ceea ce privește mulțumirile, vedeți că este o pagină de mulțumiri. Le mulțumesc colegilor de la Facultate de Comunicare și Relații Publice – îmi pare bine că sunteți atât de mulți aici, colegi, profesori, foști studenți. Mulțumiri deosebite sunt adresate dlui profesor Paul Dobrescu, care în acest moment ține cursul de Mass-media și Societate, așa încât nu puteam să interferăm cu activitățile didactice. Dumnealui a fost printre primii trei cititori ai manuscrisului și în general de la dumnealui am primit pasiunea pentru cuvântul scris. Așa cum am scris și în introducere, dumnealui a stat pe capul nostru – cu mine cred că a și reușit. Ne-a atras atenția că nu putem fi universitari, nu putem fi intelectuali fără a avea capacitatea de a ne pune gândurile pe hârtie. Este o iluzie periculoasă care circulă, așa, prin spațiul public, aceea că putem fi universitari, că putem preda fără a ne putea pune gândurile pe hârtie.

Flavia este, și ea, la același curs de Mass-media și Societatea – îi mulțumesc și ei foarte mult. A citit și ea cartea, cu aceeași pasiune cu care a citit-o Bianca.

Așa cum a spus, Bianca a citit manuscrisul în trei ore, hashtag-urile, propunerile de hilight-uri îi aparțin, așa încât cineva, dacă se uită doar pe hilight-uri și pe hashtag-uri va fi citit cartea prin ochii Biancăi. Așa cum am spus, când m-am întâlnit prima dată cu Bianca a spus: Da, sigur, îmi place foarte mult. Acest titlu, „Despre Facebook și alți demoni”, m-a cucerit în mod definitiv.

Îi mulțumesc lui Andrei, care este un copil – îmi cer scuze, este un compliment. Este un tânăr foarte, foarte talentat. Încă o dată, ilustrațiile cred că vorbesc de la sine, unele au fost realizate, pe baza ideilor mele, am comandat, să spunem, ilustrația respectivă, cum este acea mamă cu trei brațe care duce și căruciorul, duce și poșeta… în sfârșit, mi-am amintit cum era când era Iulia mică și mi-am amintit că aș fi vrut, într-adevăr, să am trei brațe – acum lucrul ăsta este foarte posibil. Unele ilustrații sunt realizate, efectiv, de Andrei, pe baza textului. Încă o dată, mulțumirile pentru Andrei, cele expuse și în carte, sunt din tot sufletul, eu chiar îi doresc ca cele două calități mari pe care le are – și talentul, și modestia – să îi fie apreciate și de alți oameni, la fel cum am încercat să i le apreciez și eu.

Mulțumiri doamnei Sas, care, iarăși, s-a bucurat de această carte ca de o carte scoasă la editura Comunicare.ro. I-am explicat de ce nu am dat cartea la editura facultății noastre. Evident că m-a emoționat feed-back-ul dumneaei, ne-am întâlnit așa, nu chiar noaptea ca hoții, dar duminica pe la 8 dimineața, așa, ușor conspirativ și ea a făcut o lectură din suflet – încă o dată vă mulțumesc foarte mult.

Cu Olga Machin noaptea, la un moment dat, eram prin niște boscheți, o duceam acasă, pentru că toate lucrurile astea s-au dus până noaptea târziu.

Toți acești oameni pe care i-am menționat – dl profesor Dobrescu, Flavia, Bianca, Andrei, dna Sas și Olga – s-au raportat la această carte ca la propria carte. La un moment dat chiar aveau exprimări părintești: Când dăm cartea? Când terminăm cartea? Chiar a fost o experiență deosebit de frumoasă din acest punct de vedere.

Mai am doi oameni, cărora nu le-am mulțumit în carte, dar le mulțumesc acum. Îi mulțumesc Loredanei, Radu este acolo, cu un alt reprezentant al generației Omega, pentru că în ultima jumătate  de an mi-a ținut spatele pe foarte multe componente la facultate, ceea ce mi-a permis să mă concentrez pe acest subiect. Și mai am o mulțumire – este vorba despre soțul meu, care cred că este foarte emoționat, a plecat, nu a rezistat…

La un moment dat discutam, și el a avut această exprimare – din păcate nu pot să i-o atribui, pentru că o rostise și Nale Ferguson –, faptul că fakenews sunt o picătură într-un ocean. Îmi aduc aminte și limbajul nonverbal – a făcut așa, exact o picătură într-un ocean, dar care pune în mișcare un uragan.

La următoarea carte o să le mulțumesc în mod explicit, dacă își păstrează sprijinul, evident.

Ce aș mai fi vrut să mai spun: În România, cel mai mare pericol este să nu te citească nimeni. La un moment dat, dl Vasile Dâncu spunea: Domnule, în România când apare o carte, nici măcar nu te înjură cineva. Adică măcar așa, o polemică acolo, o critică… Nu mă aștept la elogii – vai ce carte frumoasă, vai ce repede se citește! – pentru că sunt conștientă de aceste lucruri și într-adevăr se citește ca un roman polițist. Eu chiar aș vrea ca această carte să fie citită, să fie criticată, să stârnească un tip de nedumerire… Și așa, ca experiență personală, dacă nici citatul pe care l-am dat la pagina 217 nu ne pune pe gânduri, înseamnă că noi chiar citim pe dinafară. Adică niște lucruri spunem că sunt interesante, după care mergem mai departe. Este un citat – nu-mi aparține –, este o sursă de prestigiu din spațiul american.

Iarăși, eu aș vrea ca această carte să stârnească ceea ce am numit eu la pagina 236 „măcar o șoaptă, măcar un ridicat din umeri sau din sprânceană”. Este un hilight la pag. 236 despre România și îmi permit să citez: „România a fost menționată în mod explicit în scandalul Facebook și Cambridge Analytica. Adaug, în paranteză, și Palantir, despre care aveți câteva pagini. În acel moment simțeam cum unii dintre prietenii sau cunoscuții mei erau stresați. Chiar rude – cred că soțul meu știe și la cine ne referim. Nu cumva să aprofundăm în România discuția despre momente-cheie care s-au petrecut în aprox. ultimii 6 ani în câmp electoral, politic sau social, să descoperim cine-știe-ce și, în fața evidenței, să fim nevoiți să recunoaștem că ne-am înșelat, că ne-am pripit, că am fost păcăliți, că suntem impresionabili sau măcar naivi.”

Încă o dată, eu sper ca această carte măcar acest ridicat din umeri să provoace, măcar o discuție pe la colțuri, ce se întâmplă cu noi, cu emoțiile și cu datele noastre.

În sfârșit, momentul de apogeu al discursului meu are de-a face cu generația Omega, prezentă în această parte a sălii. Ați văzut, cartea este dedicată Iuliei, care a fost foarte implicată în acest proiect – câteva dintre fotografii îi aparțin, fotografia cu acel tricou „fakenews” îi aparține; fotografia din casă, cu cărțile pe care le călcam în picioare, îi aparține; câteva remarci despre fakenews îi aparțin, la un moment dat aveam și un moto din ea, că fakenews-urile astea sunt cam enervante – nu am mai dat și acest moto, pentru că părea, așa, o insistență. Dar, efectiv, vedeți că și pe copertă este această precizare, că am scris această carte cu gândul la Iulia, fiica mea de 13 ani, și la generația căreia îi aparține.

Dincolo de această speranță ca această carte să provoace măcar așa, un ridicat din umeri – domnule, asta-i situația, n-avem ce face, mergem mai departe –, eu chiar sper ca această carte să ne deschidă tuturor – copii, adolescenți sau părinți – apetitul pentru revoluția digitală. Primele două capitole sunt exact despre revoluția digitală, despre schimbările uluitoare care se petrec în zona aceasta – roboți, inteligență artificială, brațe bionice, nano-roboți care trimit medicamentele direct pe organe. Și, iarăși, nu citez din carte, dar aproximativ: Eu chiar sper ca această generație din care face parte Iulia, din care fac parte și prietenele ei, din care face parte și Dragoș, să depășească statutul de gură-cască digitali – expresia îmi aparține, o s-o patentez. Eu sper ca această generație bine ghidată de părinți să îmbrățișeze arta algoritmică, să devină neurochirurgi pentru roboți, cu alte cuvinte, să trăiască într-o metropolă digitală, și nu într-o periferie prăfuită care este desprinsă de timp și de lume. Vă mulțumesc foarte mult.

Bianca Cheregi: Mulțumim autoarei pentru pasiunea cu care ne-a prezentat cartea. Pe mine, una, m-a convins să o recitesc cu poftă. Sper că a reușit să vă deschidă apetitul pentru lectură și apetitul pentru carte. Aș dori să vă mulțumesc pentru participare, pentru că ați venit în seara asta în număr atât de mare, să asistați la această dezbatere despre fakenews. Desigur, dezbaterea rămâne deschisă și vom continua această dezbatere în cadrul sesiunii one-on-one, cu autoarea – sesiunea de autografe. Înainte de asta aș vrea să mulțumesc și editurii Evrika Publishing, pentru că a făcut posibilă apariția acestui volum. Aș dori să le mulțumesc și invitaților, care și-au făcut timp să vină în această seară, să ne prezinte perspectiva lor despre fenomenul fakenews.

Continuăm cu sesiuni one-on-one cu autoarea. Vă doresc o seară frumoasă.