Lacrimosa dies illa – Quo vadis, Magister?

12 mart. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
2.629 views

1 octombrie 2010 – pașii Profesorului se auzeau intrând apăsați în amfiteatrul înțesat de visuri, speranțe și zâmbete. După o tiradă despre măreția locului în care ne aflam, Magister și-a început cursul. Nu aș putea uita vreodată acel ritm, acea intonație, acel crescendo în voce. Dar în toată seriozitatea cursului, Magister menționează, la fel de sobru, cursul despre istoria republicii romane, ținut, începând cu 1863, de… Titu Liviu Maiorescu. În primul rând, solemnitatea a fost străpunsă de un chicotit vesel, necenzurat și inocent al unei studente, care își închipuise că straniul amestec onomastic dintre Titus Livius și Titu Maiorescu, nu poate fi decât o glumă. Un val de priviri speriate au încolțit-o, pentru că Profesorul se oprise din predat, o fixase cu privirea sa pătrunzătoare, iar tăcerea sa nu prevestea nimic bun.

Au fost cele mai lungi secunde din viața ei de studentă. La finalul lor, chipul Profesorului se lumină într-un zâmbet și într-o replică aproape la fel de amuzată, care departe de a fi aprigă, era mai degrabă paternă și senină: „Nu râde, c-așa îl chema!” Tensiunea a dispărut, amifiteatrul s-a relaxat ca prin minune, iar „împricinata” a simțit că pământul, care pentru o clipă îi fugise de sub picioare, își reia locul stabil. Profesorul nu s-a oprit însă. Cu aceeași privire apoape ghidușă, în contrast cu severitatea-i statuară, îi spune: „Pentru că ai râs, va trebui să îmi spui la fiecare curs, când e fără 10 și trebuie să vă dau pauză. Știi ce înseamnă asta, nu?” Studenta, care iarăși simțea cum viteza de rotație a pământului o ia razna, dă din cap că nu. Iar răspunsul nu întârzie să apară – solemn, dar senin în același timp – „Trebuie să vii la fiecare curs”.

Acel chip timorat s-a luminat într-un zâmbet fără glas, ce a dat totuși expresie unei promisiuni. Promisiune ținută cu sfințenie pe tot parcursul anului I. Continuată cu o pasiune vie pentru Dreptul Roman, ce a trecut dincolo de obligațiile academice ale primului an…

1 octombrie 2014 – pașii Profesorului se auzeau intrând apăsați în amfiteatrul înțesat de visuri, speranțe și zâmbete. În primul rând, de data aceasta la margine, stătea, parcă mai copleșită de emoții decât cu 4 ani în urmă, acea studentă, care era acum tot în primul an, însă de data aceasta, de cealaltă parte a catedrei, urmând să țină seminare de Drept Roman. În primul rând, de data aceasta la margine, stăteam eu, căci eu eram acea studentă. Ca și atunci, la un moment dat, severitatea Profesorului s-a topit într-un zâmbet cald, iar acela a fost momentul în care am simțit că Fortuna a fost darnică, oferindu-mi cu atâta mărinimie darul neprețuit al încrederii și afecțiunii Profesorului.

Non omnis moriar, multaque pars mei, vitabit Libitinam.

Oricât aș încerca, nu pot pronunța numele Profesorului alături de cuvântul „moarte”. Poate pentru că i se potrivesc atât de bine versurile lui Horatius… Magister, nu puteți muri vreodată, pentru că tot ce ne-ați lăsat, de la cuvântul scris la cel istorisit, de la zâmbet la simțire, de la ținuta Dumneavoastră maiestuoasa la acele adevărate lecții despre stil, reprezintă acea „multaque pars” care îi supraviețuiește morții și timpului.

Exegii monumentum, aere perennius, regalique situ, piramidum altius.

Și da, prin tot ce sunteți (nu pot spune ați fost) ați edificat un monument uman, mai durabil decât bronzul, mai înalt decât piramidele.

E martie, Magister, când „sfârșitul nu mai vine” din poezia Dumneavoastră, s-a transformat într-un sfâșietor sfârșitul a venit. E martie, ca atunci când, cu privirea orbită de soarele din amfiteatru, spuneați „verde crud, verde crud, mugur alb și roz și pur...”, așteptând să vedeți ce student continuă poezia, Atunci, vă răspunsesem „vis de-albastru și azur, te mai văd, te mai aud”. Azi, cu sufletul tânguitor, vă răspund doar „O, punctează cu-al tău foc, soare, soare, corpul ce întreg mă doare, sub al vremurilor joc”.

Iar cui îi va părea poate prea personală această destăinuire, poate prea „deșănțată cuvântare” pentru solemnitatea Profesorului, cu smerenie îi voi răspunde doar atât – una din promisiunile repetate pe care i le-am făcut Profesorului, a fost că voi scrie. Era laitmotivul discuțiilor noastre și cu amărăciune spun, era uneori motivul pentru care le amânam, gândindu-mă că îl dezamăgesc, că nu am timp să scriu, că nu am multe de spus, că poate s-a înșelat cu privire la capacitatea mea de a mânui verbul creator. Acum, cuvântul e modul în care simt că îi aduc un omagiu, nu ultim, pentru că mereu va trăi în sufletul meu, ci un umil omagiu. Și cu toate că „acest nimic, cuvântul”, cum îl numeau simboliștii, nu va putea vreodată să traducă vreodată absolut fidel glasul sufletului, el e totuși o proiecție exterioară a unor trăiri sincere. Magister, m-ați încurajat să îmi urmez visurile și mă voi strădui să îmi țin promisiunea pe care v-am făcut-o, la fel cum am făcut în anul I de Facultate. Iar când și dacă o voi împlini, voi ști că mă priviți cu acel neprețuit zâmbet, pentru care va fi meritat tot efortul…

Lumina luminează-n întuneric, Magister, și întunericul n-a biruit-o.

Lumina culturii Profesorului, a sensibilității sale, a sufletului său unic, a talentului său unic de a scrie poezie și de a fi poezie în același timp, cu o infinită discreție, de a fi atât solemn și sobru, cât și jovial și spumos, sunt razele Luminii sale și niciodată negura vremilor, ori întunericul mediocrității nu le vor putea birui.

Pax aeterna, Magister… Semper in anima mea…

Lacrimosa dies illa – Quo vadis, Magister? was last modified: martie 12th, 2021 by Ionela Cuciureanu

Vă recomandăm:

Despre autor:

Ionela Cuciureanu

Ionela Cuciureanu

Este doctorand în Drept în cadrul Academiei de Studii Economice București, cadru didactic asociat la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice București și la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, la disciplinele Drept Roman, respectiv Teoria Generală a Dreptului; avocat în Baroul București și membru în RFDI – Réseau Francophone du Droit International.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter