KPMG Legal – Toncescu și Asociații a asistat TeleportHQ, într-o rundă de finanțare de 2,5 milioane$

26 mai 2022
Vizualizari: 225

KPMG Legal – Toncescu și Asociații a asistat TeleportHQ într-o rundă de finanțare (Seed Investment) de 2,5 milioane USD acordată de One Capital. Proiectul a fost finalizat cu succes.

TeleportHQ este un start-up românesc innovator ce construieste o platforma de colaborare low-code de generație următoare pentru dezvoltare front-end.One Capital este un fond de investiții (VC) cu sediul în Tokyo, care își concentrează investițiile pe platformele SaaS B2B.

Echipa KPMG Legal a acordat asistență juridică pe parcursul fazei de due diligence, precum și pe parcursul întregului proces de redactare, negociere și semnare a documentației tranzacției.

Dragoș Iamandoiu, Senior Managing Associate, a coordonat asistența juridică cu privire la tranzacție, asistand pentru fondatorii TeleportHQ, împreună cu Corina Roman (Managing Associate), cu sprijin semnificativ din partea colegelor Ruxandra Petcu (Senior Associate) și Andreea Liviță (Senior Associate).

KPMG Legal a lucrat în echipe integrate de avocați și consultanți, împreună cu Departamentul Fiscal al KPMG România, coordonat de René Schöb – Partner, Head of Tax and Legal – dovedind încă o dată succesul furnizării de soluții integrate pe parcursul întregului proces de tranzacție.

Paul Brie, CEO si co-fondator TeleportHQ: „Echipele KPMG Legal Toncescu si Asociații si KPMG Tax au oferit servicii juridice și de consultanță esențiale în cadrul acestei runde de investiții. Având o colaborare îndelungată, aceștia au o cunoaștere aprofundată a business-ului nostru, iar asistența oferita a reprezentat un element cheie atât în faza de due-diligence, cât și în faza de redactare a documentației și a implementării tranzacției”.

Dragoș Iamandoiu, Senior Managing Associate KPMG Legal – Toncescu și Asociații: „Vrem să mulțumim fondatorilor TeleportHQ pentru încrederea acordată alegând sa le fim alături în acest pas foarte important în dezvoltarea business-ului TeleportHQ. A fost o adevărată plăcere să lucrăm cu echipele TeleportHQ, precum și cu One Capital și SLV în acest proces și le doresc tuturor părților mult succes pe viitor”.

René Schöb, KPMG Partner, Head of Tax and Legal: „Încheierea acestei tranzacții în industria tehnologiei a fost deosebit de interesantă pentru echipele noastre de consultanți fiscali si avocați, deoarece a inclus pentru prima dată un fond de investiții japonez care a investit într-un start-up românesc. Am demonstrat încă o dată avantajele pe care le putem aduce clienților noștri oferind o abordare coordonată, în care toți specialiștii noștri își pot aduce abilitățile laolaltă. Felicitări tuturor celor implicați și aștept cu nerăbdare să fiu alături de TeleportHQ în călătoria lor către succesul global”.

Despre KPMG Legal – Toncescu și AsociațiiKPMG Legal – Toncescu și Asociații, societatea românească de avocatură afiliată KPMG în România, este o societate de avocatură care se diferențiază pe piață prin capacitatea de a oferi servicii juridice ca parte a unor soluții complete, integrate, oferite împreună cu specialiștii KPMG. Aceste servicii sunt furnizate prin utilizarea tehnologiei pentru a asigura eficiența și accesul la cele mai noi și mai inovatoare soluții. Echipa noastră este bine-cunoscută pentru calitatea serviciilor juridice, oferite de o echipă de avocați experimentați și specializați.
KPMG Legal – Toncescu și Asociații a asistat TeleportHQ, într-o rundă de finanțare de 2,5 milioane$ was last modified: mai 26th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: