Jurisprudență
Critici referitoare la valorificarea greşită de către instanţă a raportului de expertiză în stabilirea remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi pentru tipurile de utilizare şi pentru perioada de timp pretinse prin cererea de chemare în judecată. Recurs respins ca nefondat
Solicitare privind obligarea pârâtului la plata daunelor ocazionate unităţii reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu
Munca neremunerată în folosul comunităţii. Determinarea sferei obligaţiilor inculpatului pe perioada suspendării sub supraveghere
Motiv de recurs privitor la faptul că nu au fost calculate corect despăgubirile. Contestație în anulare respinsă ca nefondată
Imposibilitatea revizuentei de prezentare la termenul de judecată. Anularea ca netimbrată a cererii de repunere pe rol a cauzei şi menţinere dispoziţiei de suspendare a judecării cauzei
Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală. Soluție inadmisibilă în ordinea de drept
Modul de stabilire a taxei judiciare de timbru. Scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii
Acțiune privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pretinse și a cheltuielilor de judecată. Recurs respins ca inadmisibil
Conflict de competenţă. Situaţie juridică provocată de hotărârile a două instanţe care îşi declină reciproc judecarea aceleiaşi cauze. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Recurs împotriva încheierii de suspendare a judecăţii. Respingerea recursului ca tardiv formulat
Lipsa motivelor de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea. Constatarea nulității recursului promovat în cauză
Invocarea excepției de inadmisibilitate a căii de atac. Apel respins ca inadmisibil
Susținerea nelegalității deciziei recurate. Lipsa probării vătămării procesuale produse. Trimiterea cauzei spre rejudecare
Solicitare privind obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti constând în bonusuri neacordate și plata cheltuielilor de judecată. Respingerea recursului ca inadmisibil
Infracţiuni de trafic de influenţa şi cumpărare de influenţă. Aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită
Critici privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Recurs nefondat
Cerere de chemare în judecată privind suspendarea contractului de finanţare până la finalizarea cercetărilor penale. Respingerea cererii de revizuire
Infracțiunile de mărturie mincinoasă și luare de mită. Respingerea apelurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate
Cererea de revizuire. Asigurarea respectării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare
Cerere privind obligarea pârâților la recalcularea drepturilor de pensie, returnarea banilor reţinuţi ilegal din pensie, plata de daune morale, anularea deciziei de pensionare, plata contravalorii medicamentelor și plata cheltuielilor de judecată
Infracţiunea de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare. Recurs respins ca nefondat
Solicitarea suspendării provizorie a executării silite. Stabilirea instanței competente de a judeca cererea de suspendare provizorie
Desfăşurarea activităţii specifice anterior obţinerii unei licenţe de acvacultură şi solicitarea acordării idemnizaţiei fără a deţine o astfel de licenţă. Recurs respins ca neîntemeiat
Obligația organelor judiciare de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal